Calendarul evenimentelor, 24 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române (24 ian.):

* Cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, începând cu ora 9:30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală și slujba de parastas în care vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon Rusailă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române. La ora 11:00 va fi oficiată slujba de Te Deum, urmată de cuvântul ierarhului slujitor.

  • Ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de Te Deum în toate bisericile din Patriarhia Română. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut

* Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale și locale, va organiza, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Din program:

■ București:

  • ora 10:00 – ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române
  • ora 12:00 – ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Statului Major al Forțelor Terestre și Diviziei 2 Infanterie „Getica”, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I. Participă preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Marcel Ciolacu.

– alocuțiunile oficiale vor fi transmise online

* Filarmonica „George Enescu” celebrează Ziua Unirii Principatelor Române, la Ateneul Român, printr-o serie de manifestări dedicate cu precădere elevilor. Clădirea simbol a culturii române poate fi vizitată gratuit între orele 14:00 și 16:00, iar de la ora 18:00, are loc evenimentul Lecţia de istorie la Ateneul Român, în cadrul căruia istoricul Ștefan Popescu va evoca momentul de la 24 ianuarie 1859 și care se va încheia cu recitalul oferit de cvartetul Filarmonicii „George Enescu”. Își dau concursul: Corina Mitroi – vioară, Ana Maria Tănase – vioară, Alexandra Marin – violă, Eugen-Bogdan Popa – violoncel. La pian: Anamaria Biaciu-Popa. Prezintă: Cleopatra David. La eveniment vor participa câteva sute de elevi prin grija Inspectoratului Școlar al Municipiului București

* Muzeul Naţional Cotroceni este deschis publicului, pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

* Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează evenimentul, intitulat „Hora Unirii”, care va cuprinde de la ora 11:00 vizionarea filmului documentar „Zidiri de timp” (producţie TRINITAS 2019) despre satul românesc, iar pentru copii, între orele 11:00 – 12:30 o serie de ateliere de creaţie dedicate Unirii Principatelor Române, coordonate de profesoara Luminiţa Voica

* Muzeul Național de Istorie a României organizează evenimente de Ziua Unirii Principatelor Române, alături de partenerul Domeniile Cuza:

■ Pe tot parcursul zilei, accesul în muzeu este gratuit, iar în intervalele orare 13:00-13:45 și 15:00-15:45 vizitatorii vor avea ocazia să participe la două tururi ghidate în expoziția „Cuza 150”, susținute de curatorul expoziției, Roxana Pătrașcu.

■ Cu această ocazie, Domeniile Cuza îi vor întâmpina pe cei care trec pragul cu un pahar de vin în cinstea celebrării unuia dintre cele mai importante evenimente istorice naționale.

■ În același timp, are loc deschiderea expoziției „Jandarmeria Română 1850 – 2020”, la sediul Muzeului Maramureșan din Sighetu Marmației. Expoziția este realizată de către Muzeul Național de Istorie a României  în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Primăria Municipiului Sighetu Marmației. Vernisajul va avea loc la ora 13ꓽ00

* Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) sărbătoreşte 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, cu un spectacol de muzică şi dansuri populare. Astfel, începând cu orele 12:00, pasagerii prezenţi în aerogara „Sosiri” vor fi întâmpinaţi cu un spectacol de muzică şi dansuri populare oferit de Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaţilor” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”

* CFR Călători va numi simbolic „Trenul Unirii” – trenurile IR 1661/IR 1664 care duc simbolul naţional din Bucureşti către Iaşi şi retur. Astfel, „Trenul Unirii” va pleca din Bucureşti Gara de Nord la ora 6:51 şi va fi remorcat de o locomotivă vopsită în culorile steagului naţional. Acesta va putea fi întâmpinat de localnici în staţiile: Ploieşti Sud (~ ora 07:29), Mizil (~08:05), Buzău (~08:37), Râmnicul Sărat (~09:07), Focşani (~09:47), Tecuci (~10:28), Bârlad (~11:17), Vaslui (~12:08), Bârnova (~13:00), Iaşi (~13:20)

