Furnizarea agentului termic în București a fost reluată parțial, după avaria majoră care a afectat peste 1.000 de blocuri

„Radiojurnal” – Realizator: Cătălin Gomboș – Furnizarea agentului termic în București a fost reluată parțial, după avaria majoră la magistrala Grivița care a afectat peste 1.000 de blocuri. Rămân însă câteva sute de blocuri din sectoarele 1, 2 și 6 fără apă caldă și căldură, dar, potrivit companiei Termoenergetica, avaria ar urma să fie remediată complet miercuri seară. Invitat la „Apelul matinal” de la Radio România Actualități, președintele Ligii Naționale a Asociațiilor de Proprietari „HABITAT”, Mihai Mereuță, spune că astfel de incidente erau de așteptat pe fondul gerului și al instalațiilor foarte vechi. El apreciază că nici o soluție alternativă, cum ar fi încălzirea electrică, nu este viabilă pentru majoritatea blocurilor vechi, unde nu s-a investit în acest sens.
Mihai Mereuță: Era de așteptat să apară probleme. Știu că o să fie reluat, pentru că oamenii ăia n-au stat în ger să repare, cu o echipă destul de importantă, doar pentru imagine. O să fie reluată furnizarea, dar asta nu schimbă situația. Ne minunam și noi: okay, 1.000 de kilometri care ar trebui înlocuiți. Din ăștia 1.000 s-au înlocuit 50. Mai avem, și în ritmul ăsta, pe de o parte, ce să ai? Să ai un șantier imens Bucureștiul. Pe de altă parte, să ai emoțiile astea, în frig. După cum ne-au informat cu dărnicie, nici în rețelele electrice nu s-a investit. În blocurile vechi, în cartierele noastre toată lumea își renovează, își pune gresie, faianță, dar cablurile electrice din bloc cu foarte puține modificări în sensul înlocuirii și a celora de pe părți comune. Și suntem în această situație – captivi într-o situație de înlocuire, care, culmea, este promovată și finanțată de Uniunea Europeană ca și sistem de încălzire, dar care la noi au început foarte târziu./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (10 ianuarie)