Poliţiştii din Mureş au deschis o anchetă după ce o femeie a reclamat că mama sa, internată la spitalul din Reghin, are oasele ambelor braţe rupte. Aceasta are 77 de ani şi fusese adusă la spital cu tuse şi durere de cap. Nu se cunosc deocamdată împrejurările în care s-au produs fracturile femeii. Oamenii legii fac acum cercetări pentru vătămare corporală din culpă. Corespondenta RRA Marcela German transmite:
Reporter: Fiica pacientei de 77 de ani a sesizat poliția că, după ce a fost internată în Spitalul Reghin pe 21 decembrie, prin radiografie s-a stabilit că ambele brațe îi sunt fracturate. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Conducerea Spitalului Reghin spune că medicii i-au pus pacientei diagnostic de infecție a căilor respiratorii la diferență de două zile, dar pentru că a avut două episoade de criză s-a solicitat transferul la UPU Târgu Mureș pentru investigații neurologice. Pe 23 decembrie pacienta a fost adusă la spitalul din Reghin de un echipaj al serviciului de ambulanță. Prezenta stare generală alterată sever, dureri la nivelul ambelor brațe, gradul de durere neputând fi stabilit din cauza lipsei de cooperare a pacientei. Fracturile la brațe au fost identificate pe 28 decembrie, prin investigație radiologică. A ajuns la compartimentul Ortopedie-Traumatologie, unde a fost îngrijită până pe 4 ianuarie, când a fost transferată pentru operație la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș./RADOR RADIO ROMÂNIA/amirea/eradu