  • Totodată, de Ziua Unirii Principatelor Române, trenul IR 1661 „Trenul Unirii” va avea avea o staţionare suplimentară de aproximativ 10 minute în staţiile Bârlad şi Vaslui

* Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează un tur ghidat „Pe urmele lui Cuza în București”, dedicat elevilor olimpici din București. Ghidat de către istoricul Tudor Vișan-Miu, turul va oferi participanților o incursiune în istoria Unirii Principatelor Unite, cu accent pe momentele cheie ce au avut loc acum 165 de ani la Palatul Patriarhiei, locul unde a fost votată Unirea. Această inițiativă nu doar aduce tinerii mai aproape de istoria națională, dar și oferă o perspectivă reală asupra legăturii dintre trecut și prezent. Elevii vor avea ocazia să înțeleagă mai bine evenimentele care au condus la Unirea Principatelor Unite și să se conecteze la moștenirea lăsată de domnitorul Cuza

* Alianța Blocul Suveranist Român – BSR organizează Conferința “Uniți pentru națiune construim a treia republică” – ora 16:00, la Sala de Conferințe “Caro Grand Ballroom”, din incinta Hotelului Caro, Bd. Barbu Văcărescu Nr.164 A. La eveniment sunt așteptați să participe specialiști în drept, personalități ale vieții sociale și politice, președinți și reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și extraparlamentare, jurnaliști, precum și reprezentanții Alianței Blocul Suveranist Român – BSR, în calitate de organizatori și moderatori

* Alba Iulia: Ziua Unirii Principatelor Române va fi sărbătorită, pe Esplanda Sălii Unirii, în Piața Cetății, unde va avea loc o slujbă religioasă în amintirea făuritorilor Unirii din 1859, un moment artistic al elevilor Colegiului Militar din Alba Iulia, urmat de Hora Unirii. Participanţi: Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Arhiepiscopia Romano – Catolică, reprezentanți ai cultelor religioase, Unitățile militare (M.Ap.N., M.A.I.) din Garnizoana Alba Iulia, Direcția Județeană de Informații Alba, Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Alba, Cercul Militar Alba Iulia, Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Alba, Asociația Națională a Veteranilor de Război Ferdinand I, filiala Alba, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, filiala ”Alba Gemina”, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, filiala ”Avram Iancu”, Asociația Militarilor Veterani și a Veteranilor cu Dizabilități din Teatrele de Operații, Asociația Revoluționarilor” Decembrie 1989” Alba Iulia, Consiliul Județean al Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba Iulia, Servicii și instituții publice din județul Alba, partide politice, reprezentanți mass-media. Programul activităţilor:

  • ora 9:50 – Primirea invitaților
  • ora 10:00 – Intonarea Imnului Național al României
  • ora 10:03 – Slujbă religioasă în amintirea făuritorilor Unirii din 1859
  • ora 10:15 – Alocuțiune privind semnificația zilei
  • ora 10:20 – Moment artistic susținut de către elevii Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazul”
  • ora 10:30 – Hora Unirii interpretată de fanfara Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba Iulia

* Alba Iulia: Consiliul Județean Alba, instituțiile de cultură subordonate Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia vor organiza o serie de momente cultural-artistice și de evocare istorică. Acestea se vor desfășura pe strada Muzeului din Cetatea Alba Carolina. Din program:

  • Cu începere de la ora 12:00, publicul prezent va asista la interpretarea Imnului Național al României, sub bagheta dirijorului Fanfarei Județului Alba, Coriolan Honcaș
  • Momentul solemn va fi continuat de reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia cu slujba de Te Deum, oficiată în amintirea Făuritorilor Unirii din anul 1859
  • Publicul prezent va fi invitat ulterior să dea mână cu mână și să-nvârtească Hora Unirii, pe acordurile muzicale ale Orchestrei Ansamblului Folcloric al Județului Alba dirijată cu măiestrie de Alexandru Pal
  • Soliștii vocali Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută vor susține un recital folcloric. Vor aduce un omagiu Făuritorilor Unirii și vor marca începerea Anului Bicentenarului nașterii eroului Avram Iancu
  • Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va aduce în prim-plan ,,Bustul lui Alexandru Ioan Cuza”. Lucrarea de artă de excepție este realizată de sculptorul Ion Jalea. Istoricii instituției de prestigiu vor susține o evocare istorică și expoziția cu piese din patrimoniul muzeului va putea fi vizionată gratuit în Sala Unirii.
  • Pentru ora 19:00, este programată difuzarea filmului documentar realizat de echipa Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” și Orchestra Română de Folclor la „Palatul Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa și la Palatul Culturii din Iași: ,,Orchestra Română de Folclor, pe urmele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza”. Acesta va putea fi urmărit pe paginile de socializare și de promovare ale instituțiilor organizatoare

* Brăila: Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 1859, Instituția Prefectului – Județul Brăila, în colaborare cu Garnizoana Brăila, va organiza, miercuri, 24 ianuarie, o serie de manifestări pe Platoul din fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 9:00, după următorul program:

  • Întâlnirea oficialităţilor civile şi militare
  • Ceremonialul militar: Semnalul trompetului, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, intonarea Imnului Naţional al României
  • Serviciul religios, oficiat de un sobor de preoți
  • Evocarea Momentului „24 Ianuarie 1859” – Iulian Timofei, Prefectul Județului Brăila
  • Program artistic prezentat de către formații și soliști din municipiul Brăila, precum și de Muzica Militară
  • Depunerea de buchete de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Instituţia Prefectului – Judeţul Brăila, Garnizoana Brăila (unităţi/instituţii/structuri aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale)
  • Defilarea Gărzii de Onoare
  • Hora Unirii (participă Prefectul Județului Brăila, Președintele Consiliului Județean Brăila, Primarul Municipiului Brăila, celelalte oficialități și invitați, precum și copii preșcolari, elevi de școală gimnazială și liceu)

* Cluj-Napoca: În 2024 se împlinesc 165 ani de la Ziua Unirii Principatelor Române, moment pentru care Primăria Cluj-Napoca organizează, alături de parteneri, o serie de evenimente pe tot parcursul zilei. Din program:

  • ora 12:00 – Ceremonie religioasă și militară în zona bustului domnitorului Al. I. Cuza din fața Instituției Prefectului – Județul Cluj
  • ora 14:00 – Regal folcloric – Mariana Gabrian Sfechiș, Adriana Irimieș, Ansamblul folcloric Cununa Apusenilor, Florina Trif, Narcisa și Ana Georgeta Balla, Ansamblul folcloric Crăișorul, Clubul vedetelor – Muguri de folclor, Oana Bozga-Pintea, Maria Golban Șomlea, Lucia Potra, Amalia Chiper, Cristian Totpati, Mihaela Grindean, Ansamblul folcloric Mugurelul, Valeria și Traian Ilea, Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș – acompaniază Orchestra Regal Transilvan
  • ora 19:00 – Concert Hara
  • ora 20:00 – Spectacol de artificii în Piața Unirii

* Codlea, jud. Brașov: Împlinirea a 165 de ani de la Mica Unire va fi marcată, la Codlea, printr-un spectacol folcloric organizat miercuri, 24 ianuarie, la Casa de Cultură din municipiu. Primăria, Consiliul Local și Casa de Cultură a Municipiului Codlea prezintă, de la ora 18:00, un spectacol festiv dedicat unuia dintre cele mai importante momente din istoria țării noastre, mai exact Unirea Principatelor Române din anul 1859 (Mica Unire). În cadrul acestui eveniment vor prezenta momente artistice: Ansamblul Magura Codlea, Frații ADAM Lorena și Radu,  Miruna Racoția, Maria Cucu, Mara Călin și Doinița Fenechiu. Spectacolul folcloric este organizat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Codlea, împreună cu Casa de Cultură din municipiu, fiind dedicat „Zilei Unirii Principatelor Române”

* Constanţa: Are loc o manifestare dedicată acestei zile care a reprezentat primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. Ceremonialurile militare şi religoase vor începe la ora 10:00 şi vor cuprinde: acordarea onorului militar, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiuni, şi defilarea gărzii de onoare. Evenimentul se va încheia cu tradiţionala Horă a Unirii

* Craiova: Ziua Unirii Principatelor Române va fi celebrată în centrul municipiului, unde vor avea loc o ceremonie militară şi religioasă şi un spectacol susţinut de Ansamblul folcloric „Maria Tănase”.

