Miercuri, 17 ianuarie, se împlinesc 125 de ani de la naşterea lui Al Capone, devenit, pentru generaţiile ce au urmat, imaginea-clişeu a gangsterului, aşa cum este ilustrată în filme, mereu la „patru ace”, îmbrăcat în costum în dungi şi pălărie de fetru, aşezată, şmechereşte, pe o ureche. Devenit cel mai celebru gangster din istorie, Capone a fost capul sângeros al reţelei „Chicago Outfit”, care coordona afaceri cu jocuri de noroc ilegale, case de prostituție, taxe de protecție, dar mai ales producerea și vânzarea ilegală de băuturi alcoolice în perioada prohibiţiei americane şi se ocupa cu anihilarea, chiar sângeroasă, a grupărilor interlope concurente.
Alphonse Gabriel Capone s-a născut la 17 ianuarie 1899 în cartierul Brooklyn din New York, fiind primul membru al familiei de italieni emigraţi – în anul 1894 – conceput şi născut pe pământ american.
Prima locuinţă a familiei era situată pe Navy Street nr. 95, într-un apartament fără grup sanitar şi nemobilat, însă părinţii săi aveau visuri de preamărire: tatăl său, Gabriele, visa să-şi deschidă propria frizerie, dar era obligat să lucreze într-o măcelărie pentru a aduna bani, iar mama sa, Teresina, se îndeletnicea cu croitoria pentru a aduce un ban în plus în casă.
În ordinea naşterii, copiii familiei erau Vincenzo, Raffaele, Salvatore, Alphonse, Amadeo Ermino, Umberto, Matthew Nicholas, Rosalia, şi Mafalda.
Trebuie amintit că începutul secolului al XX-lea, era caracterizat în New York de apariţia multor bande care terorizau, acestea fiind compuse mai ales din emigranţi de tot soiul, care au stârnit rivalităţi sângeroase pentru supremaţie. Al Capone nu a făcut excepţie, el activând pentru început în mai multe organizaţii minuscule, pentru ca, mai apoi, să se alăture celebrei bande Five Points Gang, numele acesteia provenind de la intersecţia Five din Manhattan, locul de întâlnire a cinci străzi ale oraşului.
În anul 1918, el se căsătoreşte cu Mae Coughlin, la doar câteva săptămâni după naşterea fiului lor, Albert Francis, naşul copilului fiind Johnny Torrio, un gangster celebru al acelor vremuri.
Devenit soţ şi tată, Capone se mută cu familia la Baltimore, unde se angajează ca bibliotecar la o companie de construcţii. Însă, după anul 1920, când tatăl său moare în urma unui atac cerebral, Torrio îl invită la Chicago, descris de acesta ca un oraş plin de oportunităţi.
În acest context, la 28 octombrie 1919, Congresul american votase, fără a lua în considerare veto-ul preşedintelui SUA de la acea vreme, Woodrow Wilson, o lege rămasă în istorie ca „Legea Volstead”, care, alături de cel de-al 28-lea amendament al Constituţiei SUA şi legile ce decurgeau din acesta, instaura o ciudată şi agitată epocă a istoriei SUA cunoscută drept Perioada Prohibiţiei.
Dacă ne întoarcem în istorie, primul caz de prohibiţie din SUA era înregistrat în anul 1657, când Curtea Generală din Massachusetts a declarat ilegală vânzarea lichiorurilor tari.
Apoi, în anul 1851, statul Maine a interzis fabricarea şi vânzarea lichiorurilor de orice fel, iar în 1881, Kansas devine primul stat care pune în afara legii băuturile alcoolice. La scurtă vreme, mai multe state au introdus în Constituţiile lor prevederi privind prohibiţia, iar ideea de a avea asemenea prevederi în legislaţia naţională a devenit din ce în ce mai populară.
Legea din 1919, despre care vorbeam, prevedea interdicţia, pentru cetăţenii americani, de a fabrica, vinde, schimba pe alte mărfuri, transporta şi furniza băuturi cu conţinut de alcool ce depăşea 0,5%.
Erau anii în care înflorise aşa numita „mişcare de temperanţă”, care se manifesta categoric împotriva consumului de alcool, considerat a fi la originea multor rele sociale, însă legea prohibiţiei avea să capete consecinţe pe care aproape nimeni nu le anticipa.
