Context
Cu 512 ani în urmă, în 1512, în Ţara Românească, începea domnia lui Neagoe Basarab ( care a durat până la 15.IX.1521). Pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii, fiind autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Neagoe Basarab a fost supranumit „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof” (B. P. Hasdeu) sau „domn cu apucături împărăteşti” (Nicolae Iorga). Prin activitatea culturală și-a pus amprenta asupra a sute de ani de gândire în Țara Românească.
Un domn pacifist
S-a născut la 1481 în familia Craioveștilor, era fiul marelui vornic Pârvu Craiovescu și al Neagăi din Hotărani. A primit o educaţie aleasă de la călugărul Macarie de la Bistriţa, patriarhul Nifon, refugiat la curtea Craioveştilor, şi Maxim Brancovič. A învățat mai multe limbi de circulaţie europeană, dar şi greaca, slavona sau latina. A participat, se pare, alături de Macarie, la tipărirea Liturghierului slavon (1508), a Octoihului (1510) şi a Tetraevangheliarului (1512), primele de acest gen din Ţara Românească. Ajunge mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) şi mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). S-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovič, Elena [Despina Miliţa], în 1504, cu care a avut şase copii: Ion, Petre şi Anghelina, Teodosie, Ruxandra şi Stana.
În 1510 vine pe tron Vlad cel Tânăr, care intră în conflict cu boierii Craiovești. Neagoe, sprijinit de turci, la care se refugiase, vine cu oaste otomană și îl înfrânge pe domnitor într-o luptă la Văcărești. Pe piatra de mormânt a lui Vlăduț scrie că ”la anul 1512, ghenarie(ianuarie) 23, au răposat robul lui Dumnezeu, Io Vlad voievod, fratele lui Io Radul, fiul prea bunului și marelui Io Vlad voievod. Și într-al 26-lea an la vârstei șezu pe scaunul domnesc. Și a venit domn Io Basarab voievod, și fiind luptă, au tăiat capul lui Vlad în cetatea Bucureștiului”. După moartea vechiului domnitor, Neagoe și-a asumat o ascendență domnească din Basarabi, declarându-se fiu al lui Basarab cel Tânăr (Țepeluș), totul pentru a justifica faptul că este ”os domnesc”, deși nu era.
Domnia sa a fost una destul de fructuoasă și liniștită, „au domnit cu bună pace, până au murit în domnie” (Istoria Ţării Româneşti), preocupările sale diverse au vizat, în special, dezvoltarea economică prin măsuri luate în domeniul comerţului, reorganizarea armatei şi, mai ales, sprijinirea culturii. Acestea au dus la o substanţială creştere demografică, a veniturilor şi la ridicarea a nivelului de trai. Neagoe Basarab a întreţinut relaţii bune cu vecinii şi cu Papalitatea, a dus o politică filo-otomană, plătind tributul regulat şi având grijă să nu deranjeze prin ceva, conştient că numai aşa va evita mazilirea sau sfârşitul predecesorilor săi.
În politica internă a reușit să rezolve pe cale diplomatică situațiile infiltrațiilor turcești la nord de Dunăre, acceptând mărirea haraciului, acesta ajungând la 13.000 de galbeni. Relațiile bune cu Polonia, Ungaria, Veneția și papa au adus un avânt economic, demografic și spor de venituri. Acest lucru l-a ajutat să realizeze construcții edilitare fără precedent. Ca urmare a căderii în 1453 a Imperiului Roman de Răsărit, ortodoxia era serios amenințată. Domnitorul a închinat către muntele Athos multe locașuri dn Țara Românească sau le-a făcut diverse danii. Exemplul său a fost urmat și de o serie de dregători ai vremii. Pe termen scurt era o măsură care sporea prestigiul Țării Românești. Pe termen lung, a privat statul de importante surse de venituri. Cu timpul problema mănăstirilor închinate către muntele Athos, cu veniturile lor care nu erau impozitate de stat, a devenit una stringentă. De abia în vremea lui Cuza, prin secularizarea averilor mănăstirești va fi rezolvată situația. În vremea lui Neagoe Basarab se înalță mănăstirea de la Curtea de Argeș. De acest monument se leagă ”Legenda meșterului Manole”. Sfințirea mănăstirii s-a făcut la 15 august 1517 în prezența unor figuri de seamă ale lumii ortodoxe: patriarhul de la Constantinopol Teolept I alături de protosul(conducătorul) Gavril al mănăstirilor athonite. Ctitorirea mănăstirii Argeșului a fost în epocă un eveniment deosebit. Pe 17 mai 1520 a fost sfințită catedrala mitropolitană din Târgoviște. Înainte de acest moment voievodul îi informa pe brașoveni că la nevoie avea de gând să vină în sprijinul Ungariei și al întregii creștinătăți cu 40.000 de oșteni călări și pedeștri, folosindu-se de sfințire pentru a trece în revistă trupele (”vom putea să cercetăm în scurt oștirile noastre”). Prestând jurământ regelui Ludovic al II-lea în 1517, Neagoe obținea în continuare domeniul Geogiului. A întreținut relații bune cu Sibiul, dar oscilante cu Brașovul. Cu moldovenii a avut legături nu tocmai bune, implicându-se în lupta pentru tron.
Susţine apariţia ”Evangheliarului” conceput de Macarie şi ”Viaţa patriarhului Nifon” a lui Gavril Protul – care relatează şi despre activitatea a patru domni munteni: Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Vlad cel Tânăr şi Neagoe Basarab – şi scrie sau dispune întocmirea operei ”Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” (1517 – 1521), „monument de literatură, politică, filozofie şi elocvenţă” (B. P. Hasdeu). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti
Autor: Alexandru Balaci
*
Bibliografie
Calendar Rador
https://historia.ro/sectiune/general/neagoe-basarab-un-inceput-de-domnie-plin-de-571468.html
RADOR – 23 ianuarie
