Autor : Alexandru Balaci
Context
Într-o zi de 9 ianuarie 1902 (unele surse menționează 8 ianuarie), se năștea cel care avea să devină arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de amploare (Casa Română de la Expoziţia internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti etc). A conceput Parcul Herăstrău din Bucuresti, si a proiectat primele case în cartierul Jianu, numit astăzi „Primăverii”. A fost membru titular al Academiei Române, din 1974.
Copilăria și studiile
S-a născut la Brăila în 1902 și a urmat cursurile preuniversitare în Medgidia, Constanța, Călărași și Ploiești, urmându-și tatăl, care era constructor – Vasile Tudorache, mama casnică – Elena și fratele mai mic – Aurel. În perioada 1922-1928 a studiat în paralel la Școala Superioară de Arhitectură de la București, Academia Liberă de Arte Plastice și a frecventat cercul de artă ”Contimporanul”, unde conferenția arhitectul, pictorul și esteticianul Marcel Iancu. În facultate i-a avut profesori pe Petre Antonescu, C-tin Iotzu, Statie Ciortan, Ion D. Traianescu, Paul Smărăndescu.
A lucrat temporar în perioada studenției ca desenator în mai multe birouri de arhitectură și instituții publice pentru a se familiariza cu profesia și pentru a se susține financiar. S-a căsătorit la 24 ani cu Suzana Carapancea cu care a avut doi băieți. Anton a devenit la rândul său arhitect, iar Andrei – critic de artă. Succesul pe care l-au avut primele sale lucrări din anii 1930, printre care Yacht Club-ul din Snagov în stil modernist și restaurantul din Pădurea Băneasa care reinterpretează hanurile tradiționale, l-a propulsat rapid în profesie, fiind solicitat pentru numeroase lucrări prestigioase. Timp de optsprezece ani a lucrat în propriul birou de arhitectură și, în paralel, a colaborat cu mai multe instituții / societăți în calitate de arhitect sau consilier: Primăria Bucureștiului, Ministerul Propagandei, Societatea Gaz-Electra, Fundația Culturală Regală și Ministerul Lucrărilor Publice. În aceeași perioadă a fost membru în Comisia de înfrumusețare a Capitalei, alături de scriitorul V.I. Popa și sculptorii Mihai Onofrei, Mac Constantinescu, Milița Petrașcu, în Corpul Arhitecților din România și în Cercul de studii urbanistice inițiat de primarul Dem. I. Dobrescu.
A proiectat locuințe și case de vacanță, imobile, pavilioane expoziționale, sedii administrative, Muzeul Satului ”Dimitrie Gusti”. S-a ocupat să revitalizezei restaurantul Grădinii Botanice, fântâna Zodiacului și Fântâna Miorița, Cabana Babele (prima fază). A planificat și proiectat zone de urbanizare precum parcelarea UCB-Bordei, acum parte din cartierul Primăverii, cuprinzând 78 de locuințe individuale, dintre care 20 unicat, iar restul după nouă proiecte tip.
Marile proiecte
În 1944 a început să colaboreze cu Facultatea de Arhitectură, cu care a lucrat aproximativ treizeci de ani. În 1980, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu îi va acorda titlul de Doctor Honoris Causa. Anii ‘50 reprezintă începutul activității sale în institute de proiectare, unde va coordona unele proiecte de anvergură precum ansambluri de locuințe, Campusul Universitar Politehnica sau Opera Națională. Una dintre cele mai impresionante realzari ale sale a fost Turnul dezrobirii Basarabiei. Acest monument a fost ridicat în cinstea eliberării Basarabiei de sub ocupanţii sovietici de către trupele române, în vara anului 1941. Inaltat pe o colina in apropiere de Chisinau, de pe locul in care se afla acest impresionant monument se vedeau bine Cheile Bâcului, Chisinaul si satele din jurul capitalei: Durleşti, Ghidighici, Buiucani, Petricani, şesul Bâcului până la gara Visterniceni.
La dezvelirea sa, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți regele Mihai al României și maresalul Mihai Antonescu. În cei doi ani de existenţă, până la recucerirea Basarabiei de către ruşi în august 1944, Turnul devenise un simbol al faptelor glorioase ale armatelor române, strajă neclintită a drepturilor româneşti pentru acest sfânt pământ.
