Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat luni că „etapa de manevră intensivă” a ofensivei militare israeliene în nordul și sudul Fâșiei Gaza se va „încheia în curând”. Armata israeliană lucrează pentru a „elimina buzunarele de rezistență” din nordul Fâşiei Gaza, a declarat Yoav Gallant şi a adăugat: „Vom realiza acest lucru prin raiduri, lovituri aeriene, operațiuni speciale și activități suplimentare”. După atacurile din 7 octombrie, Yoav Gallant a declarat că planul inițial era ca „etapa de manevră intensivă” a campaniei militare israeliene în Gaza să dureze aproximativ trei luni. Dar, a avertizat el, armata israeliană își adaptează operațiunile „în funcție de realitatea de pe teren” și de „informațiile primite”. Forțele israeliene de apărare (IDF) au anunțat că una dintre diviziile sale militare a ieșit din Fâșia Gaza în noaptea de luni spre marți, în cel mai semnificativ semn de până acum al trecerii la o nouă fază a luptelor pe care unii oficiali israelieni o promiteau. IDF a declarat că divizia sa 36, care cuprinde companii de blindate, geniu și infanterie, s-a retras din Fâșia Gaza după 80 de zile. Brigada a operat în zonele Zeitun, Shati, Shejaiya, Rimal și în taberele centrale, a adăugat armata israeliană. Forțele de apărare israeliene nu au răspuns întrebărilor CNN dacă retragerea a fost temporară, ce a stat la baza retragerii sau câte trupe a implicat./mbaciu/ilapadat
(CNN INTERNATIONAL – 16 ianuarie)