EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Întrevederea ministrului Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, cu ministrul vietnamez al Afacerilor Externe, Bui Thanh Son – la sediul MAE
– Partide
* Evenimentul de lansare a candidatului USR Sector 3 pentru funcţia de primar al sectorului 3 – ora 14:00, la Hotel Novotel
* Alba Iulia: Europarlamentarul Victor Negrescu îşi prezintă raportul de activitate, la Alba Iulia, la eveniment urmând să participe ca invitaţi – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan – ora 11:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia; declaraţii de presă – ora 13:30
– Culte, Biserică
* Anul 2024 marchează o dată importantă în calendarul spiritual al bisericilor creștine din București: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină. Acest eveniment ecumenic, care se desfășoară între 18 și 25 ianuarie, reprezintă un timp dedicat rugăciunii comune și meditației interconfesionale/intercreștine. Din program:
- Duminică, 21 ianuarie – Serviciul divin în fiecare biserică proprie
* Oradea: Cultele creştine din Oradea participă, în perioada 13-21 ianuarie, la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor 2024. Tema din acest an a fost aleasă de o echipă ecumenică din Burkina Faso şi este preluată din Evanghelia după Luca: ‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Din program:
- Săptămâna de rugăciune pentru Unitate din acest an se va încheia duminică, 21 ianuarie, în Catedrala ‘Sf. Nicolae’ (Str. Iuliu Maniu nr. 1)
* Spania: Biserica Parohiei „Sfinții Ier. Calinic de la Cernica și Fructuosus de Tarragona” din Tarragona-Reus, Spania, va fi sfințită duminică de mai mulți ierarhi. La slujba de sfințire vor participa ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, PS Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, și PS Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Cu ocazia sfințirii bisericii parohiale, Centrul de Pelerinaje „Sfântul Apostol Iacob” al Episcopiei Spaniei și Portugaliei organizează, în perioada 20 – 21 ianuarie, un pelerinaj la Parohia românească din Tarragona
– Administrație
* Slatina: Pe 20 ianuarie municipiul Slatina a marcat 656 de ani de la prima atestare documentară. Cu acest prilej, Primăria și Consiliul Local au pregătit o serie de festivități speciale, printr-o nouă ediție a Galei Laureaților, a VIII-a (20-24 ian.), manifestarea în cadrul căreia se celebrează și se premiază personalitățile care aduc cinste orașului. Duminică, 21 ianuarie, Gala Seniorilor va premia la scenă deschisă 100 de cupluri de aur, care au reușit să împlinească 50 de ani de căsătorie. Manifestările au loc în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu”
– Sindicate, Patronate
* Fermierii şi transportatorii urmează să protesteze, în zilele de 21, 22 şi 23 ianuarie, în parcarea din Piața Constituției, după ce Primăria Capitalei a aprobat o manifestaţie pentru 5000 de persoane, 100 de tractoare și 100 de capete tractor de tir – între orele 9:30 şi 22:00
– Cultură
* Spectacolul ‘Caracatiţa’, concept şi regie Catinca Drăgănescu, va fi prezentat în premieră, pe 21 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul Teatrului Masca din Bd. Uverturii
* Teatrul Apropo propune, de la ora 19:00, spectacolul „Viaţa e minunată!”, de Dorin Eugen Ionescu, regia: Dorin Eugen Ionescu
* Recenta premieră a Teatrului Stela Popescu, „Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare, va fi prezentată pe scena Palatului Naţional al Copiilor, Sala mică, de la ora 20:00, în adaptarea scenică a lui Radu Aldulescu, regia şi selecţia muzicală Alina Hiristea, traducerea Dan Grigorescu şi Şt. O Iosif
* Galaţi: De la ora 18:30, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’ Galaţi revine unul dintre cele mai spumoase spectacole de operetă, un titlu prezent pe afişele tuturor teatrelor muzicale mari din lume – La calul bălan de Ralph Benatzky. Pe scena liricului gălăţean, opereta La Calul bălan este unul dintre cele mai longevive titluri, graţie concepţiei regizorale ce aparţine doamnei Migry Avram Nicolau, coregrafiei antrenante, cu scene ample de ansamblu semnată de Francisc Valkay şi scenografiei colorate gândită în tonuri comice de arh. Cătălin I. Arbore
