Premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, a participat, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, la dezbaterea pe tema „Aspiraţiile Europei către inovaţii”. Prim-ministrul bulgar a subliniat că atât în ştiință, cât şi în inovaţii, posibilitatea unor mai multe încercări, chiar dacă multe dintre ele eşuează, este esenţială pentru rezultatul final.
„De aceea, vechea idee că pentru a avea finanţare este important să ai succes rapid se schimbă treptat”, a precizat Denkov, adăugând că un alt factor important este parteneriatul dintre ştiinţă şi afaceri. După încheierea dezbaterii, premierul bulgar a declarat: „Întâlnirea cu Google a avut drept scop căutarea unui parteneriat. DeepMind lucrează cu institutul bulgar INSAIT, lider în domeniul inteligenţei artificiale. Am discutat despre posibilităţile de dezvoltare a acestei cooperări pentru mediul de afaceri din ţara noastră. Am vorbit despre cum să introducem din ce în ce mai mult inteligenţa artificială în educaţie, precum şi să sprijinim guvernul în ceea ce priveşte serviciile sociale pentru oameni. O problemă uriaşă este folosirea pericolelor externe pentru a diviza societăţile şi pentru a-i întoarce pe oameni unii împotriva altora. Davos este unul dintre forumurile care ne oferă posibilitatea de a examina aceste pericole şi de a ne uni împotriva lor. În acest context, Ucraina are propunerile sale pentru căutarea unei păci durabile. Trebuie să ajungem la o soluţie, astfel încât să nu apară noi ameninţări de acest gen”./ddaniela/lalexandrescu
www.dariknews.bg – 17 ianuarie