  • ora 10:00 – Evenimentul va începe cu intonarea imnului şi ceremonialul religios
  • ora 10:30 – Parada militară, precedată de depunerile de jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza
  • Momentul aniversar va continua cu spectacolul muzical susţinut de soliştii Constantin Enceanu, Marius Măgureanu, Cristian Bănăţeanu şi Liviu Dică, acompaniaţi de orchestra şi dansatorii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”

* Focșani: Manifestări cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 1859

■ ora 12:00 – simpozionul internaţional „Uniţi prin Istorie! Spaţiul românesc la 165 de ani de la Unirea Principatelor Române”, cu tema „Românii şi războiul din Ucraina: unitate, solidaritate, integrare europeană”, eveniment organizat de Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” din Focşani, împreună cu Consiliul Judeţean Vrancea şi Primăria Municipiului Focşani – la Muzeul Vrancei, fostul Palat de Justiţie

■ ora 16:00 – Piața Unirii din Municipiul Focșani – Acordarea Onorului militar, Salutul Drapelului de Luptă, Intonarea Imnului Național, Alocuțiuni oficiale, Moment artistic evocare istorică ”Focșani, Oraș al Unirii”, Defilarea detașamentului de onoare, Hora Unirii

  • alocuţiunile preşedintelui Senatului vor fi transmise pe Facebook

■ ora 19:30 – Piațeta Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia” – Retragere cu torțe realizată de detașamente ale Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice ”Al. I. Cuza”, ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, ale Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor”, acompaniați de muzica militară a Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor”

* Hunedoara: Spectacol folcloric extraordinar cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române la Centrul Cultural Corviniana – Casa de Cultură din Hunedoara – ora 18:00. Invitat special: Adrian Stanca. Participă soliștii: Mariana Suciu, Viorica Brândușan-Lupo, Valerica Ianoși-Marian, Alin Eugen Ienciu, Antonia Muntean, Mara Andraș, Ariana Musolini, Antonia Ișfănescu, Dragoș Crăciunescu, Georgiana Toma. Dirijor: Adrian Zselnyan

* Iaşi:

■ ora 11:00 – Garda de Onoare prezintă onorul demnitarilor prezenţi, eveniment urmat de un Te Deum săvârşit de reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Episcopiei Romano-Catolică de Iaşi; cuvânt de binecuvântare din partea mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Teofan, şi episcopul romano-catolic de Iaşi, Iosif Păuleţ. Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul liberalilor, şi secretarul general al PNL, Lucian Bode, participă la manifestările oficiale organizate la Iaşi

  • alocuţiunile preşedintelui Senatului vor fi transmise pe Facebook

■ ora 13:00 – slujbă şi depunere de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza – la Mănăstirea Trei Ierarhi

■ ora 18:00 – retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Iaşi şi a forţelor Ministerului Afacerilor Interne – traseu: Piaţa Unirii – Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Palatul Culturii

* Iaşi: Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” organizează, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, începând cu ora 11:00, conferinţa „La început a fost Kogălniceanu… Din biografia unui geniu politic”, susţinută de prof. univ. dr. Dumitru Vitcu. Invitat special al acestei zile cu profunde semnificaţii pentru istoria românilor este dr. Dumitru Vitcu, care e profesor universitar, istoric, cercetător ştiinţific, membru asociat al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” al Academiei Române – Filiala Iaşi. Evenimentul este organizat de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Asociaţia „Mihail Kogălniceanu” Iaşi. Intrarea la acest eveniment este liberă. În deschidere, publicul va avea ocazia să se bucure de un moment muzical, coordonat de Raluca Zaharia