* Iași: Duminică, 21 ianuarie, va avea loc o proiecție unică a filmului „The Teachers’ Lounge”, de la ora 17:00, la Cinema Iași. Filmul a câștigat Premiul GOYA pentru „Cel mai bun film European” și este propunerea Germaniei pentru Premiile Oscar, la categoria „Cel mai bun lungmetraj”
* Oradea: Asociaţia Internaţională ‘Euro Foto Art’ din Oradea organizează patru evenimente fotografice în perioada 15 – 22 ianuarie, dedicate Zilei culturii naţionale (15 ian.) şi Zilei culturii maghiare (22 ian.), unul dedicat concursului internaţional ‘Ce te legeni, codrule’, altul cu proiectare de vechi cărţi poştale din Oradea, respectiv o expoziţie a artiştilor fotografi români şi maghiari de pretutindeni şi în încheiere, o expoziţie personală a unei artiste ungare. Din program:
- Ziua Culturii Maghiare va fi marcată, duminică, 21 ianuarie, tot în Centrul Expoziţional EFA, Galeria ‘Ştefan Vilidar Istvan’, prin vernisajul expoziţiei personale a artistei fotograf Bontovics Ilona din Bekescsaba, Ungaria, în prezenţa autoarei. Cele 43 de fotografii alb-negru şi color cu o tematică variată se pot viziona de asemenea şi pe site-ul AIEFA: https://www.eurofotoart.com/efa-exhibition-hals/efa-exhibition-center/29/. Momentul muzical al vernisajului va fi oferit, la violă, de muzicianul Thurzó Sándor József, care va interpreta mai multe piese din repertoriul românesc şi maghiar
* Piatra Neamț: Centrul pentru Cultură şi Arte ‘Carmen Saeculare’ organizează, de la ora 17:00, pe scena Casei de Cultură, un concert al Ansamblului folcloric ‘Floricică de la munte’, care va prezenta publicului cel mai recent album realizat de muzicienii orchestrei intitulat ‘Cântecele Neam(Ţ)ului’, eveniment care va avea un invitat special – interpreta folclorului moldovenesc Vasilica Tătaru
* Târgu-Mureș: Concert Extraordinar dedicat Zilei Culturii Maghiare (22 ian.) – ora 18:00, la Sala Mare a Palatului Culturii. Dirijor: Tompa Ábel (Ungaria), solist: Nemes Tibor, tenor (Ungaria), Novák Péter, regizor. Își dau concursul: Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș
– Sport
* Programul partidelor din etapa a 22-a a Superligii de fotbal, prima rundă din noul an:
‣ Duminică, 21 ianuarie
- AFC Botoşani – FC CFR 1907 Cluj – ora 15:00, pe Stadion Municipal – Botoşani
- Universitatea Craiova – FC Farul Constanţa – ora 20:00, pe Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
* CSM Bucureşti înfruntă echipa suedeză IK Savehof, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 17:00, la Sala Polivalentă – Bucureşti
* Șah Arena Junior, ediția a V-a Șah Rapid, organizat de CS ALCOR București la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală „Conacul Golescu Grant”, Aleea Țibleș nr. 64
* Sfântu Gheorghe: Se dispută o partidă din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de baschet feminin: ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – CS Universitatea Cluj-Napoca – ora 18:00, la Sepsi Arena
* Târgoviște: Este programat un meci din etapa a 13-a a Diviziei A1 la volei feminin: CSM Târgovişte – CSM Lugoj – ora 17:00, la Sala CSŞ „Ioan Valerian”
* Zalău: Are loc o partidă din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: HC Zalău – CS Minaur Baia Mare – ora 17:30, la Sala „Gheorghe Tadici”
* Au loc partide în Erste Liga la hochei pe gheaţă:
- Corona Braşov – DVTK Jegesmedvek (17:30)
- Sport Club Miercurea Ciuc – Budapest Jegkorong Akademia HC (18:30)
- ACSH Gheorgheni – FEHA19 (18:30)
* Coreea de Sud: Sportivi români participă la Jocurile Olimpice de Tineret 2024 de la Gangwon (19 ian. – 1 feb.)
* Danemarca: CS Rapid Bucureşti înfruntă echipa daneză Ikast Handbold, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 15:00, la BF Arena Ikast
* Montreux, Elveţia: Jucătoarele române de tenis de masă Bernadette Szocs şi Elizabeta Samara participă la turneul Europa Top 16 (20 – 21 ian.)
