Circulaţia este oprită, la această oră, pe Autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, în zona localităţii Dumbrava, pe sensul de mers spre Ploieşti, din cauza protestului transportatorilor şi fermierilor. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, manifestanţii blochează carosabilul, la kilometrul 62, cu mai multe camioane fără remorcă. O coloană de maşini de aproximativ 6 kilometri s-a format, din această cauză, pe sensul spre Ploieşti, mai arată sursa citată. Poliţia Rutieră le va deschide dosare penale şi le va reţine permisele transportatorilor care au blocat circulaţia pe Autostradă – au precizat pentru reporterul RRA, Alexandru Lancuzov, surse oficiale din Ministerul de Interne. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 ianuarie)/apostelnicu/dsirbu