Autor:Alexandru Balaci
În urmă cu 146 de ani (1878), Spiru Haret (1851-1912), matematician, sociolog şi om politic liberal, îşi lua doctoratul în „matematici” la Sorbona, cu teza de mecanică cerească „Asupra invariabilităţii axelor mari ale orbitelor planetare”, devenind astfel primul român doctor în matematici la celebra universitate.
Un intelectual eminent
Invățământul îi datorează modernizarea, opera sa stă scrisă cu litere de aur în istorie, bibliotecile îi păstrează lucrările. Cei care i-au asigurat, însă, consacrarea eternă sunt astronomii: un crater de pe harta feței invizibile a Lunii se numește SPIRU HARET. Este o recunoaștere a contribuțiilor sale în domeniul științei Universului: astronomia. Spiru Haret s-a născut la 15 februarie 1851, la Hanul Conachi din Iaşi, fiind primul dintre cei patru copii ai familiei unui judecător. Face primele clase acasă, apoi va studia la şcoala din Dorohoi, iar din 28 aprilie 1860, pe când era elev în semestrul al II-lea al clasei a II-a primară, la Şcoala din Sărărie, Iaşi.
În anul 1862 este luat de o rudă-tutore la Bucureşti, unde termină clasele primare la şcoala „Cuibul cu barză”. Între anii 1862-1869, frecventează studiile liceale, ca bursier, la Liceul “Sf. Sava” din Bucureşti, absovind, cu succes, Bacalaureatul. Face, apoi, studii universitare la Facultatea de Știinţe, Secţia Fizico-Matematici, a Universităţii din Bucureşti unde, în anul 1874, obţine licenţa în matematici. Pleacă la specializare la Paris, unde îşi ia din nou licenţa în matematici, în anul 1875 şi pe cea în ştiinţe fizice, un an mai târziu.
În anul 1878, îşi susţine, la Sorbona, teza “Sur l’invariabilite des grands axes des orbites planetaires” (”Despre invariabilitatea axelor mari ale orbitelor planetare”), luându-şi doctoratul în matematici şi devenind astfel primul român doctor în matematici la prestigioasa universitate. Teza sa a produs o mare surpriză în lumea ştiinţifică a epocii, deoarece a adus elemente neaşteptate, de mare noutate, într-o problemă care făcuse obiectul cercetărilor celor mai mari matematicieni şi mecanicieni europeni, precum francezii Laplace, Lagrange şi Poisson. În lucrare, Haret pune în evidenţă „termenii seculari puri” şi pentru „gradul al treilea”, ceea ce înfăţişa într-o altă lumină stabilitatea sistemului planetar. Eruditul matematician şi astronom, Jules Henri Poincaré observa: „În 1878, Spiru Haret a dovedit existenţa termenilor seculari de gradul III şi acest rezultat a provocat o mare uimire”. Teza de doctorat a lui Haret e republicată în Analele Observatorului Astronomic din Paris, în 1885, iar în 1889, de Poincaré. Facultatea de ştiinţe din Paris trimite o adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice felicitând România, ţara care a produs şi posedă asemenea talente.
Presa franceză a vremii, în frunte cu reviste de specialitate ca „Bulletin des sciences mathématiques” şi „Annalles de l’observatoire de Paris”, i-a adus elogii. În țară, Revista Ştiinţifică a lui P. S. Aurelian şi Gr. Ştefănescu, Românul nr. 8 din februarie 1878, Dorobanţul și întreaga presă românească de pe atunci, l-au primit pe Spiru Haret ca pe un erou. Mai târziu, unele rezultate au fost extinse și aplicate pentru calculul orbitelor sateliților artificiali ai Pământului.
Bibliografie
Calendar Rador
https://historia.ro/sectiune/general/modernizarea-invatamantului-romanesc-reformele-566542.html
https://evenimentulistoric.ro/spiru-haret-primul-roman-cu-doctorat-la-sorbona.html