* Strumica, Macedonia de Nord: Selecţionata României va înfrunta Grecia în finala preliminariilor balcanice ale Campionatului European de volei masculin Under-18 din 2024. Finala zonei balcanice, dintre România şi Grecia, va avea loc duminică, de la ora 21:00. Doar câştigătoarea zonei se va califica la turneul final, celelalte echipe luptând pentru calificare în faza a doua a preliminariilor, programată între 11 şi 14 aprilie
* Zagreb: HC Dunărea Brăila întâlneşte formaţia Lokomotiva Zagreb, în Grupa B a competiţiei feminine de handbal EHF European League – ora 19:00, la Sutinska Vrela
– Diverse
* Jud. Satu Mare: Pârtia de schi de la Luna Şes, prima din judeţul Satu Mare, va fi deschisă publicului de duminică, 21 ianuarie, zilnic între orele 9:00 – 16:00, după ce s-a reuşit omologarea acesteia. Staţiunea de Schi Luna Şes este situată pe pantele vestice ale Munţilor Gutâi, la poalele Vârfului Pietroasa (1.200 m) şi pe cursul superior al pârâului Talna Mare, la 8,5 km de oraşul Negreşti-Oaş, în una dintre cele mai pitoreşti zone ale României – ‘Ţara Oaşului’. Pârtia este clasificată ca având un grad de dificultate medie (simbol roşu) şi este destinată schiorilor cu competenţe medii şi avansate de schi alpin
– S-a întâmplat într-o zi de 21 ianuarie
* În urmă cu 376 de ani (1648) apărea, la Bălgrad (Alba Iulia), prima traducere integrală a „Noului Testament” tipărit în româneşte, având titlul „Noul Testament sau Împăcarea au Leagea Noao a lui Isus Hristos, Domnului nostru”, sub îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan
* Acum 118 ani (1906) avea loc prima audiţie, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, a Simfoniei I op. 13 de George Enescu; dirijor, Edouard Colonne
* Se împlinesc 105 ani (1919) de când membrii mişcării Sinn Fein („Noi înşine”) au boicotat Parlamentul britanic şi au constituit un Parlament irlandez la Dublin (nerecunoscut de englezi), care proclama, la această dată, independenţa Irlandei. Eamon de Valera era ales prim-ministru al Irlandei (1919-1922)
* Acum 104 ani (1920) se încheiau lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (începute la 18.I.1919), la care a participat şi o delegaţie română (Ion I. C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu ş.a.). Au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Din perspectivă românească, Conferinţa a avut o semnificaţie deosebită pentru că, prin sistemul tratatelor semnate (în anii 1919 şi 1920) cu ţările învinse, se recunoştea şi se consacra pe plan internaţional procesul de unire a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România
* În urmă cu 83 de ani (1941), între 21 şi 23 ianuarie, mişcarea legionară a organizat o rebeliune armată, prin care urmărea înlăturarea generalului Ion Antonescu şi preluarea întregii puteri în stat, ocazie cu care au avut loc masacre, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea rebeliunii de către armată, mişcarea legionară a fost înlăturată de la putere şi interzisă (Horia Sima şi un grup de apropiaţi ai săi au fost salvaţi de hitlerişti şi duşi în Germania). Circa 8000 de legionari au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la diverse pedepse, iar conducerea statului s-a concentrat numai în mâinile lui Ion Antonescu
* Sunt marcați 70 de ani (1954) de când fost lansat la apă primul submarin atomic american, „USS Nautilus”, numit astfel după celebrul submarin din romanul lui Jules Verne „20.000 de leghe sub mări”. Construcţia submarinului a început în iunie 1952, la Groton, statul Connecticut. A fost retras din serviciu la 3 martie 1980 şi este expus la Muzeul Submarinelor din Groton. A fost primul submarin operațional din lume care a funcționat cu energie nucleară și primul submarin care a finalizat un tranzit scufundat al Polului Nord la 3 august 1958
* În urmă cu 59 de ani (1965) Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială a fost adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite şi a intrat în vigoare la 4 ianuarie 1969. România a aderat la Convenţie la 15 septembrie 1970
