RADOR RADIO ROMÂNIA (17 ianuarie) – Viceprim-ministrul şi ministrul de externe al Bulgariei, Maria Gabriel, a participat, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, la o dezbatere privind argumentele economice pentru extinderea UE. Şeful diplomaţiei bulgare a subliniat că businessul austriac trebuie să convingă politicienii de la Viena că admiterea Bulgariei în spaţiul Schengen este importantă pentru companii. „Solidaritatea în UE şi puterea procesului de extindere deschid noi oportunităţi pentru afaceri. Admiterea noilor state membre înseamnă că împărtăşim valori comune precum democraţia şi statul de drept, ceea ce în lumea complexă de astăzi este deosebit de important”, a precizat Gabriel. Potrivit ministrului bulgar de externe, UE trebuie să înveţe să dea exemple bune în procesul de aderare a noilor ţări: „Există astfel de exemple. Lucrăm cu ţările candidate în diverse domenii, de exemplu în programul Erasmus+. Când eram comisar european, am început parteneriatul cu ţările din Balcanii de Vest, iar astăzi, studenţii din aceste ţări au aceleaşi drepturi ca şi colegii lor din ţările membre”, a amintit Maria Gabriel./ddaniela/cpodea
www.bnr.bg – 17 ianuarie