14 februarie 2024 este termenul limită pentru depunerea proiectelor destinate publicului din străinătate.
Institutul Cultural Român anunță lansarea ediției din 2024 a Programului CANTEMIR*, program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării, în intervalul 1 mai – 1 octombrie 2024.
„Consecvent cu Strategia ICR adoptată în anul 2022 și cu promisiunea făcută la relansarea în 2023 a Programului CANTEMIR, aceea de a fi un partener predictibil, Institutul Cultural Român lansează, la început de an, sesiunea 2024 a programului său de finanțare consacrat proiectelor culturale care se desfășoară în străinătate. Beneficiarii pot depune aplicații începând cu 15 ianuarie 2024, Ziua Culturii Naționale, pentru proiecte care se vor desfășura în perioada 1 mai – 1 octombrie 2024. Tema generală sub care se vor desfășura proiectele care urmează a fi selectate anul acesta este Libertate”, a declarat Liviu Jicman, președintele ICR.
Bugetul alocat în 2024 sesiunii de selecţie din cadrul Programului CANTEMIR este de 2.200.000 lei, împărțit în mod egal între cele două domenii – Arte vizuale și Artele spectacolului. Suma maximă care poate fi acordată unui proiect cultural este de 100.000 lei.
Operatorii culturali sunt invitați să depună solicitările de finanțare în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2024. La sesiunea de selecţie poate participa orice persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică de drept public ori privat, din România sau de pe teritoriul Uniunii Europene, care are calitatea de operator cultural, nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local și și-a respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare. Documentele necesare înscrierii, incluse în regulamentul Programului, vor fi completate și transmise la adresa programulcantemir@icr.ro într-un singur PDF (max 10MB), până la 14 februarie 2024, ora 23:59 (GMT+2).
Pentru fiecare arie, proiectele vor fi jurizate de câte o comisie de selecție alcătuită din trei membri, desemnați de Institutul Cultural Român în urma unui apel public – doi evaluatori independenți și un reprezentant al instituției finanțatoare. Evaluatorii independenți interesați să facă parte din comisia de selecție își pot depune candidatura în perioada 15 ianuarie – 08 februarie 2024, la adresa de email evaluare@icr.ro.
Pentru a fi eligibil, un proiect cultural trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să se desfăşoare în intervalul 1 mai – 1 octombrie 2024, după semnarea contractelor de finanțare; să se deruleze în parteneriat cu cel puţin o organizaţie culturală din ţara de desfăşurare; să nu beneficieze de alte surse de finanțare oferite de Institutul Cultural Român (inclusiv prin reprezentanțele sale din străinătate); să nu beneficieze de cofinanțare din altefonduri publice care aplică scheme de minimis/de ajutor de stat; să se adreseze publicului din străinătate.
În contextul marcării a 35 de ani de la Revoluția din 1989, tema specifică a Programului CANTEMIR 2024 este Libertate.
Programul CANTEMIR vizează excelența artistică, originalitatea, încurajarea fuziunii formelor artistice inovatoare și experimentale; dimensiunea europeană, cooperarea/coproducțiile internaționale; contribuția la creșterea vizibilităţii culturii române și a interesului pentru aceasta pe pieţele culturale internaţionale, prin facilitarea accesului la creații românești reprezentative; atragerea publicului prin valoarea și relevanța culturală/artistică a proiectului; susținerea parteneriatelor dintre operatorii culturali români și străini, pe de-o parte, şi organizaţiile culturale internaționale, pe de altă parte; reliefarea unor teme culturale de actualitate, specifice anului cultural 2024 (ex. marcarea a 35 de ani de la Revoluția din 1989). Proiectele realizate în parteneriat cu ICR nu sunt eligibile, acestea făcând obiectul altor programe şi priorităţi ale ICR.
Toate detaliile despre etapele de selecție, modalitatea de finanțare și termenele de depunere a proiectelor se regăsesc în Regulamentul Programului CANTEMIR 2024: www.icr.ro/program-cantemir-2024
Pentru informații suplimentare: programulcantemir@icr.ro, (004) 031 71 00 685.
Detalii despre proiectele câștigătoare la ediția din 2023 a Programului CANTEMIR: www.icr.ro/categorii/programul-cantemir
*Programul CANTEMIR de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional este un program de tradiție al ICR, desfășurat în perioada 2006-2012, și relansat, în anul 2023, cu unele modificări.