* Acum 52 de ani (1972) se deschidea, la Bucureşti, Reprezentanţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)
* În urmă cu 47 de ani (1977) avea loc restabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Spania, la nivel de ambasadă. Spania a recunoscut independenţa de stat a României la 12 aprilie 1880. Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite la 23 iunie / 5 iulie 1881, când a fost înfiinţată, la Bucureşti, Legaţia Regatului Spaniei, condusă de Juan Pedro de Aladro, însărcinat cu afaceri. După încheierea primei convenţii comerciale între cele două ţări, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. La 4 aprilie 1946, guvernul român a rupt relaţiile diplomatice cu guvernul generalului Franco. La 22 mai 1946, guvernul român a recunoscut guvernul Spaniei în exil. În data de 5 ianuarie 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari, iar la 21 ianuarie 1977, s-au restabilit relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă şi s-au acreditat ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări
* Acum 34 de ani (1990) studioul teritorial Radio Constanţa al Radiodifuziunii Române a fost cel dintâi post de radio care a început să emită după Revoluţia din 1989. Lansat sub devizele „Inima care bate pentru toată Dobrogea!” şi „Căldura glasului unui prieten”, postul emite pe frecvenţele de 909 KHz Constanţa şi 1530 KHz Tulcea, precum şi pe 100,1 MHz şi 90,8 MHz, în banda de unde ultrascurte, pentru ascultătorii din judeţele Constanţa şi Tulcea, însă este recepţionat şi în judeţele Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Ialomiţa şi Călăraşi. Din septembrie 2002, Radio Constanţa, alături de Radio Bucureşti, au început să emită program propriu 24 de ore din 24. În perioada mai – septembrie, pe frecvenţele de 100,1 FM şi 90,8 FM, Radio Constanţa transmite programul estival Radio Vacanţa, având ca arie de acoperire întreg litoralul românesc
* Cu 33 de ani în urmă (1991) avea loc deschiderea Oficiului Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) la Bucureşti
Aniversări – Comemorări
– Sf. Agneza, fecioară martiră (Calendarul Romano-Catolic 2024)
– Duminica Bibliei (a VIII-a în Dieceza de Iași) (Calendarul Romano-Catolic 2024)
– 1725: S-a născut poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (m. 1801)
– 1805: S-a născut Florian Aaron, istoric şi publicist; precursor al lui Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu, a făcut în istoriografia română trecerea de la iluminism la romantism; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi din Transilvania (m. 1887)
– 1821: S-a născut Vincenţiu Babeş, jurist, publicist, om politic, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni; fondator (în 1869) al Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria (unificat în 1881 cu PNR din Transilvania) şi parlamentar la Budapesta timp de treizeci de ani; tatăl lui Victor Babeş, autorul primului tratat de bacteriologie din lume; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (m. 1907)
– 1852: S-a născut Vasile Lucaciu, preot greco-catolic, scriitor şi om politic; unul dintre conducătorii luptei de eliberare naţională a românilor transilvăneni (ca secretar general al Partidului Naţional Român a fost unul dintre iniţiatorii şi redactorii „Memorandumului” din 1892); membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1919) (m. 1922)
– 1871, 21.I/2.II: S-a născut Constantin Isopescu-Grecul, jurist şi profesor universitar, personalitate politică ce s-a implicat activ în acţiunile de realizare a statului naţional unitar român (1918) (m. 1938, la Cernăuţi, azi în Ucraina)
– 1885: S-a născut geograful, etnograful şi profesorul George Vâlsan; a pus bazele geomorfologiei moderne în România; s-a ocupat şi de geografia umană şi de toponimie; la Cluj a întemeiat Societatea Etnografică Română; membru titular al Academiei Române din 1920 (m. 1935)
– 1900: S-a născut istoricul Victor Papacostea, specialist în istoria comparată a ţărilor balcanice; fondator şi director al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice (1938-1947) şi al revistei „Balcanica” (1938-1945) (m. 1962)
