Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale (BNR) a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la 7% pe an. Este acelaşi nivel păstrat nemodificat pe tot parcursul anului trecut. Analiştii se aşteptau ca canca centrală să decidă o primă scădere a acestui indicator, în condiţiile încetinirii economiei şi a reducerii drastice a creditării. Şedinţa are loc în aceeaşi zi în care Institutul Naţional de Statistică a anunţat că rata anuală a inflaţiei a scăzut uşor în decembrie la 6,61%, de la 6,72 în noiembrie. De asemenea, a scăzut şi rata medie a inflaţiei calculată pe tot anul 2023 faţă de anul 2022 la 10,4%, comparativ cu 13,8 procente, cât a fost înregistrată în anul anterior.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 ianuarie)/dstanesc