Cristian Popișteanu: “Am fost foarte apropiat de grupul (…) care a lucrat (…) cu Dona.”
Venirea comuniștilor la putere în România a determinat profunde schimbări la Radio. Au fost dați afară toți salariații, inclusiv inginerii și tehnicienii care asigurau buna funcționare a aparaturii. În locul celor dați afară au fost trimiși să lucreze în Radio activiști de partid care nu aveau talentul și pregătirea necerasă. Dar au fost și redactori care s-au ridicat la nivelul cerut. Unul dintre acești redactori a fost Henri Dona. El a reușit să realizeze schimbări cu ajutorul unor tineri entuziaști dintre care s-a remarcat Cristian Popișteanu, un foarte bun jurnalist, care, după ce a plecat din Radio, a avut o frumoasă carieră – redactor la revista Lumea – publicația Ministerului de Externe și apoi reactorul-șef al revistei Magazin Istoric. În perioada cât a lucrat în Radio (1950 – 1964) Cristian Popișteanu a reușit să se apropie de grupul de tineri entuziaști care se strînsese în jurul lui Henri Dona. Despre perioada cât a lucrat la Radio, Cristian Popișteanu a oferit câteva amănunte într-un interviu de Istorie Orală.
„ La început am lucrat la Secția de control al emisiunilor. În această perioadă am colaborat cu comentarii de politică externă. După ce a venit Henri Dona am fost foarte apropiat de grupul din redacţie care lucra foarte mult cu el pentru schimbarea profilului emisiunilor, pentru dinamizarea lor. Au fost difuzate emisiuni mult mai vii şi într-un fel, mult mai libere. Din 1954 când am intrat în redacţie a urmat o perioadă extrem de activă. De când am intrat în Radio eu am lucrat întotdeauna din jurul orelor 9 dimineaţa până târziu noaptea, cu mici pauze eventual pentru masă. Toţi lucram aşa. Era o perioadă de un anumit entuziasm, de un anumit avânt, cei de tehnică, cei de la emisiunile de radiojurnal, de la emisiunile politice. Stăteam foarte mult în Radio, ne documentam în Radio, aveam foarte multe discuţii, foarte multe şedinţe profesionale. Eu nu eram membru de partid în vremea aceea, eram membru al UTC. Şi acestă atmoferă din Radio era probabil întreţinută de faptul că exista o cantină a radioului în care lumea stătea şi lua masa. De asemenea, erau două sau trei bufete. Deci s-au creat condiţii ca oamenii să poată să lucreze tot timpul în Radio. În cazul meu locuiam via-a-vis de Radio şi, de câte ori era nevoie de cineva, mă strigau colegii sau şefii mei de la etajul trei sau etajul patru şi eu mă sculam şi veneam imediat la Radio. Deseori am plecat din Radio la ora trei – sau ora patru noaptea. Am să dau un exemplu: aveam obligaţia şi asta era în schemă, să scriem despre politica externă sovietică şi scriam patru – cinci comentarii pe zi. Când scriam acestea ?! Atunci când vorbea [Veaceslav] Molotov sau [Andrei] Vîşinski sau [Andrei] Gromîko la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Era o campanie permanentă, mă refer la perioada 1948 – ’55. În aceea perioadă se făceau câte trei – patru comentarii pe zi la un discurs…se luau fragmente din discurs. Ce erau aceste comentarii? Erau nişte parafraze ale discursurilor. Nu era nici permis şi nici nu-i venea nimănui în cap că ar putea să facă o acoladă. Făceau o expunere cu cuvinte proprii, după care băgau citate masive din discursurile respective sau din dezbaterile în care luau cuvântul conducătorii diplomaţiei sovietice. Asta era dictatură, de fapt. Trebuia să scrii numai într-un anumit spirit. Și mai era ceva: era subordonarea faţă de Uniunea Sovietică pentru că noi vorbeam fără personalitate naţională. Era absolut obligatoriu în aceea perioadă ca toate acțiunile Uniunii Sovietice să fie sprijinite permanent de ziarişti români din Radio şi din afara Radioului.