– 1900: S-a născut compozitorul Vasile Popovici (m. 1973)
– 1900: S-a născut Tiberiu Vornic, prozator, dramaturg şi publicist de notorietate în perioada interbelică (m. 1975)
– 1917: S-a născut Silvian Iosifescu, critic literar, pedagog și traducător, profesor de literatură română la Facultatea de Litere a Universității din București (m. 2006)
– 1912: S-a născut arhim. Gherasim Iscu (nume de botez Grigore), stareț al Mănăstirilor Arnota și Tismana, unul dintre martirii născuți de temnițele comuniste și apologet al iubirii creștine (m. 1951)
– 1918: A murit mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly (de Apşa); din 1894, ca mitropolit al Blajului, a îndrumat şcolile româneşti de aici şi s-a împotrivit încercărilor de maghiarizare a învăţământului românesc din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1894 (n. 1841)
– 1920: S-a născut basul Viorel Ban (m. 2003)
– 1926: S-a născut graficiana Clarette Wachtel (m. 2011)
– 1927: S-a născut Petru Creţia, poet, eminescolog, filosof, eseist, editor, traducător şi profesor (m. 1997)
– 1936: A murit Roman Ciorogariu, episcop de Oradea (din 1920), primul episcop ortodox din acest oraş; s-a implicat în lupta pentru realizarea statului naţional unitar român şi a depus eforturi pentru întemeierea unor instituţii şi publicaţii religioase în vestul ţării (Institutul Teologic din Arad, Academia teologică din Oradea, revista „Biserica şi şcoala” ş.a.); membru de onoare al Academiei Române din 1921 (n. 1852)
– 1941: A murit compozitorul Simeon Nicolescu, fondator şi dirijor al Societăţii „Muzica” din Bucureşti (n. 1888)
– 1943: S-a născut părintele Jean Boboc, teolog ortodox, bioetician, medic (specializat în farmacologie și toxicologie), profesor și traducător; în lucrările sale a avut o abordare profundă a problemelor antropologice și bioetice actuale (m. 2019)
– 1944: S-a născut medicul şi profesorul Dan Tulbure; fost director general al Institutului Clinic Fundeni între 2000 şi 2005 şi apoi director al Centrului de Anestezie şi Terapie Intensivă din acelaşi institut; a pus bazele anesteziei şi terapiei intensive moderne în România (m. 2015) – 80 de ani
– 1966: A murit Mihail Lungianu, prozator, traducător şi publicist; autorul unor volume de poveşti şi legende cu o puternică tentă moralizatoare (n. 1876)
– 1973: S-a născut actriţa Dorina Chiriac
– 1976: A murit Romeo Alexandrescu, compozitor, muzicolog şi critic muzical (n. 1902)
– 1991: A murit Principesa Ileana a României, fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României; în 1931, în urma mariajului cu arhiducele Anton de Austria, a primit titlurile de arhiducesă a Austriei și principesă de Habsburg-Toscana; alegând calea monahismului, și-a luat numele monastic „Maica Alexandra” și a fondat Mănăstirea ortodoxă „Schimbarea la Față” din Ellwood City (Pennsylvania), a cărei stareță a fost până la moarte; după căderea comunismului, a vizitat România o singură dată, în septembrie 1990 (n. 1909)
– 2004: A murit arheologul italian de origine română Dinu Adameşteanu; studii privind colonizarea greacă din sudul Italiei şi Sicilia; studii privind utilizarea aerofotoarheologiei; fondator şi director, între 1958-1964, al Aerofototecii Arheologice Naţionale din Roma; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1913) – 20 de ani
– 2007: A murit, într-un accident de maşină, atleta Maria Cioncan, medaliată cu bronz la proba de 1500 m la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 (n. 1977)
– 2013: A murit Jancy Körössy, pianist, orchestrator şi compozitor de jazz de naţionalitate maghiară; primul muzician român care a combinat folclorul românesc cu ritmurile de jazz; considerat „cel mai autentic pianist de jazz european” de cunoscutul critic american de jazz Willis Connover; stabilit după 1969 în SUA (n. 1926, Cluj)
– 2017: A murit marea maestră internaţională de şah Cristina Adela Foişor (n. 1967)
