Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat iniţial misiunea navală de protejare a navelor care traversează Marea Roşie, au declarat marţi diplomaţi europeni. Oficialii europeni au mai spus că aprobarea iniţială a fost dată de Comisia politică şi de securitate a UE, responsabilă pentru pregătirea politicii externe și de apărare, iar misiunea ar trebui înfiinţată până cel târziu la 19 februarie, iar la scurt timp după aceea ar trebui să fie operațională. Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) – brațul diplomatic al UE, care a propus misiunea – a refuzat să comenteze discuțiile confidențiale. Luna trecută, Statele Unite au anunțat că, împreună cu alte țări, vor patrula în Marea Roșie în cadrul unei noi misiuni – Operațiunea Prosperity Guardian – pentru a încerca să calmeze temerile că perturbarea uneia dintre cele mai importante artere comerciale din lume ar putea afecta economia globală. Însă unii aliați ai SUA, în special țările europene, au exprimat rezerve cu privire la acest plan și s-au arătat reticenți la ideea de a fi sub comanda SUA. „Problema este întotdeauna comanda și controlul, iar într-un cadru UE/NATO fiecare națiune păstrează controlul politic, iar într-o coaliție de voinţă națiunea cadru deține controlul”, a declarat un diplomat. O mare parte din comerțul UE cu Asia tranzitează Marea Roșie și Canalul Suez, iar un număr tot mai mare de firme de transport maritim s-au reorientat pe rutele care ocolesc prin Africa de Sud, încetinind comerțul și crescând costurile. Trei diplomați europeni au declarat că misiunea va cuprinde inițial trei nave sub comanda UE, ca parte a așa-numitei Politici de Securitate și Apărare Comună (PSAC) a UE. Doi diplomați au declarat că Franța și Italia, care au deja nave de război în regiune, împreună cu Germania, care a planificat să trimită fregata Hesse, vor contribui primele la misiune. Franța a declarat că nava sa de război Languedoc se coordonează deja cu misiunea condusă de SUA și face schimb de informații. Misiunea ar fi finanțată de UE, iar țările ar putea apoi să rotească navele, să contribuie după cum consideră necesar sau doar să dea o aprobare tacită, au declarat diplomații. Este încă nevoie de definirea exactă a regulilor de angajare, dincolo de patrulare și de modul în care se potrivește cu alte misiuni ale UE în largul coastelor Somaliei și în Strâmtoarea Ormuz, intrarea strategică în regiunea bogată în energie a Golfului. Nava Languedoc a folosit deja rachete pentru a doborî drone în Marea Roșie, iar misiunea UE ar aproba acest lucru, au declarat doi diplomați. Mai complicat ar fi dacă ar avea undă verde pentru a aborda navele suspecte în caz de contrabandă cu arme către rebelii houthi. Italia, Spania și Franța s-au remarcat săptămâna trecută prin faptul că nu au luat parte la loviturile americane și britanice împotriva rebelilor houthi din Yemen și nu au semnat o declarație publicată de 10 țări care justifică atacurile. Olanda, Germania și Danemarca au semnat declarația. Această divergență evidențiază diviziunile din Occident cu privire la modul în care trebuie abordată problema rebelilor houthi, aliniaţi cu Iranul./mbaciu/ilapadat
(REUTERS – 16 ianuarie)