* Iaşi: Muzeul de Istorie Naturală va fi redeschis publicului, pentru a omagia astfel 165 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Edificiul are o importanţă ştiinţifică şi istorică, întrucât în Sala Elefant a fost semnat actul Unirii Principatelor Române. În aceeaşi clădire este şi sediul primei Societăţi a Medicilor şi Naturaliştilor din România. Lucrările de reconsolidare şi modernizare a Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi au fost derulate cu finanţare europeană, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 – Axa prioritară 5

* Iași: Cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” invită publicul la evenimentul cultural intitulat „Recital de Muzică Românească”, ce se va desfăşura începând cu ora 17:00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii din Iaşi. Evenimentul muzical a fost iniţiat de basul Ştefan Linu şi prietenii artişti Cristina Grigoraş (soprană), Ovidiu Manolache (tenor), Cătălina Vicovan (soprană), Adina Alupei (maestru corepetitor), Alexandra Ioana Honciuc Plăcintă (violonistă) şi Mădălina Pancu (pian), alături de Corul de copii al Operei Naţionale Române Iaşi, dirijat de Raluca Zaharia. Artiştii vor interpreta lieduri şi romanţe din repertoriul românesc, unele în primă audiţie la Iaşi. Programul cuprinde lucrări din creaţiile compozitorilor George Enescu, Nicolae Bretan, Pascal Bentoiu, Ciprian Porumbescu, Gherase Dendrino, Emilia Comişel, Achim Stoia, Valentin Teodorian, Ion Popescu-Runcu, Sabin Păutza, Eugen Doga. Evenimentul este prezentat de muzicologul Ligia Fărcăşel

* Iaşi: Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează, de la ora 17:00, în Sala Dublei Alegeri, o serie de manifestări prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor. Printre evenimentele organizate de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi se află conferinţa „Miniştrii de externe ai Principatelor Unite”, susţinută de prof. univ. dr. Mihai Cojocaru, şi Conferinţa „Unirea Principatelor şi Puterile Europene”, susţinută de prof. univ. dr. Gheorghe Cliveti, membru corespondent al Academiei Române. Tot în cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor, va fi lansat catalogul „Cuza 150”, co-editat de Editura MNIR Bucureşti şi Editura Palatul Culturii Iaşi, editori: Oana Ilie, Brînduşa Munteanu, Cornel-Constantin Ilie, Roxana Pătraşcu

* Iaşi: Conferinţă ce se va desfăşura la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, cunoscut în Iaşi şi sub denumirea de Casă cu Arcade. Începând cu ora 10:30, va susţine o prelegere Prof. Univ. Dr. Cătălin Turliuc, renumit istoric şi cercetător, vorbind celor prezenţi despre dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în ianuarie 1859. Gazdele evenimentului de la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” vor fi Valentin Talpalaru şi Liviu Apetroaie, scriitori şi muzeografi MNLR Iaşi

* Iaşi: Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) organizează o conferinţă dedicată zilei Unirii Principatelor Române cu titlul „Suveranitate naţională 1859 – 2024. Arc peste timp”, eveniment în cadrul căruia se va discuta rolul magistral pe care evenimentele din 24 ianuarie 1859 le-au avut în conturarea destinului poporului român

  • de la ora 10:30 – AUR va organiza un marş dedicat zilei de 24 ianuarie, pe traseul Piaţa Unirii – Palatul Culturii. Preşedintele AUR, George Simion, alături de membrii şi simpatizanţii AUR vor fi prezenţi la manifestaţiile dedicate Unirii Principatelor Române

* Marghita: Ceremonia militară prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române – în centrul oraşului (la Troiţa ridicată în memoria eroilor şi martirilor neamului) din municipiul Marghita, după următorul program:

■ ora 15:00-15:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă

■ ora 15:02-15:05 – Intonarea Imnului Naţional al României

■ ora 15:05-15:20 – Slujbă religioasă

■ ora 15:20-15:35 – Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului

■ ora 15:35-15:45 – Scurt moment artistic

■ ora 15:45-15:57 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori

■ ora 15:57-16:00 – Defilarea detaşamentului de onoare

* Miercurea-Ciuc: Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată printr-un spectacol artistic, vizionarea unui film despre comunităţile româneşti din Harghita şi tradiţionala Horă a Unirii, din centrul oraşului:

■ ora 16:00 – pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Miercurea-Ciuc va fi prezentat un spectacol artistic, intitulat „Unirea Principatelor Române”, susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” şi ai Colegiului Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc, precum şi de elevii Şcolii Gimnaziale din localitatea Livezi şi membrii „Asociaţiei pentru Promovarea Tradiţiilor şi Meşteşugurilor şi Turismului în Livezi”

■ În cursul serii, toţi cei care doresc sunt invitaţi să se prindă în Hora Unirii, pe platoul din centrul municipiului, acordurile muzicale fiind asigurate de fanfara Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” Miercurea Ciuc

■ tot în cursul zilei, la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc, are loc proiecţia filmului documentar „Comunităţi româneşti din judeţul Harghita”, realizat de Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului

* Oradea: Ceremonia militară prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române – la Statuia Regelui Ferdinand I din Piaţa Unirii, după următorul program:

■ ora 12:00-12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă

■ ora 12:02-12:05 – Intonarea Imnului Naţional al României

■ ora 12:05-12:20 – TE DEUM oficiat de preotul capelan al Penitenciarului Oradea

■ ora 12:20-12:35 – Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului

■ ora 12:35-12:45 – Scurt moment artistic

■ ora 12:45-12:57 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la Statuia Regelui Ferdinand I din Piaţa Unirii

■ ora 12:57-13:00 – Defilarea detaşamentului de onoare

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 22-27 ianuarie, evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Din program:

  • Prelegerea cu tema „24 ianuarie 1859: Unirea Principatelor Moldovei și Țării Românești”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va avea loc live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 20:00

* Ploiești: Primul Concert Folcloric din 2024 de la Filarmonica „Paul Constantinescu” este dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 18:00, susținut de Orchestra Populară “Flacăra Prahovei”. Dirijor: Marian Dovîncă. Soliști: Gelu Voicu, Traian Frîncu, Cezar Ouatu, Gigi Stoica, Adriana Deaconu și Violeta Barac. Cu participarea Ansamblului Folcloric “Flacăra Prahovei”. Invitați: Grupul vocal-folcloric “Ciobănașu’ de la munte”, coordonat de Adriana Deaconu

* Jud. Prahova: Cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment înfăptuit prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, unul dintre momentele fundamentale ale istoriei României, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează, în perioada 22 – 25 ianuarie, o serie de evenimente. Programul zilei:

‣ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” Ploieşti

‣ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte

  • „Nicolae Iorga şi Mica Unire” – articol online

https://www.facebook.com/muzeulnicolaeiorga

‣ Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi

* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei din Suceava va expune, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor, drapelul de la Palatul Cuza de la Ruginoasa. Piesa unicat va fi prezentată publicului la Muzeul de Istorie

* Târgu Mureş: Primăria Municipiului Târgu Mureş organizează, de la ora 17:00, la Palatul Culturii din municipiu, un spectacol aniversar, pentru a marca 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. Într-o atmosferă de sărbătoare pe scena din Sala mare a Palatului, vor urca artişti de renume: Sava Negrean Brudaşcu, Mihaela şi Ciprian Istrate, Ina Todoran şi Ovidiu Furnea, Mariana Anghel, Anca Branea, Cristian Fodor şi Adina Hada. Nu în ultimul rând, publicul spectator se va putea bucura de prezenţa membrilor Ansamblului Profesionist „Rapsodia Călimanilor”, în componenţa căruia sunt atât dansatori, orchestră şi solişti vocali consacraţi cât şi tineri care preiau şi transmit mai departe valorile folclorului românesc.