Impresionantul monument a fost distrus de ocupantii sovietici
A fost membru al Uniunii Artiștilor Plastici, din 1959 și a avut o activitate publicistică asiduă începând cu anii 30, în periodice de interes general, dar în special de arhitectură. În colaborare cu Marcel Iancu și Horia Creangă a publicat ”Spre o arhitectură a Bucureștilor”, apoi articole în revista ”Simetria – caiete de artă și critică”. Despre arhitectură – scrireri, cuvântări a fost publicată postum în 1983, cu sprijinul arh. Peter Derer.
La 34 ani primea ordinul „Steaua României”, la 37 – Medalia de argint la Expoziția Universală de la New York din 1939 și titlul de cetățean de onoare al orașului, alături de G.M. Cantacuzino pentru pavilionul proiectat împreună cu acesta. Șapte ani mai târziu Academia Română îi acorda Premiul Petre Antonescu pentru arhitectură, iar la 72 ani devenea membru titular al Academiei. Era ales vicepreședinte (1965), apoi numit președinte de onoare al Uniuni Arhitecților (1971) și premiat pentru întreaga activitate.
Construcții proiectate
– Restaurantul Românesc de la Băneasa, în prezent Restaurantul Casa Albă (1930).
– Casa de odihnă a Societății Gaz Electra de la Snagov (1932).
– Yacht Club Snagov (1933).
– Fântâna Zodiac din Parcul Carol (1935).
– Casa Babele (1936).
– Fântâna Miorița de la Șosea (1936).
– Restaurant în Grădina Botanică (1936).
– “Luna Bucureștilor 1936″ (1936).
– Lucrează la planurile Halelor Obor, dar după un conflict cu Primăria se retrage și arhitectul Horia Creangă construiește Oborul.
– Uzinele IAR.
– Ministerul Informațiilor de pe Str. Onești (1937).
– Poșta de pe str. Banu Manta (1938).
– Ministerul de Interne și sistematizarea Pieții Palatului (1938), proiect nerealizat.
– Parcul Herăstrău ce include cartierul Jianu din fața parcului Bordei.
– Cartierul de vile din parcul Jianu (astăzi Primăverii) și amenajarea Parcului Herăstrău și Bordei împreună cu inginerul Nicolae Caranfil.
– Cercul Militar Pitești (1939).
– Casa Română de la 1939 New York World’s Fair (Expoziția universală de la New York 1939).
– Cineromit (1940), proiect nerealizat.
– Monumentul “Turnul Dezrobirii Basarabiei” de la Ghidighici, Chișinău (1942), distrus de “eliberatorii sovietici” (în 1944).
– Casa de la Snagov a Regelui Mihai, astăzi distrusă.
– Uzinele de anvelope Banloc de la Florești și Blocul Banloc – Goodrich, din Calea Victoriei 218, numit și “Blocul Roșu” (1943-1946).
– Nautic Club Herăstrău (1945).
– Blocul din Calea Victoriei colț cu Calea Griviței (1946).
– Cartier de locuințe în Băneasa pentru personalul Aeroportului; la origine fiecare casă avea altă culoare.
– Aerogara Băneasa (1947), proiect nerealizat.
– Bloc de locuințe pe Știrbei Vodă colț cu str Luigi Cazzavillan în fața Conservatorului de muzică.
– Opera Română din București (1953), basoreliefurile sunt opera sculptorului Ion Vlad.
– În anii 1960-70 face planurile Institutului Politehnic din București la care au lucrat Arh. Ștefan Lungu, Perianu, Costin Paetia, Petre Swoboda. Face linogravură pentru coperți de cărți de poezie (anii 1925-1930). Construiește “Conacul Alimănișteanu” pe moșia lui Dimitrie Alimănișteanu, ministrul finanțelor, la Bilcești, județul]] Argeș. Este o clădire din piatră cu acoperiș de șiță, pe cale sa fie restaurată. (1938 – 1942).
Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din orașul său natal, Brăila. O altă stradă cu numele de Octav Doicescu se află la Timișoara. Dar nu și la București, orașul pe care a încercat să-l modernizeze scoțându-l din amprenta stilului greoi, cel brâncovenesc.
A murit în 1981, de ziua Regalității (10 mai).
Este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.identitate-archi.ro/