– 2020: A murit Alexandru Nichici, inginer electromecanic și profesor universitar; principalul său domeniu de cercetare a fost prelucrarea materialelor cu tehnologii neconvenționale, în particular prin eroziune electrică și cu laser; rector al Universității Politehnica Timișoara în perioada 1992–1996; membru fondator al Uniunii Democratice a Sârbilor din România (1989) și unul dintre primii săi conducători, formație politică precursoare Uniunii Sârbilor din România (1992) (n. 1935)
– 2020: A murit filologul, scriitorul și profesorul universitar Gheorghe C. Moldoveanu, un reper pentru învăţământul filologic sucevean (n. 1937)
– 2020: A murit Grigore Constantinescu, distins muzicolog, critic muzical și profesor, o personalitate a vieții muzicale românești; a fost redactor la Editura Muzicală şi la revista „Muzica”, realizator de emisiuni radiofonice (colaborator al postului Radio România Muzical) şi de televiziune; a fost preşedintele Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România „Mihail Jora”, director general al Corului Național de Cameră „Madrigal” (n. 1938)
– 2021: A murit artista plastică Lucrezia Pacea (n. 1924, în Albania)
– 2022: A murit Felicia Donceanu, compozitoare, scenaristă, regizoare, poetă, publicistă şi pictoriţă (n. 1931)
– 2022: A murit Speranța Rădulescu, una dintre cele mai proeminente figuri ale etnomuzicologiei actuale, antropolog și profesoară; distinsă cercetătoare, specialistă în muzicile de tradiție orală (folclor muzical) și muzicile de metisaj; a coordonat seria de discuri Ethnophonie, pe care a fondat-o alături de Horia Bernea, Costin Moisil și Florin Iordan (25 de CD-uri, dintre care 11 au fost distinse cu premii în Franța și Germania) (n. 1949)
– 2023: A murit Mircea Nicolau, scenograf, pictor și grafician; a activat, între anii 1964-1986, la Galați, ca pictor scenograf al celor trei teatre; în 1987 a emigrat în Germania, unde s-a dedicat pe deplin picturii de șevalet (n. 1932) – 1 an
– 2023: A murit prozatorul şi inginerul automatist Constantin Virgil Negoiţă, profesor de informatică şi calculatoare, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în domeniul teoriei sistemelor vagi (fuzzy systems) în cibernetică; autor a 9 volume publicate în domeniul științific, între 1970 și 1987, și a 12 volume de proză literară; stabilit din 1982 în Statele Unite (n. 1936) – 1 an
– 2023: A murit George Banu, teatrolog, critic de teatru și profesor universitar; personalitate de anvergură universală în teatrul contemporan; stabilit la Paris din 1973; președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (1994-2001) și apoi președinte de onoare; director al Academiei Experimentale de Teatru (1991-2000); doctor honoris causa al mai multor universități din Franța, România și din alte țări ale Europei și Americii; a lăsat o vastă operă, totalizând peste 50 de cărți de autor, monografii, analize generale și tematice, referitoare la dramaturgie, arta regiei și arta actoricească, dar și la pictură; a inițiat, proiectat, executat și coordonat opere colective de amploare acoperind creația teatrală universală de la începuturi până în prezent și definirea celor mai importante concepte teatrologice; a inițiat și condus importante reviste de teatru de reputație internațională; a condus, prin sistemul doctoral, formarea, îndrumarea și impulsionarea unor cercetători de înaltă calificare; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (n. 1943) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Lituania: Preşedintele polonez Andrzej Duda soseşte la Vilnius pentru a comemora revolta polono-lituaniană din 1863 împotriva stăpânirii Imperiului Rus
– Ierusalim: Vizită a ministrului francez al Apărării, Sebastien Lecornu, pentru a discuta despre ostatici, ajutorul umanitar şi situaţia din Liban
– Lima, Peru: Miniştrii Afacerilor Externe, Internelor şi Apărării din Comunitatea Andină se întâlnesc de urgenţă cu privire la situația din Ecuador
– Abuja: Ministrul Afacerilor Externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar, va vizita Nigeria (21 – 23 ian.)