Ca efect imediat, legea nu numai că nu a dus la scăderea consumului de alcool, însă chiar persoane care până la acel moment erau consumatori moderaţi de alcool au devenit, peste noapte, frustraţi de aceste interdicţii considerate excesive, devenind rebeli care îşi manifestau libertatea prin consumul sporit de astfel de băuturi, iar petrecerile clandestine din subsoluri sau încăperi disimulate în magazine de siropuri sau îngheţată, în care era la modă consumul de coctailuri alcoolizate, au devenit din ce în ce mai dese.
Pe lângă efectele asupra consumatoriilor de rând, la scară industrială, legea a dus la înmulţirea fabricilor de alcool ilegale şi la apariţia unor băuturi contrăfacute, realizate din ingrediente dubioase şi extrem de nocive.
Astfel, legea prohibiţiei nu a făcut decât să înrăutăţească, în cele din urmă, starea de sănătate a poupulaţiei SUA, dar şi să ducă la înflorirea bandelor de gangsteri, care au văzut în comerţul ilegal cu alcool sursa potenţială a unor câştiguri fabuloase.
În acei ani, Chicago avea să devină epicentrul gangsterismului american, în care diferitele bande, aparţinând grupărilor de crimă organizată, sau mai pe scurt, mafii, se înfruntau între ele pentru supremaţia în afacerile cu traficul clandestin de alcool, iar principalii artizani ai pieţei erau bandele irlandeze şi italiene. După ce a fost, aşa cum aminteam, mai întâi membru al unor clanuri mai mici, şi a fost iniţiat în activitate de Johnny Torrio, Capone şi celebra sa reţea „Chicago Outfit”, care coordona afaceri cu jocuri de noroc ilegale, case de prostituție, taxe de protecție, dar mai ales producerea și vânzarea ilegală de băuturi alcoolice, a contribuit din plin la apariţia, în oraş, a unui nivel de violenţă pe care comunitatea de aici nu-l mai cunoscuse vreodată. Al Capone avea să devină astfel un veritabil „simbol” al fenomenului prohibiţiei.
El a fost un “deschizător de drumuri” și în procedura denumită, astăzi, spălarea banilor, câştigurile sale absolut fenomenale din traficul ilegal cu alcool fiind disimulate în aparente afaceri onorabile – spălătorii, magazine de mobilier vechi și antichități, devenit sursele „oficiale” ale veniturilor sale considerabile.
Însă celebrul gangster a avut de dus luptele lui dure cu rivalii, manifestate de multe ori în încăierări extrem de sângeroase, el primind în urma cicatricilor de pe faţă rezultate din confruntări, supranume precum „Scarface”, dar şi „Big Fellow”, graţie poziției sale de lider interlop influent, devenit simbol al crimei organizate transnaționale a acelor ani.
În anul 1923, la Chicago a fost ales ca primar William Emmet Dever, care a început o adevărată vânătaore de gangsteri, iar pentru a scăpa de probleme, Al Capone îşi mută cartierul general la Cicero, un oraşel aflat în apropiere de Chicago, de unde a continuat să coordoneze afacerile din marele oraş.
La scurtă vreme, micul orăşel a cunoscut confruntări de o brutalitate nemaiîntâlnită, soldate cu eliminarea mafiei locale irlandeze conduse de fraţii O’Donnell şi peste 200 de morţi.
Au urmat alegerile pentru posturile de primar, iar Capone a recurs la metode originale: şi-a pus oamenii să aştepte alegătorii în faţa secţiilor de votare, şi să-i oblige să voteze candidatul mafiei, care, în cele din urmă a câştigat alegerile fără porbleme. Însă noul edil a intenţionat să „schimbe macazul”, afirmând că va lupta împotriva gangsterilor, declaraţie urmată, imediat, de apariţia la primărie a lui Al Capone, şi îmbrâncirea brutală a împricinatului pe scările primăriei, un act care avea să lămurească definitiv asupra persoanei care este „jupân” la Cicero.
Cum era de aşteptat, Capone şi „Chicago Outfit” au ajuns să domine afacerile ilegale din Chicago, care, conform estimărilor cronicilor vremii, aduceau venituri de aproape 100 de milioane de dolari anual, inclusiv în urma unor acţiuni de deturnare, prin forţă, a unor transporturi ilegale de alcool ale unor bande rivale.
La 14 februarie 1929 a avut loc evenimentul care avea să rămână în istorie drept „Masacrul de Sfântul Valentin”, una dintre cele mai crude operaţiuni mafiote conduse de Capone, care avea să îi grăbescă aducerea în faţa justiţiei.
În dimineaţa acelei zile, membri ai bandei Chicago Outfit, deghizaţi în poliţişti, s-au deplasat la un depozit aparţinând lui Bugs Moran, un alt ganster celebru al acelor ani, sub pretextul unei razii.
