Autor:Alexandru Balaci
Cu 153 de ani în urmă (1871) era fondat Imperiul German, când Wilhelm I al Prusiei a devenit primul împărat. Termenul de „Imperiu German” se referă la Germania, începând cu fondarea ei ca stat național unificat, la 18 ianuarie 1871, și până la abdicarea ultimului kaizer, Wilhelm al II-lea, la 9 noiembrie 1918. „Imperiul German” a fost numele oficial al statului atât în perioada de domnie a kaizerilor (1871 – 1918), cât și în timpul republicii de la Weimar și a Germaniei naziste.
Context
La 18 mai 1804, Napoleon se proclama împărat al Franței. Una dintre dorințele sale era să creeze o nouă Germanie, plasată sub protectorat francez La acel moment, Germania se afla de 13 ani în război cu francezii, revoluționarii declarând război tuturor monarhiilor europene. În același timp, era și rivalitatea dintre Habsburgii de la Viena și Hohenzollernii de la Berlin, una începută în 1740, când Friedrich cel Mare al Prusiei a cotropit Silezia, aparținând de Austria. Timp de 39 de ani, cele două forțe au purtat patru războaie, iar în 1741, Bavaria s-a aliat cu Saxonia, Spania și Franța contra Austriei. În 1804. după ce Napoleon s-a proclamat împărat, același lucru l-a făcut și Franz II, care a devenit împăratul Austriei sub numele Franz I și a încercat reînnodarea alianțelor cu Marea Britanie și Rusia. Șansele erau minime, deoarece Bavaria, Baden și Württemberg și-au declarat în mod deschis sprijinul pentru Franța. Napoleon a inițiat iar ostilități, învingându-i pe austrieci la Ulm (octombrie 1805), intrând în Viena o lună mai târziu și înfrângând rezistența ruso-austriacă la Austerlitz pe 2 decembrie 1805. Austria a încheiat armistițiu cu Franța, Rusia s-a retras, în timp ce Prusia i-a solicitat lui Napoleon permisiunea de a anexa Hannover. Astfel, prusacii au devenit partenerii împăratului francez.
Bavaria (cu capitala la München), Baden (la Karlsruhe) și Württemberg (la Stuttgart) au încheiat noi tratate cu Franța. A urmat pacea de la Pressburg (Bratislava), din 26 decembrie 1805, impunând Austriei recunoașterea Bavariei și Württemberg drept regate suverane și a Baden ca mare ducat, Austria pierzând, totodată, Veneția, Dalmația și Insulele Ionice, precum și Tirolul în beneficiul Bavariei.La 12 iulie 1806, 16 prinți germani (în frunte cu cei ai Bavariei, Württemberg, Baden și Hessen-Darmstadt) au consimțit crearea Confederației Rinului (Rheinischer Bund), devenind partenerii Franței în sensul că priveau toate războaiele europene ale lui Napoleon I, ca pe propriile războaie. Primele trei au declarat public, pe 1 august 1806, că părăsesc Sfântul Imperiu, îndreptățindu-l pe Napoleon să-i adreseze lui Franz II un ultimatum: fie va abdica până pe 10 august, fie va suporta rigorile unui nou război.
Sfătuit și de miniștrii săi, Francis al II-lea nu va aștepta termenul-limită, ziua de 6 august 1806 fiind aceea a semnării tuturor actelor care parafau dispariția Sfântului Imperiu, la 844 de ani după ce Otto cel Mare era încoronat prim împărat.Fiecare formațiune avea propriile sale legi, inclusiv cele vamale, având dreptul să încheie și alianțe cu puteri străine fără aprobarea cuiva. Dar Austria avea, pentru propria armată, drept de tranzit prin toate teritoriile. În 1808, Confederației îi aparțineau patru regate, cinci mari ducate, 13 ducate și 17 principate. În 1811, suprafața totală era de 325.752 kilometri pătrați și 14.608.877 locuitori. Nu făceau parte din Confederație Prusia, Austria, Pomerania suedeză (adică vestul Pomeraniei) sau Holstein-ul danez.
În 1813, trecuse un an de când Napoleon suferise dezastrul din Rusia. Bătălia popoarelor de la Leipzig, ajunsă la final pe 19 octombrie 1813, a consemnat victoria alianței Rusia-Prusia-Austria-Marea Britanie-Suedia, Napoleon fiind nevoit să fugă. Dominația sa asupra teritoriului german ajunsese la sfârșit, Confederația Rinului își înceta existența, la fel și regatul Westphalen.
