Motto: „Experienţa a arătat că în ţările în care pedepsele sunt blânde, acestea produc asupra spiritului cetăţeanului o impresie tot atât de puternică precum pedepsele aspre din alte părţi. Nu trebuie să-i conducem pe oameni cu ajutorul unor măsuri extreme. Trebuie să fim cumpătaţi în folosirea mijloacelor pe care natura ni le pune la dispoziţie pentru a-i conduce… dacă se va cerceta cauza tuturor dezmăţurilor se va vedea că ea constă în impunerea infracţiunilor şi nu în moderaţia pedepselor.” – Montesquieu
Joi, 18 ianuarie, se împlinesc 335 de ani de la naşterea lui Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède şi de Montesquieu, una din cele mai complexe și importante figuri ale iluminismului francez, filosof, scriitor, sociolog, avocat, enciclopedist şi istoric. Având o poziție socială privilegiată și beneficiind de titlul de baron și de o educație aleasă, Montesquieu a fost preocupat de aspectele politice ale vieții publice. Cu un rol important în stat, Montesquieu a devenit celebru în domeniul filosofiei, după ce a publicat lucrările „Scrisori persane” – o profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei – și „Despre spiritul legilor”, cea din urmă propunându-şi să studieze legile și instituțiile statului, autorul opinând că acestea sunt mult mai ușor de înțeles decât pare la prima vedere, mai ales prin prisma corelației între normele legale și caracteristicile fiecărui stat – geografice, culturale sau religioase.
Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède şi de Montesquieu, s-a născut la 18 ianuarie 1689, la Castelul din La Brède, lângă Bordeaux, în Franţa, într-o familie de magistrați aparținând micii nobilimi.
A studiat dreptul, apoi, în 1708, s-a mutat la Paris pentru a câştiga experienţă în avocatură.
După moartea tatălui său s-a reîntors în La Brède, a început să studieze dreptul roman şi ştiinţele naturale, iar în anul 1714 a devenit consilier în Parlamentul de la Bordeaux.
Apoi, după moartea unuia din unchii săi, a moștenit titlul și funcția acestuia, devenind între anii 1716 – 1728, președintele Parlamentului de la Bordeaux.
În anul 1721 scrie opera sa remarcabilă „Scrisori persane”, considerată „o profundă alegorie a dragostei, moralei, politicii și religiei“, care a fost primită cu un deosebit interes.
Volumul cuprinde o colecție de scrisori, despre care se presupune că au fost concepute de călători în Persia și de prietenii acestora din Europa – în fapt inventate de autor -, prin care sunt satirizate instituțiile franceze. Astfel, lucrarea îl lua în derâdere chiar pe regele Ludovic al XV-lea, dar ironiza şi religia ori teoriile filosofului englez Thomas Hobbes. Cu toată caustica şi ireverenţiozitatea, lucrarea i-a deschis lui Montesquieu porţile curţii regale şi i-a permis, astfel, să ramână în proximitatea cercurilor mondene pentru tot restul vieţii.
În anul 1728, Montesquieu a început să călătorească, iar în anul 1731, a ajuns în Anglia, unde a fost ales membru al Societăţii Regale, a studiat activitatea Parlamentului aflat în sesiune şi s-a împrietenit cu filosofi şi politicieni.
La revenirea în Franţa, în anul 1734, Montesquieu scrie o disertație istorică şi științifică asupra înfloririi și decăderii Romei, „Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur décadence” („Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor”), în care arată că „Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane, al unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile“. Era o lucrare pregătitoare a cărţii care avea să-l facă celebru în întreaga lume şi care a necesitat încă 16 ani de lucru.
În anul 1748, el scrie „De l’esprit des lois” („Spiritul legilor”) – definitivată însă doi ani mai târziu – , prin care îşi propune să explice legile umane și legile sociale şi care lansează una din teoriile majore ale lumii moderne, anume separarea puterilor în stat, care trebuie să rămână distincte şi echilibrate, pentru a garanta libertatea individului.
„Spiritul legilor” avea 31 de volume şi a fost considerată o sinteză a evenimentelor precedente din istoria teoriei politice şi din domeniul jurisprudenţei.
Filosoful francez consideră importantă existența unui sistem legislativ, repartizat în două camere, a unui sistem executiv, care să poată bloca anumite propuneri de legi și a unui sistem judiciar, care să fie independent de celelalte două.
