Două memorandumuri prin care Guvernul va încerca să deblocheze posturile din Sănătate, pe agenda Executivului

Două memorandumuri prin care Guvernul va încerca să deblocheze posturile din Sănătate sunt astăzi pe agenda Executivului. Ar urma să fie permisă angajarea medicilor în toate spitalele în care e nevoie de doctori, dar în ceea ce privește personalul auxiliar, nu vor putea fi scoase chiar toate posturile la concurs din cauza impactului bugetar. Tot în ședința de astăzi, Guvernul ar urma să prelungească programul de acordare a unui mese calde, sau a unui pachet alimentar pentru elevii din 450 de școli. Detalii despre subiectele aflate pe ordinea de zi a Executivului are Andrei Șerban.
Reporter: Andrei Șerban – Săptămâna trecută, în prima ședință a Guvernului din acest an, premierul Marcel Ciolacu a cerut Ministerelor Sănătății și Dezvoltării Locale să prezinte situația posturilor vacante din domeniul Sănătății pentru care pot să fie organizate concursuri de angajare. În felul acesta, premierul spunea că trebuie să fie rezolvată și situația medicilor rezidenți care au trecut examenele de specialitate și pentru care trebuie să se găsească posturi corespunzătoare. Așadar, pe ordinea de zi a ședinței de astăzi sunt incluse două memorandumuri pentru organizarea de concursuri, în vederea ocupării posturilor vacante sau temporar vacante din cadrul unităților subordonate Ministerului Sănătății și din sectorul Sănătate și Asistență Socială de la instituțiile publice locale. Potrivit unor surse politice, este vorba de aproximativ 5.000 de posturi vacante. Printre proiectele de acte normative de pe agenda ședinței se mai află și proiectul de lege pentru aprobarea contractului de finanțare pentru autostrada A3, semnat de România cu Banca Europeană de Investiții în noiembrie anul trecut și proiectul de lege pentru ratificarea acordului între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea în domeniul militar, semmnat la Abu Dhabi la 22 iunie 2022. Tot în ședința de astăzi urmează să fie adoptată hotărârea de guvern cu privire la atribuțiile, organizarea și funcționarea Cancelariei prim-ministrului. Un alt proiect aflat pe ordinea de zi va prelungi și în acest an programul ,,Masă sănătoasă”, care constă în acordarea zilnică cu titlu gratuit a unei mese calde sau a unui pachet alimentar în limita unei valori zilnice de 15 lei de persoană, inclusiv TVA pentru elevii din 450 de unități școlare./RADOR RADIO ROMÂNIA/astanimir/denisse