Creştinii ortodocşi și greco-catolici îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament.
Peste 1,3 milioane de bărbați și peste 650.000 de femei poartă numele de Ioan sau Ioana și derivatele lor. În județul Bistrița-Năsăud, circa 10% din populație poartă acest nume. Cum sărbătoresc oamenii, aflăm din relatarea corespondentei RRA, Cristiana Sabău.
-: Ion – chiar că sunt mulți și ar trebui respect față de numele ăsta de Vasile, de Ion, Gheorghe. Am în familie chiar Ion, am o nepoată care are băiat de 10 ani, Ionuț – vai de mine, stați că m-am gândit că mai am un Ion, cumnat la Năsăud. La ăla este obiceiul, vin la ei acasă cu acordeon, cu zongură și noi suntem invitați acolo la masă și facem un chef acolo.
Reporter: Şi ce se pregătește pentru ziua celui mai important Ion din familie?
-: Toate bunătățile care sunt de porc, pe urmă e ţuică, vișinată, – pe alese.
Reporter: Părinții le mai dau numele de Ion, Ioana, copiilor?
-: Nu. Nu mai dau. Le dau niște nume de nici nu știi.
Reporter: Ce le urați Ion-ilor de ziua lor?
-: Sănătate, fericire tot ce își doresc ei, să le dea Dumnezeu./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 ianuarie