Nicolae Ciucă: Distinse autorități locale, distinși membri ai mediului academic, domnule prefect, domnule președinte al Consiliului Județean, domnule primar, dragi militari, dragi români, La mulți ani!
Ne regăsim aici pentru a sărbători împreună 165 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, la 24 Ianuarie 1859. Atunci când a avut obiective clare și un plan de țară, România a avut doar de câștigat. De aceea, cine înțelege cu adevărat istoria unui popor înțelege ce are de făcut în continuare. Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, formarea României Mari în 1918 şi Revoluția din 1989 sunt momente ale unui singur destin istoric. Acest destin istoric înseamnă România occidentală, România europeană, România suverană și independentă. România își îndeplinește destinul istoric și este astăzi parte din lumea occidentală liberă. Prin efortul nostru, al tuturor, suntem stat membru al Uniunii Europene, suntem un aliat respectat în NATO și putem să ne apărăm cetățenii, într-o lume în care conflictele armate și economice se înmulțesc.
Dragi români, în fața unui destin istoric, conflictele politice mărunte, disputele personale, orgoliul populiștilor și falsul patriotism al demagogilor dispar fără urmă. Istoria se scrie în contexte favorabile, prin fapte mari de curaj și prin voința de a depăși toate greutățile. România și întreaga lume liberă se află într-un moment de răscruce pentru destinul lor. Războiul din Ucraina, conflictul militar din Orientul Mijlociu, toate acestea au avut și au în continuare un impact asupra vieții noastre de zi cu zi. Pacea, bunăstarea oamenilor și întreaga ordine regională și mondială au fost puse sub semnul întrebării. Cu toate acestea, România a reușit un lucru remarcabil: a rămas un pol de stabilitate și un pol al democrației în regiunea noastră. În fața crizelor, prioritatea noastră a fost să asigurăm stabilitatea țării, nu să accentuăm conflictele din societate. Știu că mulți români sunt nemulțumiți și trebuie să vorbim deschis despre aceste nemulțumiri. Știu că mulți oameni sunt dezamăgiți și așteaptă mai mult de la clasa politică. Vor să vadă soluții pentru prețurile în creștere. Vor să vadă soluții pentru venituri mai mari. Vor să vadă soluții pentru finalizarea marilor proiecte de infrastructură, vor să vadă soluții pentru o fiscalitate echitabilă, pentru școli mai bune și spitale mai performante. Pentru oameni contează cum trăiesc zi de zi. Pentru oameni contează cum sunt tratați de instituțiile statului atunci când au nevoie de ele. Pentru oameni contează ce facem în mod concret pentru a avea o viață mai bună în comunitatea lor. Românii știu care este adevărul și românii au mereu dreptate. Pentru ei și binele lor, statul și instituțiile trebuie să lucreze.
A rămas la fel de actual îndemnul marelui om politic și de cultură Simion Bărnuțiu: „Țineți cu poporul toți, ca să nu rătăciți”. Dacă nesocotim acest adevăr înseamnă că nu ne facem cum se cuvine datoria.
Dragi români, există o legătură strânsă între problemele și nevoile de zi cu zi ale cetățenilor și obiectivele mari ale țării. Nu sunt aspecte diferite, sunt elementele unui întreg care se numește viața noastră. Problemele pe care trebuie să le rezolvăm pentru a avea o viață mai bună nu pot fi separate de pericolul ca România să fie scoasă de pe traseul ei democratic și adusă în haos politic și economic. România nu va ajunge pe mâna demagogilor și a populiștilor, pentru că destinul României este să fie parte din lumea liberă, din lumea occidentală, din lumea celor puternici.
Dragi români, drumul pe care mergem astăzi, deși este greu, este cel corect. Adevărata soluție este să continuăm dezvoltarea pe care am generat-o în acești ani prin efortul nostru, al tuturor. Obiectivul nostru pentru viitor este România, pol de dezvoltare regională. Ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de cei mai buni administratori în fruntea țării, în fruntea județelor și a localităților. Avem nevoie de adevărații gospodari ai banilor europeni și ai banilor de la bugetul național și de la bugetele locale. Atunci când ne-am gospodărit bine și am avut un obiectiv comun, am reușit să facem lucruri cu impact major pentru viața oamenilor la nivel local și național. Am deblocat și se avansează rapid pentru ca Moldova să aibă autostrăzi. Aeroportul de la Iași are un nou terminal, care va transforma profund Iașiul în anii care vor urma. Spitalul „Sfânta Maria”, cel mai mare spital pediatric, a fost modernizat. În țară se lucrează la alte proiecte mari de infrastructură, care au ca obiectiv final unirea tuturor provinciilor istorice printr-o rețea modernă de infrastructură rutieră. Autostrada A8 face parte din aceste proiecte. Toate acestea nu se puteau face fără bani europeni, iar banii europeni nu ar exista fără un regim democratic stabil. Așadar, dezvoltarea României nu se poate face în absența democrației și a banilor europeni. Democrația înseamnă încredere și banii europeni înseamnă dezvoltare.
Dragi români, să avem încredere în forțele noastre și să ne unim pentru a apăra România de oportuniști, de populiști și de toți cei care vor să ne deturneze de la destinul nostru istoric. Cel mai frumos cadou pe care putem să îl facem României de Ziua Unirii Principatelor este încrederea noastră în viitorul ei. Să avem încredere în România, să avem încredere în puterea noastră și să avem curaj pentru a construi destinul pe care îl merităm în Europa și în lume.
La mulți ani României moderne, la mulți ani, România! Vă mulțumesc!/RADOR RADIO ROMÂNIA/cvanatoru
(TVR INFO – 24 ianuarie)