Dicționarul online al limbii ucrainene moderne „Mislovo” a desemnat termenul „mobilizare” drept cuvântul anului 2023 în Ucraina. După cum au explicat reprezentanţii proiectului, cuvântul respectiv a fost în centrul dezbaterilor publice pe tot parcursul anului trecut, dar interesul maxim față de acesta a fost înregistrat în decembrie, când executivul ucrainean a prezentat în legislativul de la Kiev un proiect de lege de mare importanță referitor la mobilizarea în armată. Autorii dicţionarului „Mislovo” au explicat că termenul „mobilizare” s-a situat în faţa cuvântului „contraofensivă”. Alte cuvinte din clasament, de asemenea, au legătură cu războiul. „Singurul termen din contextul global din această listă a fost AI (Inteligență Artificială), însă şi prezenţa acestuia este asociată cu integrarea AI în sistemul militar” – au remarcat autorii proiectului./sdan/asalar
(KORESPONDENT – 6 ianuarie)