Context
Într-o zi de 22 ianuarie 1828 s-a născut Elena Ghika (ulterior cu pseudonim literar: Dora d’Istria), cea care avea să devină o talentată scriitoare, feministă, prima femeie din România care a escaladat Munţii Alpi (vârful Monch, la 11 iunie 1855). Era nepoata lui Grigore al IV-lea Ghica (1822-1829), primul domn pământean al Ţării Româneşti, după un secol de domnii fanariote.
De la copilul minune, la intelectuala rafinată
Elena Ghica a văzut lumina zilei la 22 ianuarie 1828, la București, în familia Ghica, cea care a dat Ţării Româneşti şi Moldovei domnitori și mari boieri. Elena Ghica era fiica marelui ban al Craiovei, Mihail Ghica, mare vornic sau ministru de interne, colecționar pasionat, numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București și membru al Societății de Istorie și Antichități din Odessa și a Caterinei Ghica, prima româncă traducătoare și publicistă, nepoata de frate a domnitorilor Grigore al IV-lea Ghica şi Alexandru Dimitrie Ghica. Era cea mai mare dintre cei șase copii: trei băieți și trei fete. A crescent în palatul lui Mihail Ghica, în care să găseau antichități, picturi și sculpture. Biblioteca era extrem de valoroasă şi mare. Elena a avut prilejul să cunoască personalități literare ca Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu sau Dimitrie Bolintineanu. Elena era un copil – minune. La vârsta de cinci descifra tainele limbilor greacă veche și greacă modernă, ale limbii latine, francezei, italianei, englezei și germanei.
A primit educație de la Gregorios Papadopoulos, profesor la Școala de Belle Arte din Atena și de la preceptorul francez J.A. Vaillant. Dascălul grec era copleșit de geniul ei: „Facultățile ei intelectuale s-au dezvoltat atât de rapid, încât profesorii însărcinați cu instruirea ei nu au putut păstra nici un alt elev la același nivel cu ea, în aceleași studii.”, spunea el. După ce domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica a fost destituit la octombrie 1842, printr-un firman al Porții, toată familia pleacă în străinătate, Elena având ocazia să cunoască marile capitale ale lumii și comorile lor intelectuale.
La 10 ani cunoştea nouă limbi străine, iar la 14 ani a tradus Iliada lui Homer, din original, în limba germană. La 16 ani a participat la o expoziţie de artă figurativă, la Dresda. A urmat studii la Dresda şi Viena, iar la 21 de ani s-a căsătorit cu prinţul rus Alexandr Kolotov Massalski şi s-a stabilit la Sankt Petersburg, unde a uimit prin talentul şi cunoştinţele sale. În timpul războiului din Crimeea, şi-a manifestat simpatia pentru cultura franceză şi engleză, ceea ce a atras critici dure, din partea casei guberniale. Așa încât îşi părăseşte soţul şi se stabileşte în Elveţia, unde începe să practice alpinismul.
Expediția
În Elveția, Elena Ghica își anunță prietenii că vrea să ajungă pe vârful Monch și că are nevoie de ajutor. Prietenii săi, fie au crezut că bravează, fie au încercat să o convingă că o asemenea expediție este irealizabilă. Ca să o descurajeze, unul dintre confidenții prințesei Ghica i-a adus în camera hotelului tot soiul de cărți cu întâmplări tragice din timpul escaladărilor anterioare, pe care i le citea, însă fără rezultatul scontat. Amicul său ”i-a procurat contesei costum special pentru astfel de împrejurare – pantaloni de lână cu dungi albe și negre, haină lungă până la genunchi, cu nasturi, pălărie rotundă de fetru, asemănătoare celor purtate de oamenii de munte, cizme largi – ”, potrivit descrierilor oferite de Valentin Borda în volumul ”Hronic pe Glob”, din 1983. De asemenea, Elena Ghica a primit și o pereche de ochelari cu lentile albastre, pentru situația în care, ajunsă la mare altitudine printre nămeți, să nu ”orbească” din cauza reflexelor zăpezii.
După aceea, Elena Ghica a discutat cu patru ghizi, Pierre Bohren, Jean Almer, John Jaun de Meyringen și Ulrich Lauener de Lauterbrunnen, despre chestiuni referitoare la traseu, la starea vremii și a stabilit că, alături de ei, pe munte vor urca și patru ajutoare, cu misiunea de a căra alimentele, scările, corzile și hârlețele. Pe 8 iunie 1855, Elena Ghica a plecat din Interlaken spre Grindelwald. Însă vremea făcea ravagii pe creste, astfel că a fost nevoită să aștepte, după cum a povestit în cartea pe care a scris-o post-expediție, ”La Suisse allemande”.