Aici au fost găsiţi şapte membrii ai grupării, care au fost scoşi afară şi aliniaţi în faţa unui zid, însă aceştia, convinşi că au de-a face cu poliţişti reali, nu au reacţionat în vreun fel. Imediat, identitatea de membri ai clanului Capone a fost dezvăluită, moment urmat de secerarea rivalilor cu tiruri cu sute de gloanţe.
Instantaneele de la locul masacrului, apărute în ziarele de a doua zi, arătând cadavrele descompuse de rafalele de gloanţe, într-o baltă imensă de sânge, au adus şocul comunităţii americane şi l-a transformat pe Capone în principala ţintă pentru autorităţi.
În contextul în care forţele poliţienesti din Chicago erau corupte, un agent al Biroului Prohibiţiei, pe nume Eliot Ness, aflat în fruntea unui grup de 11 agenţi, supranumiţi The Untouchables, incoruptibili şi curajoşi, a fost desemnat să îl prindă pe Al Capone şi să pună capăt activităţilor care încălcau Legea Volstead.
Oamenii dreptăţii a procedat la înregistrarea convorbirilor pentru a obţine informaţii, au interceptat transporturi de alcool, au efectuat raiduri în fabrici şi baruri ilegale, toate acestea fiind puse în legalitate.
În cele din urmă, după eforturile lui Ness şi ale echipei sale, cariera de interlop celebru a lui Capone avea să se încheie în anul 1931, după mai bine de zece ani de afaceri înfloritoare, justiţia americană acuzându-l de evaziune fiscală, dar, culmea ironiei, el n-a fost niciodată condamnat pentru încălcarea legii prohibiţiei, acuzaţiile de nerespectare a legii Volstead fiind retrase din lipsă de probe.
A urmat un proces complicat, presărat, cum era de aşteptat, de nenumărate încercări ale lui Capone de a mitui şi intimida juraţii, care s-a încheiat cu o condamnare la 11 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, dar Al Capone a păcălit sistemul juridic american, el scăpând fără a fi acuzat nici pentru nenumăratele crimele pe care le-a orchestrat.
În anul 1932, Al Capone a fost închis la penitenciarul din Atlanta, apoi a fost transferat la celebra închisoare Alcatraz.
Legea prohibiției avea să îşi înceteze efectele în anul 1933, iar imperiul comercial al lui Capone se prăbuşea.
În anul 1939, Capone este transferat într-o închisoare din California, iar câteva luni mai târziu este eliberat condiţionat pe motive medicale.
La ieşirea din închisoare, din vestitul gangster, crud şi nemilos, care terorizase ani la rând oraşul Chicago, nu mai rămăsese nimic: era o umbră, bolnav, slăbit, cu judecata alterată, sifilisul dobândit în anii tinereţii afectându-i întreg sistemul nervos.
Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Florida, fiind doborât, în cele din urmă, de un accident vascular cerebral, dublat de pneumonie, care i-au adus sfârşitul, la doar 48 de ani, la 25 ianuarie 1947.
Pentru lumea interlopă ce a urmat, Al Capone a rămas un model demn de urmat, iar pentru sistemul judiciar din SUA, dar şi pentru pasionaţii de jurisprudenţă, el a devenit un obiect de studiu și, poate, o confirmare a faptului că dreptate învinge întotdeauna, chiar dacă cu o oarecare întârziere şi chiar dacă nu în totalitate.
Pentru oamenii de rând ai acelor ani, pentru populaţia care a trăit în teroare, Al Capone a rămas un coşmar, un simbol al cruzimii şi al morţii, iar pe de altă parte, lumea filmului a găsit în celebrul personaj, o sursă de inspiraţie pentru zeci de producţii, vizionate cu o oarecare admiraţie de publicul cinefil, alte câteva zeci de cărţi fiind scrise, la rândul lor istorisind tot atâtea poveşti inspirate din viaţa şi fărădelegile celebrului personaj american.
Se spune însă că din povestea sa de viaţă nu au rămas doar mărturiile scrise sau filmele, imaginea sa de idol fiind preluată şi adaptată, până în zilele noastre, de organizaţiile mafiote italiene, care deşi îşi pierduseră sursa de bogăţii reprezentată de comerţul ilegal cu produse spirtoase, s-au reorientat şi şi-au continuat evoluţia, până în prezent, sub aparenţa altor activităţi aparent onorabile, e adevărat, mult mai rafinate şi foarte greu de eliminat.