– Liechtenstein: Referendum privind propunerile energetice pentru cerințele fotovoltaice și adaptarea reglementărilor de construcție și modificările Legii evidențelor medicale electronice (EGDG)
– Praga, Republica Cehă: Redeschiderea Facultății de Arte din Praga, locul unui asasinat în decembrie anul trecut, în care și-au pierdut viața 14 persoane
– Germania: Mitinguri în mai multe oraşe germane împotriva realegerii lui Vladimir Putin în cadrul campaniei globale „Rusia fără Putin”
– Rochester, SUA: Miting la care participă fostul președinte Donald Trump
– Gorki, Rusia: Marcarea a 100 de ani de la moartea lui Vladimir Ilici Lenin
– Slovacia/Austria: Se desfăşoară curse în Cupa Mondială de schi alpin:
- slalom feminin la Jasna (Slovacia)
- slalom masculin la Kitzbuehel (Austria)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Îmbrăţişărilor” (World Hug Day); sărbătoarea a apărut în SUA, fiind creată de pastorul Kevin Zaborney din Michigan în anul 1986, dar s-a răspândit repede în toată lumea. Scopul ei este de a ne face să ne îmbrăţişăm familia şi prietenii mai des, ştiind că îmbrăţisarea este un medicament universal. A fost aleasă luna ianuarie deoarece studiile arată că aceasta este una dintre cele mai deprimante perioade ale anului
– „Ziua Mondială a Zăpezii”, serbată în a treia duminică din ianuarie, este un eveniment lansat de Federaţia Internaţională de Schi în anul 2011, fiind continuarea unui proiect lansat în anul 2007 – „Bring Children to the Snow” – proiectul iniţial fiind destinat în exclusivitate copiilor. „World Snow Day” se desfăşoară concomitent pe întreg mapamondul, iar prin acest eveniment se doreşte atragerea tineretului, în special a copiilor, către practicarea sporturilor de iarnă
– 1793: A murit Ludovic al XVI-lea, rege al Franţei între anii 1774 şi 1792; a încercat să stăvilească criza regimului feudal absolutist, dar a fost detronat (1792) de Revoluţia franceză (1789-1794), condamnat la moarte şi ghilotinat (n. 1754)
– 1814: A murit scriitorul francez Bernardin de Saint-Pierre, precursor al romantismului (n. 1737) – 210 ani
– 1846: S-a născut Albert Lavignac, muzicolog francez (m. 1916)
– 1848: S-a născut compozitorul francez Henri Duparc (m. 1933)
– 1851: A murit compozitorul german Albert Lortzing (n. 1801)
– 1872: A murit Franz Grillparzer, poet şi dramaturg austriac (n. 1791)
– 1892: A murit John Conch Adams, matematician şi astronom englez, unul dintre descoperitorii planetei Neptun (n. 1819)
– 1894: A murit compozitorul belgian Guillaume Lekeu (n. 1870) – 130 de ani
– 1901: A murit inventatorul american Elisha Gray; a inventat releul telegrafic cu autoadaptare (1867), telegraful armonic (1874), teleautograful (1888) ş.a.; a revendicat invenţia aparatului telefonic (la 14.II.1876 Alexander Graham Bell şi Elisha Gray au depus cerere de brevet la Oficiul de patente al SUA, de la New York; primul, la ora locală 12:00, iar al doilea la ora 14:00; pe această diferenţă s-au bazat cei care i-au atribuit lui Bell invenţia în procesul care i-a opus multă vreme pe cei doi inventatori) (n. 1835)
– 1905: S-a născut creatorul francez de modă Christian Dior; a exercitat o influenţă deosebită în lumea modei anilor ’40 şi ’50 ai secolului XX (m. 1957)
– 1906, 21.I/7.II: S-a născut inginerul rus Oleg Antonov, cunoscut constructor de avioane (m. 1984)
– 1907: A murit filologul italian Graziadio Isaia Ascoli; a debutat în lingvistică cu o lucrare în legătură cu limba română, căutând să stabilească un paralelism între aceasta şi dialecte din Friuli; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1877) (n. 1829)
– 1918: S-a născut Antonio Janigro, violoncelist, dirijor şi profesor italian (m. 1989)
– 1922: S-a născut Telly Savalas, actor de film şi cântăreţ american de origine greacă (m. 1994)
– 1924: S-a născut comicul englez Benny Hill (nume real: Alfred Hawthorn Hill) (m. 1992) – 100 de ani