Henri Dona a introds câteva emisiuni dintre care eu o să amintesc aici doar două: una a fost aceea numită ,,Gazeta Radio’’ şi a fost cea mai plăcută emisiune timp de câţiva ani. Se dădea la ora 19, avea o oră şi era o emisiune extrem de compusă, cum ar fi astăzi un mozaic. Şi era făcută cu înregistrări din toate domeniile, corespondenţe străine, reportaje, interviuri. Marea noastră bătălie era să fim editorii acestei reviste şi eu am ajuns să o fac de trei ori pe săptămână, ajunsesem la o anumită performanţă, dar trebuia să o lucrez de la 9 dimineaţa până când intram în emisiune, avea o anumită tensiune în care te ţinea toată ziua, lupta mai ale pentru corespondenţe din străinătate…
A doua emisiune pe care a introdus-o Dona se numea ,,Evenimentele internaţionale ale zilei’’ şi avea douăzeci de minute şi se difuza la orele 22. Şi era făcută de noi pe baza agenţiilor de presă şi difuzată în direct. ,,Gazeta Radio’’ era înregistrată, dar evenimentele internaţionale erau difuzate în direct. În cea mai mare parte le citeau crainicii, câteodată apăreau şi redactorii care citeau, rar, dar apăreau. Aceste emisiuni erau difuzate după ultimele ştiri ale agenţiilor de presă. Ele aveau un comentariu scurt de două minute sau două minute şi jumătate care preciza poziţia faţă de [subiect]…şi deja acest lucru era o lărgire a spectrului şi în acelaşi timp o extremă profesionalizare a Radioului. O altă serie de montaje la care au fost antrenaţi câţiva scriitori foarte talentaţi, îmi aduc aminte de Horia Lovinescu, care a făcut mai multe montaje …erau un fel de reportaje cu multă muzică şi citite de actori. Erau reportaje făcute cu microfonul la faţa locului în diverse regiuni ale ţării pe probleme arzătoare în momentul acela… despre păduri, despre ape şi aşa mai depate.(…) Într-o şedinţă a Consiliului de administraţie s-a pus problema întocmirii unor montaje literar muzicale cu participarea redacţiei emisiunilor politice exact pe problemele existente atunci la zi. Eu ştiu că s-au făcut. S-au făcut pentru că noi aveam în fiecare miercuri dimineţa la ora 6:45 aşa numita “şedinţă zburătoare”. Această şedinţă era o şedinţă care dura aproximativ două ore şi în care se făcea analiza emisiunilor din săptămâna trecută. Era o şedinţă care avea loc cu toţi seniorii redactori, se ţinea la etajul trei și era condusă de un vicepreşedinte. Şi ori vicepreşedintele, ori un redactor şef prezenta o informare foarte critică, [cu părțile] negative şi [cu părțile] pozitive ale emisiunilor din săptămâna anterioară, după care se trasau sarcinile pentru săptămâna în curs. Sigur că toate acestea erau foarte mult legate de politic, dar nu putem să generalizăm pentru că au fost și nenumărate emisiuni culturale. Teatru românesc în perioada aceea a avut o perioadă de glorie.
În aceea perioadă au fost primele manifestări internaţionale, primele festivaluri şi concursuri George Enescu, prima săptămână a filmului francez. M-am ocupat special de [săptămâna filmului francez]. Atunci am cunoscut-o pe [actrița franceză] Michele Morgan, cu care am făcut o serie de interviuri. [Interviuri] am făcut și cu soţul ei, Henri Vidal. Tot atunci a venit în România Yves Montand şi cu [soția lui], Simone Signoret. Am fost o săptămână cu Yves Montand. Deci aveau loc evenimente importante, nu trebuie să minimalizăm acest lucru. Şi aceste [evenimente] erau foarte bine prezentate la Radio.
Radioul a reprezentat centrul vital al informaţiei în ţara noastră, pentu că Radioul, deşi condus de partid, avea o anumită largheţe datorită oamenilor care lucrau acolo, spre deosebire de cei care lucrau la Scânteia, la România Liberă, la alte reviste sau ziare. În priviţa montajelor nu numai că s-au făcut, dar după un an, un an şi jumătate s-a spus că s-a sărit de pe cal şi că Radioul este bolnav de montaje … când practic se ajunsese câte patru – cinci montaje pe zi, care porneau de la douăzeci de minute până la două ore. Deci erau montaje literar muzicale care s-au făcut cu contribuţia Direcţiei politice și a Direcţiei culturale.
Unul dintre oamenii care scriau cele mai frumoase montaje a fost Octavian Paler. Octavian Paler a scris lucruri foarte frumoase în perioada aceea. El a fost un om de mare talent şi s-a ocupat de diverse lucruri, atât la politic, cât şi la cultural. Octavian Paler a ocupat funcţii de răspundere începând cu poziția de redactor șef, director adjunct, director. A fost vicepreşedinte al Radioului şi Televiziunii. El s-a pasionat de această meserie şi stilul său se potrivea Radioului poate mai mult decât Televiziunii. Eu am fost foarte apropiat de Octavian Paler în perioada aceea. Au trecut de atunci mulţi ani, 30-40 de ani, şi am o mare stimă pentru valoarea lui ca redactor la Radio, nu numai ca scriitor sau ziarist de presă scrisă.
La radio au fost difuzate și emisiuni rizibile… de pildă erau emisiunile pentu pace. Emisiunile pentru pace se difuzau zilnic și câteodată de câte două ori pe zi. Erau extrem de dogmatice. Se ajunsese ca un coleg de-al nostru din Radio care era…mai uşuratic în vorbe să facă un fel de schemă în care spunea la şedinţa de sumar: ,,Ce ai în emisiunea asta?’’. ,,În emisiunea asta am două minute atrocităţi, cinci minute proteste, două minute muzică populară şi un minut declaraţii’’. Se făceau zece minute. Totdeuna râdeam de el că pornea această schemă cu atrocităţiile – era vorba de Coreea – de tot ce se petrecea în Războiul Rece. Radioul a fost angrenat în această bătălie care s-a dat între Răsărit şi Apus, între ţările aflate în orbita Uniunii Sovietice şi statele care făceu parte din NATO… ”
[Interviu realizat de Virginia Cãlin, 1998]