1815, crearea Confederației Germane
Congresul de la Viena (septembrie 1814 – iunie 1815) va stabili modificări teritoriale. Austria (care pierduse Țările de Jos) a primit Veneția și Lombardia. Și are loc crearea așa-numitei Confederații Germane. Prusia va ceda Rusiei teritorii poloneze, primind, în compensație, suprafețe din zona Rinului și în Westfalia, jumătatea de nord a Saxoniei (două cincimi din teritoriu) și Pomerania Occidentală. ”Arhitectul„ a fost ministrul austriac de externe, Klemens Wenzel Lothar prinț Metternich, care a gândit Confederația germană din state independente, dar sub conducerea Prusiei și Austriei. La 31 decembrie 1814, Prusia amenință cu războiul, dacă nu i se va accepta anexarea Saxoniei. Imediat, pe 3 ianuarie 1815, Austria, Franța și Marea Britanie (cărora li se vor alătura Bavaria, Hannover și Țările de Jos) vor încheia un acord secret împotriva Prusiei și Rusiei și reiau negocierile.
State mici și mijlocii germane au profitat, însă, de debarcarea lui Napoleon și de intrarea sa, la 20 martie 1815, în Paris. Cei mari (Marea Britanie, Rusia, Prusia și Austria) s-au aliat din nou, dar aveau nevoie de armatele celor mici și mijlocii, cărora au fost, practic, silite să le garanteze integritatea teritorială și suveranitatea. Și astfel, pe 8 iunie 1815, prinții suverani și orașele libere germane s-au unit în Confederația Germană, alcătuită, de astă dată, din 34 de principate și 4 orașe libere. Al 39-lea membru, Hessen-Homburg, avea să fie admis în 1817. Cele 38 (ulterior, 39) aveau un singur organ central, Bundesversammlung, la Frankfurt am Main, sub conducerea Austriei. În 1815, suprafața Confederației era de 630.100 kilometri pătrați și populația de 29,2 milioane, aceasta crescând, până în 1865, la 47,7 milioane.
Naționalsmul german s-a îndepărtat rapid de caracterul său liberal de la 1848, pentru a ajunge la autoritara Realpolitik a primului-ministru prusac Otto von Bismarck. Bismarck dorea să înfăptuiască unificarea germanilor într-un stat conservator dominat de Prusia. Scopul său a fost atins prin trei succese militare:
- La început s-a aliat cu Austria pentru a învinge Danemarca într-un război scurt (Al doilea război pentru Schleswig) din 1864, reușind să cucerească astfel Schleswig-Holstein.
- În 1866, cu participarea Italiei, el a făcut să izbucnească războiul austro-prusac. Austriecii au fost învinși în bătălia de la Königgrätz. Bismarck a reușit să excludă vechii rivali austrieci de la formarea Confederației Germane Nordice, confederație compusă din statele germane care sprijiniseră Prusia în război. Această Confederație Germană avea să fie precursorul Imperiului din 1871.
În sfârșit, Franța a fost învinsă în războiul franco-prusac (1870–1871). Confederația a fost transformată în Imperiu prin proclamarea regelui Prusiei Wilhelm I ca împărat german într-o ceremonie din Palatul Versailles, un gest de umilire a Franței.
Bismarck a pregătit personal în linii mari Constituția Confederației Germane de Nord din 1866 să devină Constituția Imperiului German din 1871. Germania se bucura de câteva caracteristici democratice: cea mai importantă era Reichstagul (Parlamentul), care, spre deosebire de Parlamentul Prusiei, avea membrii aleși prin sufragiu direct și egal al tuturor cetățenilor germani de sex masculin. Totuși, legile, pentru a fi aprobate, aveau nevoie și de aprobarea Bundesrat (Camera federală a deputaților statelor), adunare în care Prusia avea o influență majoră. În acest fel, Prusia exercita o influență hotărâtoare în amândouă camerele.
Puterea executivă era a kaizerului, care numea cancelarul federal, primul fiind Otto von Bismarck. Cancelarul era răspunzător numai în fața Împăratului, În mod oficial, cancelarul ocupa singura funcție executivă în stat. În practică însă, secretarii de stat, (birocrații de frunte ai statului, care se ocupau de unele domenii precum finanțele, afacerile externe sau apărarea), funcționau ca miniștri neoficiali ai portofoliilor respective. Cu excepția perioadelor 1872-1873 și 1892-1894, cancelarul a fost și primul-ministru al Prusiei. Reichstagul avea puterea să aprobe, să modifice sau să respingă legi, dar nu avea dreptul la inițiativă legislativă, putere care aparținea exclusiv cancelarului.
Forțele militare ale statelor mai mici au fost trecute sub controlul Prusiei, în timp ce armatele regatelor mai mari precum Bavaria și Saxonia au fost organizate conform principiilor prusace, urmând ca pe timp de război să fie controlate de guvernul federal. Deși imperiul era din multe puncte de vedere un stat autoritarist, a fost permisă dezvoltarea partidelor politice.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/place/German-Empire
https://evenimentulistoric.ro/de-ce-al-doilea-reich-a-fost-proclamat-in-franta.html