Aşa cum aminteam, Al Capone este considerat cel mai mare gangster din istorie, însă, de-a lungul timpului, el a avut contracandidaţi serioşi, care au condus crima organizată pe întreaga planetă.
John Gotti, unul dintre cei mai importanţi gangsteri din lume, în special în Italia, a ajuns cunoscut după ce l-a ucis, în anul 1985, pe Paul Castellano, șeful grupului Gambino, luându-i astfel poziția. A fost arestat de FBI și condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, evaziune fiscală, cămătărie și alte capete de acuzare şi a murit în anul 2003, fiind bolnav de cancer.
Carlo Gambino a fost şeful clanului italian cu acelaşi nume, fiind, de asemenea, unul dintre cei mai faimoși gangsteri din lume. Gambino a devenit, la doar 19 ani, gangster şi şef al afacerilor familiei, mutându-se apoi în SUA, pentru a colabora cu clanurile de acolo. A ajuns să conducă afacerile necurate din New York, a preluat poziția celebrului Lucky Luciano și s-a afirmat prin uciderea lui Albert Anastasia. A murit în anul 1976.
Albert Anastasia era criminal de la o vârstă fregedă, perioadă în care a şi petrecut un an şi jumătate în închisoare. Deşi cu probleme psihice, Anastasia a urcat în ierarhia interlopilor, eliminându-l din joc pe Giuseppe Masseria, la New York. A fost la rândul său omorât, în anul 1957.
Un alt nume de pe această listă este Bugsy Moran, pe numele său real George Clarence, un veritabil nebun pasionat de violenţă. Îi lichida pe loc pe toţi cei care îi greşeau, fără a conta poziţia pe scara socială. Demn de remarcat, Moran era deseori considerat cel mai mare rival al lui Al Capone, acesta încercând, fără succes, în mai multe rânduri, să-şi elimine concurentul.
În ierarhia celor mai mari gangsteri din istorie o regăsim şi pe Griselda Blanco, singura femeie aflată în această companie, ea remarcându-se mai ales în afaceri cu droguri. Griselda a fost capul reţelelor de stupefiante din Miami, din perioada anilor `70, averea sa rezultată în urma acestor afaceri fiind considerabilă. A fost judecată şi condamnată de autorităţile californiene la 20 de ani de închisoare, iar după eliberare, în 2004, a mai făcut o crimă apoi a fost dată dispărută.
Desigur, nu îl putem uita pe Pablo Escobar, cel mai faimos traficant de droguri şi lider al organizaţiilor criminale din Columbia. Din anii ’80 a ajuns liderul unui imperiu transnaţional al drogurilor şi a adunat atât de mulţi bani, încât a ajuns, la un moment dat, pe locul şapte în topul Forbes al celor mai avute persoane de pe glob.
Louis Buchalter era liderul unei companii de asasini, Murders Inc, care elimina orice persoană, la comandă, oriunde în lume. A fost anchetat şi condamnat la moarte.
Frank Costello a început prin a fi protejat al șefului mafiei, Ciro, începându-și cariera foarte devreme, devine foarte faimos, iar după arestarea lui Luciano, preia afacerile acestuia. Nu a fost niciodată acuzat de fapte grave, ci doar de evaziune fiscală şi a murit din cauze naturale în anul 1973.
În fine, Lucky Luciano, pe numele său real Charles Luciano, a reprezentat cel mai tare concurent pentru Al Capone. A fost cel mai faimos ganster în sindicatul crimei naţionale italiene, cu sediul în Sicilia, însă este considerat părintele crimei organizate moderne în America, după ce a împărţit New York City în cinci zone de influenţă conduse de tot atâtea clanuri. A început de jos, fiind angajatul unor familii mafiote, apoi a devenit partenerul lui Giuseppe Masseria, având legături de amiciţie cu personalităţi precum Frank Sinatra sau George Raft. În anul 1936 este arestat, apoi a fost judecat şi condamnat la 30 de ani de închisoare. În anul 1946 este eliberat și deportat în Italia, dar nu s-a putut ţine departe de lumea afacerilor mafiote din America. S-a dus, în secret, în Cuba, încercând să recapete controlul asupra operaţiunilor mafiei italiene din America. A pus pe picioare afaceri cu cazinouri, sub oblăduirea preşedintelui cubanez, generalul Fulgencio Batista, care încasa şi el o parte din profituri. Lucky Luciano a murit în anul 1962, ca urmare a unui atac de cord, pe aeroportul interrnaţional din Napoli, unde, se spune, trebuia să se întâlnească cu un producător de film care intenţiona să facă un film despre viaţa lui…