– 1924: A murit Vladimir Ilici Lenin (numele real: Ulianov), om politic rus, teoretician şi conducător al mişcării comuniste ruse şi internaţionale; întemeietor al partidului comunist al bolşevicilor (1903) şi al statului sovietic (preşedinte al guvernului sovietic – Consiliul Comisarilor Poporului, între anii 1917 şi 1924), de numele său fiind legate primele decrete ale puterii sovietice; Lenin a recurs la aplicarea, pe scară largă, a violenţei şi cruntei represiuni împotriva forţelor politice de opoziţie, a clerului şi intelectualilor (arestări, execuţii); a iniţiat crearea Internaţionalei a III-a, Comuniste (1919) (n. 1870) – 100 de ani
– 1926: S-a născut regizorul britanic Clive (Stanley) Donner (m. 2010)
– 1926: A murit Camillo Golgi, histolog şi patolog italian; contribuţii în domeniul microscopiei sistemului nervos şi al metodelor de colorare a ţesuturilor; a descris granulaţiile din citoplasmă şi corpusculii tactili speciali care-i poartă numele; Premiul Nobel pentru medicină în 1906, împreună cu medicul spaniol Santiago Ramón y Cajal (n. 1843)
– 1932: A murit Giles Lytton Strachey, biograf şi critic literar britanic (n. 1880)
– 1936: S-a născut Koji Hashimoto, regizor japonez de film (m. 2005)
– 1940: A murit istoricul croat Ferdo (Ferdinand) Sisič; specialist în istoria slavilor meridionali; colaborator la publicaţii româneşti de specialitate, a contribuit la întărirea legăturilor dintre cele două şcoli istorice; membru corespondent străin al Academiei Române (1930) (n. 1869)
– 1941: S-a născut tenorul şi dirijorul spaniol Plácido Domingo
– 1941: S-a născut solistul american de muzică folk, compozitorul şi chitaristul Richie Havens (m. 2013)
– 1942: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Edwin Starr, autor al hit-ului anilor ’70 ai secolului XX „War” (Război) (m. 2003)
– 1942: S-a născut cantautorul de muzică country şi actorul american Mac Davis (m. 2020)
– 1948: A murit Ermanno Wolf Ferrari, compozitor şi profesor italian de origine germană (n. 1876)
– 1950: S-a născut (în Trinidad Tobago) cantautorul britanic Billy Ocean (numele real: Leslie Sebastian Charles)
– 1950: A murit scriitorul englez George Orwell (pseudonimul literar şi jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 1903)
– 1953: S-a născut Paul Allen, antreprenor, investitor și filantrop american; fondator în 1975, împreună cu Bill Gates, al companiei americane Microsoft (m. 2018)
– 1956: S-a născut actriţa americană Geena Davis
– 1959: A murit Cecil B. De Mille, regizor şi producător american de film; unul dintre întemeietorii Hollywood-ului; a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea companiei Paramount Pictures (n. 1881) – 65 de ani
– 1962: S-a născut actriţa franceză de film Marie Trintignant (m. 2003)
– 1974: A murit matematicianul francez Arnaud Denjoy; s-a remarcat îndeosebi în domeniul analizei matematice (teoria numerelor de variabilă reală), de numele său legându-se introducerea „integralei Denjoy”; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din anul 1957 (n. 1884) – 50 de ani
– 1999: A murit Jacques Chailley, muzicolog, compozitor şi dirijor francez (n. 1910) – 25 de ani
– 1999: A murit Charles Brown, cântăreţ american de blues şi pianist (n. 1922) – 25 de ani
– 2004: A murit Yordan Radichkov, scriitor și dramaturg bulgar; considerat de unii critici „cea mai semnificativă voce a literaturii bulgare în ultima treime a secolului XX” (n. 1929) – 20 de ani
– 2015: A murit tenorul austriac Waldemar Kmentt (n. 1929)
– 2019: A murit acordeonistul francez Marcel Azzola; a acompaniat figuri emblematice ale cântecului francez, precum: Edith Piaf, Yves Montand, Tino Rossi, Barbara, Jacques Brel, Georges Brassens, Juliette Greco și alții (n. 1927) – 5 ani
– 2020: A murit actorul, scenaristul, regizorul şi istoricul galez Terry Jones, membru al grupului umoristic „Monty Python” (n. 1942)
– 2021: A murit cascadorul francez Rémy Julienne (n. 1930)
– 2021: A murit actriţa și regizoarea franceză Nathalie Delon (n. 1941)
– 2022: A murit Louie Anderson, actor american de comedie (recompensat cu trei premii Emmy), scriitor, interpret de stand-up şi prezentator TV (n. 1953)