Una dintre cele mai importante personalităţi din fotbalul mondial, germanul Franz Beckenbauer, a murit, la vârsta de 78 de ani. Fostul apărător a jucat pentru echipa naţională a Germaniei Federale din 1965 până în 1977, devenind ulterior managerul selecţionatei. Ca jucător, a fost desemnat de două ori fotbalistul european al anului, a câştigat Balonul de Aur şi a făcut parte din echipa Germaniei Federale care a câştigat Campionatul European şi Campionatul Mondial de fotbal. A fost unul dintre cei doar trei oameni care au câştigat Cupa Mondială atât ca jucător, cât şi ca antrenor. Cea mai mare parte a carierei sale a jucat pentru Bayern Munchen./opopescu/gpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 ianuarie