Cercetătorii au dezvăluit că regiunea Tibet, situată sub Himalaya, ar putea experimenta separarea ca urmare a ridicării acestui lanț muntos impunător. Cu toate acestea, în loc să se despartă pe verticală, ca Africa de Est, pentru a forma un nou microcontinent, India s-ar putea împărți pe orizontală, despărțindu-se în două straturi, fiecare cu o grosime de aproximativ 100 de kilometri.
Suprafața Pământului este acoperită de plăci tectonice care plutesc pe mantaua Pământului semi-fluidă. Aceste plăci sunt în continuă mișcare, creând fenomene geologice dinamice precum cutremure, vulcani și formarea munților. Granițele dintre aceste plăci sunt zonele în care are loc cea mai mare activitate geologică. Există în principal trei tipuri de limite de plăci: divergente, convergente și de transformare.
Granițele divergente implică îndepărtarea plăcilor una de alta, permițând magmei să se ridice din manta și să creeze noi cruste oceanice. Acest lucru se întâmplă adesea pe crestele oceanice.
Limitele convergente de această dată implică două plăci care se deplasează una spre cealaltă, ducând la subducție (o placă se scufundă sub cealaltă) sau la ciocnire. Aceste zone sunt adesea locul formării lanțurilor muntoase și a șanțurilor oceanice adânci.
Iar limitele de transformare implică plăci care alunecă orizontal unele față de celelalte. Faliile de transformare, cum ar fi falia San Andreas din California, sunt exemple ale acestui tip de graniță.
În ceea ce privește formarea munților Himalaya, procesul este rezultatul ciocnirii dintre două plăci continentale majore: placa indiană și placa eurasiatică. De milioane de ani, placa indiană s-a deplasat într-adevăr spre nord cu viteze relativ mari, apropiindu-se astfel de a doua. Deoarece aceste două plăci continentale nu se pot duce una sub alta datorită densității lor similare, coliziunea frontală a cauzat plierea, deformarea și ridicarea lanțurilor muntoase vaste, formând astfel Himalaya. Mai mult, ca parte a interacțiunii dinamice a plăcilor tectonice, regiunea Tibetului, cuibărită sub Himalaya, dezvăluie o posibilă evoluție geologică intrigantă. Pentru a simplifica, în loc să se rupă sau să se ciocnească pe verticală, așa cum se întâmplă adesea în alte regiuni ale lumii, regiunea Tibet s-ar putea împărți orizontal. Ideea aici este că placa indiană s-ar putea împărți în două părți, fiecare având o grosime de aproximativ 100 de kilometri. Aceste două părți ale plăcii indiene s-ar deplasa apoi orizontal spre placa eurasiatică. Altfel spus, această teorie sugerează că placa indiană se „delaminează”, ceea ce înseamnă că partea superioară a plăcii se ridică pentru a sprijini Tibetul, în timp ce partea inferioară, mai densă, se scufundă în mantaua Pământului. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii și-au extras dovezile din heliul care țâșnește din izvoarele tibetane. Măsurând raportul izotopic al heliului din diferite surse tibetane, au identificat o tendință care susține ideea delaminarii plăcilor. Modelele de cutremur din regiune susțin teoria intruziunii în manta din partea de est a Podișului Tibetan. Această descoperire sugerează o complexitate și mai mare sub suprafața Pământului, extinzându-ne înțelegerea fenomenelor tectonice la scară globală.
Această lucrare a fost prezentată la reuniunea anuală a American Geophysical Union din 2023. (www.sciencepost.fr – 17 ianuarie)/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (19 ianuarie)
