Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite acuză armata israeliană de împiedicare unui număr tot mai mare de livrări de ajutoare în nordul Fâşiei Gaza. ONU arată că din cauza faptului că armata israeliană a respins accesul transporturilor umanitare, în luna ianuarie au fost efectuate numai şapte dintre cele 29 de misiuni plănuite de agenţiile ONU.
Unele dintre misiuni s-au derulat doar parţial, ceea ce constituie o deteriorare a situaţiei în comparaţie cu ultimele două luni de război. Conform ONU, armata israeliană a respins 95% dintre misiunile de livrare a alimentelor şi medicamentelor în centre medicale din Gaza, care funcţionează doar parţial, precum şi a apei către rezervoarele din zona de nord, ce funcţionează, de asemenea, doar la o mică parte din capacitatea normală.
Disponibilitatea apei scade de la o zi la alta şi există îngrijorări în legătură cu izbucnirea unor epidemii din această cauză./mbrotacel/cpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 ianuarie