RADOR RADIO ROMÂNIA (10 ianuarie) – Aproape 2.000 de tineri români în vârstă de 18 ani vor primi un permis de călătorie gratuit pentru a explora diversitatea Europei, ca parte a inițiativei DiscoverEU, program finanțat prin Erasmus+. Cei ale căror cereri au fost aprobate au primit marţi notificarea în acest sens. Ei vor călători în principal cu trenul în perioada martie 2024 – mai 2025 pentru a afla lucruri noi despre istoria și patrimoniul cultural al Europei și a cunoaște oameni de pe întreg cuprinsul continentului. Până în prezent, peste 11.600 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie, precizează Reprezentanța Comisiei Europene în România.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 10 ianuarie)/rpatulea/asalar