Diferențe majore între veniturile obținute în diferite zone ale țării

„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Mihai – Românii încep să se orienteze tot mai mult către locuri de muncă care oferă, pe lângă salariu, și alte beneficii. Pe de altă parte, se înregistrează diferențe foarte mari între veniturile obținute în diferite zone ale țării, reiese din datele colectate de o platformă de recrutare. Alexandra Cristea ne oferă mai multe informații.
Reporter: Pachet salarial competitiv peste media pieței, plus bonuri de masă sau contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, plus telefon de serviciu sunt beneficiile cele mai solicitate de români de la angajatori, potrivit e-jobs.ro. Conform aceleiași surse, cele mai mari salarii le au cei din București, în medie, 5.000 lei, fiind urmați de cei din Timișoara cu 4.700 lei, Cluj cu 4.500 lei și Brașov, Iași, Ilfov sau Satu Mare cu 4.000 lei. În schimb, cele mai mici venituri le au cei din Caraș-Severin – 3.100 lei, urmați de cei din Vâlcea, Ialomița și Gorj cu 3.200 lei, în timp ce veniturile din Teleorman, Mehedinți sau Călărași ajung la 3.500 lei. Domeniul IT conduce în continuare clasamentul celor mai bine plătite job-uri, cu 6.500 lei în medie, iar la coada clasamentului rămân cei din servicii, cu o medie de doar 3.000 lei. Conform platformei, românii au căutat cu precădere un anumit job, și anume cel de șofer. Aici, salariile diferă în funcție de responsabilități, pornind în medie de la 3.800 lei și ajungând până la 4.000 lei./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (12 ianuarie)