”Când călătorii au pătruns între stâncile munților, deasupra lor s-a pornit canonada fulgerelor și tunetelor. Vântul sufla în rafale, că arborii de pe înălțimi abia se mai țineau în rădăcini. Spectacolul, în noaptea căzând neagră ca smoala, i se părea româncei sublim. Îi amintea de dezlănțuiri similare ale naturii, din munții Valahiei”, mai amintește Borda.
Deși furtuna s-a liniștit în noaptea de 8 spre 9 iunie, drumeții au așteptat până pe 10 iunie să înceapă ascensiunea. În acea duminică, soarele strălucea pe cer ”ca niciodată parcă”, iar culmile Schreckhorn, Eiger și Vieschorn îi copleșeau cu măreția lor. În urcușul de ghețar, ghizii au lăsat-o pe Elena Ghica la conducerea grupului, convinși de siguranța de deplasare a româncei. După ce au trecut de ”marea de gheață”, aventuroșii au înfruntat pantele abrupte ale Zagenbergului.
”La un moment dat, alpiniștii au ajuns în mijlocul unui deșert de stânci. Săreau peste blocurile de piatră ascuțite având, în stânga lor, vârfurile înzăpezite. Urcușul devenea din ce în ce mai greu. Din când în când, pentru a înainta, se târau în patru labe ori, dimpotrivă, trebuiau să sară de pe o piatră pe alta. Ca să nu cadă, mai ales când nu se găseau în rocă fisuri pentru sprijin, se prindeau, cu mâinile, de pâlcurile de spini întâlnite, ca printr-o minune, în cale. Din cauza înțepăturilor, din palme li se scurgeau picături de sânge…”, mai este notat în capitolul ”Stegul Valahiei pe înălțimile Alpilor”.
La ora 18, drumeții au făcut un popas mai lung, iar pentru a scăpa de frig au făcut un foc, la flăcările căruia au fiert ceai din flori de rhododendron și ienupăr. O oră mai târziu, au reluat drumul către o grotă din apropiere, unde urmau să înnopteze, feriți de pericolul avalanșelor, de vânt și de frigul ce se lăsa odată cu întunericul. În grotă, Elena Ghica a fost îndemnată să se odihnească, însă prințesa nu a putut adormi, fascinată de experiența ieșită din comun pe care avea privilegiul să o trăiască. A rămas trează alături de bărbați, bând cafea și fredonând arii populare elevețiene.
Către ora trei dimineața, grupul a luat-o din loc, cu ghizii Jaun, Almer și Lauener făcând potecă prin stratul gros de zăpadă. Însă, cu fiecare metru al urcușului, aerul se rarefia și puterile începeau să o părăsească pe Elena, dar dorința sa de a ajunge pe vârful Monch era prea puternică. În 11 iunie 1855, la ora 10, grupul s-a oprit la poalele vârfului Monch și a încercat să o convingă pe Elena Ghica să se întoarcă din drum, fiindcă se anunța o furtună puternică. Cu toate acestea, îndârjirea prințesei i-au purtat pe drumeți, în zigzag, pe pantele abrupte, încă cinci ore. La ora 15.00, grupul a atins vârful, iar steagul, pe care era brodat numele țării atât de dragi Elenei, ”Valahia”, a fost înfipt la 4.105 de metri altitudine.
Ascensiunea Dorei D`Istria a fost o premieră pentru că traseul era parcurs, pentru prima dată, pe versantul grindelwaldez. Nu au trecut prea mulți ani, vreo cinci și Elena Ghica a mai urcat un munte, a mai ajuns pe un vîrf: pe Mont Blanc. A fost a treia femeia din lume cu această aventură-record în jurnal. În 1870 s-a stabilit definitiv în Florența, pe strada Leonardo da Vinci. A murit la 17 noiembrie 1888. A fost incinerate, iar cenușa ei se păstrează la cimitirul Trespiana din localitate.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
-https://evenimentulistoric.ro/printesa-feminista-una-dintre-cele-mai-rafinate-intelectuale-prima-femeie-din-romania-care-escaladat-alpii.html
-http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Elena_Ghica
-http://www.emunte.ro/cum-a-cucerit-o-printesa-romanca-in-1855-varful-monch-din-alpii-bernezi