Montesquieu abordează subiectul general al legilor, dând următoarea definiţie: „legea în general este rațiunea omenească în măsura în care ea guvernează toate popoarele de pe pământ iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazuri particulare la care se aplică această rațiune omenească“. Apoi Montesquieu arată că tot ceea ce există are legile sale, „Divinitatea“ are legile sale, iar „lumea materială“ și „substanțele superioare omului“ au, la rândul lor, legi proprii.
De asemenea, autorul consideră că geografia și climatul pot influența natura omului și a societățlor, aşa-numita „Teorie a climatelor”, astfel că oamenii care trăiesc în țări calde au un temperament aprins, dar vicios, în timp ce națiunile nordice sunt curajoase, dar rigide, reci. Deşi aceste aspecte au fost enunţate de către Aristotel în antichitate, Montesquieu vine cu o altă abordare, anume că „dacă este adevărat că temperamentul minții și pasiunile inimii sunt extrem de diferite în climate diferite, atunci legile ar trebui să fie în relație atât cu varietatea acestor pasiuni, cât și cu varietatea acestor temperamente.”
De asemenea, autorul abordează comparativ trei tipuri de guvernare – republică, monarhie și despotism, inclusiv modul în care fiecare sistem poate deveni corupt.
Astfel, prima formă de guvernământ abordată în lucrare este republica, care poate lua două forme: democrația – în care poporul este suveran și guvernează prin intermediul miniștrilor și al senatorilor (problemele apar aici, în opinia autorului, în cazul unui sentiment de inegalitate, când oamenii urmăresc cu preponderență interesele personale în detrimentul celor statale, sau a unui sentiment de egalitate extremă, când nu se mai dorește egalitate cetățenească, ci egalitatea deplină, fără a mai recunoaşte autoritatea funcției), a doua formă a republicii fiind aristocrația – adică atunci când o parte din popor o conduce pe cealaltă (aici principala provocare fiind păstrarea moderației, astfel încât clasa conducătoare să nu îi asuprească pe ceilalți, iar în rândul nobilimii să nu existe decalaje, pentru ca aceștia să nu se lupte între ei).
În privinţa monarhiei ca formă de guvernământ, aceasta este ghigată după anumite legi bine stabilite, iar coruptibilitatea monarhiei se poate ivi atunci când fie regele distruge instituțiile care îi limitează puterile, fie când începe să guverneze după bunul plac, fără respectul legii. În fine, cea de-a treia formă de guvernământ, despotismul, presupune că puterea este concentrată la o singură persoană, iar corupția şi teama guvernează, sistemul ducând la insecuritate, care se va răsfrânge, în cele din urmă, chiar asupra despotului.
Concluziile lucrării arată că Montesquieu este adeptul unei libertăți moderate, în sensul de a putea face tot ceea ce dorim, fără însă a îi afecta pe ceilalți, întrucât astfel oricine va putea afectat de către un terț mai puternic.
Pe lângă spiritul modern, Montesquieu apreciază importanța bunăstării populației în stabilitatea politică, subliniind rolul comerțului în dezvoltarea societății.
„Spiritul legilor” este văzută ca o lucrare esenţială în elaborarea Constituţiei Statelor Unite ale Americii, care, la rândul său, a influențat scrierea a numeroase alte constituții din statele lumii. Forţa şi originalitatea lucrării aveau să fie recunoscute pretutindeni.
Interesant este faptul că cea mai importantă lucrare a iluminismului, a fost „Enciclopedia franceză”, care avea ca scop sa adune laolaltă tot ceea ce era mai modern şi mai actual în domeniul cunoştintelor ştiintifice şi filosofice. Editorul enciclopediei, D’Alembert, i-a solicitat lui Montesquieu să scrie articolele din enciclopedie referitoare la politică, însă Montesquieu a refuzat, arătând că spusese deja tot ce ştia despre acest subiect, oferindu-se, în schimb, să scrie un articol despre “Gusturi”, ofertă care i-a fost acceptată.
Montesquieu a murit la 10 februarie 1755, la vârsta de 66 de ani, la Paris, fiind înmormântat în Biserica Saint-Eustache, situată în primul arondisment, în centrul cartierului Les Halles.
