Duminică, 14 ianuarie, se împlinesc 205 ani de la naşterea lui Dimitrie Bolintineanu, poet, prozator, publicist, diplomat şi om politic.
* * * * *
Pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, s-a născut la 14 ianuarie 1819, la Bolintin Vale, fiind al doilea fiu al machedonului Ienache Cosmand, arendaş, mic proprietar, subprefect, şi al Anicăi Bolintineanu.
În anul 1829, familia se stabileşte la Bucureşti, iar Dimitrie devine elev al şcolii Colţea. În anul 1831, rămâne orfan de ambii părinţi, fiind obligat să se susţină singur de timpuriu, prin slujbe funcţionăreşti.
Din acelaşi an, va studia la Liceul „Sfântul Sava”, iar la sfârşitul anului 1835, pleacă cu o bursă la studii în Paris, unde audiază prelegerile ţinute de Jules Michelet, Edgar Quinet, Adam Mickiewicz, ş.a la Collége de France.
La vârsta de 22 de ani, trăieşte o mare dramă în dragoste, durerea trăită urmând a fi expusă în scris. S-a îndrăgostit de o tânără de 19 ani, bolnavă şi ajunge să-şi vadă iubirea murind chiar sub ochii lui. Moartea ei l-a impresionat atât de tare, încât a aşternut pe hârtie elegia „O tânără pe patul morţii”, o poezie publicată în presa vremii care va face o impresie extraordinară în lumea literară a vremii şi asupra publicului.
În 1841 este copist la Secretariatul de Stat, în 1843 – secretar la departamentul „pricinilor suditești”, iar în 1844, este ridicat la rangul de pitar.
În 1842, debutează ca poet în „Curierul de ambele sexe” cu elegia „O fată tânără pe patul morţii”.
În anul 1847 îi este publicat primul volum de versuri, „Colecţie din poesiile domnului D. Bolintineanu”.
Participă la Revoluţia de la 1848 şi conduce publicaţia „Poporul suveran”, unde face propagandă revoluţionară.
După înfrângerea revoluţiei fuge în Transilvania, merge apoi la Constantinopol şi, în sfârşit, la Paris, unde îşi continuă studiile.
În 1855 domnul Grigore Ghica i-a oferit o catedră de literatură română la Iași, dar Poarta nu i-a permis intrarea în țară, iar atunci a făcut călătorii prin Palestina, Egipt, Siria, Macedonia, descriindu-le toate în publicații diverse, care cuprind adesea pagini pline de interes și scrise cu multă căldură.
În anul 1855, publică volumul „Poesii vechi şi nouă” ce cuprinde elegii, balade, epistole, cântece şi poeme.
În 1858, publică volumul „Legende sau Basme naționale în versuri”, apar „Melodii române” și proza memorialistică și de voiaj „Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria” dar și „Cântarea României”, în versuri, precum și ziarul unionist „Dâmbovița”, toate tipărite la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov.
Scrie, de asemenea, legende istorice, unele preluate de la cronicari, altele imaginate, epopei („Traianida”, „Conrad”), romane (Manoil, Elena), jurnale de călătorie, fabule, satire, dramaturgie ş.a.
Întorcându-se în țară la 1859, intră în politică și devine ministru de externe, culte și instrucțiune publică. Prin stăruințele lui, ale lui Costache Negri și ale lui V. A. Urechia, sunt înființate primele școli pentru românii macedoneni.
La 12 octombrie 1863 este numit ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii publice, în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, iar la 19 iulie 1864 demisionează din guvern şi este numit de Alexandru Ioan Cuza, membru al Consiliului de Stat.
Deşi ajunsese în lumea politică şi se învârtea printre cei mai influenţi oameni ai epocii, Bolintineanu a rămas, pe mai departe, un om modest.
În 1861, apare volumul de satire „Nemesis”, publică volumul „Legende noui” şi îi apare „Elena. Roman original de datine politic și filosofic”.
În 1863 începe să publice seria de „vieți“ romanțate ale unor personalități istorice: „Viața lui Vlad Țepeș și Mircea Vodă cel Bătrân”, „Viața lui Ștefan Vodă cel Mare”, „Viața lui Mihai Viteazul” şi volumul „Călătorii la românii din Macedonia”.
În 1864, apare în „Dâmbovița” un fragment din epopeea „Traianida” (neterminată) iar în 1865, se tipărește în două volume întreaga producție poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul „Poesii de D. Bolintineanu” atât cunoscute cât și inedite. Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse.
După anul 1866 iese din politică, în prima jumătate a anului 1870, călătorește la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice şi tipărește culegerea de satire „Menadele” și volumul de poezii „Plângerile României”. Colaborează, până în aprilie 1870, la „Românul” lui C. A. Rosetti.
În 1871 se îmbolnăveşte grav, este silit să-și întrerupă munca, apoi va trăi din mila prietenilor, pensia sa fiind direcţionată către plata creditorilor.
În aprilie 1871 este organizată, din inițiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu, la 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Național din București, în beneficiul fostului membru al Comisiei teatrale, iar la 25 iunie, un grup de deputați (printre care și Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naționale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existența de toate zilele” – propunere care va rămâne nevotată.
Va publica, până la sfârşitul vieţii, peste 50 de volume de poezii, proză, legende istorice, biografii romanţate, jurnale de călătorie, romane.
Bolintineanu a murit, în mizerie, răpus de o boală necruţătoare, la 20 august 1872, la doar 53 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din localitatea natală.