  • ­ după momentele artistice, de la ora 19:30, târgumureşenii sunt invitaţi în Piaţa Victoriei, la Hora Unirii

* Tecuci, jud. Galați: Primăria și Consiliul Tecuci organizează, începând cu ora 11:00, în Parcul central „Al.I.Cuza” manifestări cu ocazia celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, în cadrul cărora vor avea loc alocuțiuni, ceremonial militar religios, un momnet artistic susținut de artista de muzică populară Viorica Macovei și deouneri de coroane

* Timişoara: Muzeul Naţional al Banatului organizează, de Ziua Unirii Principatelor Române, o călătorie interactivă prin istoria armelor din ţara noastră, în cadrul expoziţiei „Arme care au făurit România”.

  • începând de la ora 16,00, vizitatorii vor putea explora îndeaproape replici exacte ale armelor folosite de-a lungul secolelor, realizate de făurarul Cosmin Pop, de la cosoare şi falxuri dacice, până la spadele măreţe ale lui Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu
  • totodată, heraldul festivalurilor istorice, Sergiu Galiş, va adăuga o dimensiune narativă evenimentului, împărtăşind poveşti şi detalii fascinante despre fiecare piesă, în cadrul expoziţiei „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe”, prezentată în colaborare cu membrii grupurilor de reconstituire istorică din Timişoara

* Titu, jud. Dâmbovița: Și în acest an, Unirea Principatelor va fi sărbătorită de autoritățile locale din oraş. Locuitorii urbei din sudul județului sunt așteptați să sărbătorească Ziua Unirii Principatelor Române. Evenimentul va avea loc în Parcul Orășenesc, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 10:00

– Culte, Biserică

* Anul 2024 marchează o dată importantă în calendarul spiritual al bisericilor creștine din București: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină. Acest eveniment ecumenic, care se desfășoară între 18 și 25 ianuarie, reprezintă un timp dedicat rugăciunii comune și meditației interconfesionale / intercreștine. Și în acest an, în capitala României, București, Bisericile se alătură acestei săptămâni speciale sub tema inspirată din Luca 10,27: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Din program:

  • ora 17:00 – Gazda: Biserica Anglicană – Str. Alexandru D. Xenopol 2. Predica: Biserica Greco-Catolică

– Administraţie

* Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu participă la Ziua porţilor deschise STB; declaraţii de presă – ora 11:00, la Depoul Dudeşti, Calea Dudeşti nr.184

– Economic

* Lavinia Iancu, Pr/oject Manager, doctorandă la Academia de Studii Economice din București și cadru didactic asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, a inițiat Sustenobil Meet-UPs, o serie de întâlniri pentru comunitatea de business și oamenii care doresc să socializeze într-un mediu informal. Din program:

  • A doua întâlnire programată are loc pe miercuri, 24 ianuarie, orele 19:00, într-o locație din Piața Unirii din București. Nu întâmplător, întâlnirea are loc de Ziua Micii Uniri, zi liberă, chiar în Piața cu același nume. Înscrieri gratuit accesând link-ul: https://sustenobil.ro/sustenobil-meet-ups/

– Cultură

* De la ora 19:00, la Sala mică a Ateneului Român, tenorul Thomas Paul va interpreta, alături de pianistul Adrian Suciu, ciclul de lieduri Winterreise (Călătorie de iarnă), op. 89 de Franz Schubert, scris pe versuri de Wilhelm Müller

* Brașov: Opera Brașov prezintă un spectacol pentru copii „Peter Pan” de L. Profeta – de la ora 13:00, în Sala Operei. Își dă concursul Baletul Operei Braşov. Regia artistică: Iulian-Ioan Sandu. Scenografia: Rodica Garştea. Regie scenă: Marilena Aldea. Eveniment desfăşurat cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Braşov şi al Primăriei Municipiului Braşov

* Râmnicu Vâlcea: De la ora 19:00, în Sala Lahovari, are loc un eveniment de celebrare a Zilei Unirii Principatelor Române – concertul coral „Muzica Unește”

* Jud. Timiş: Calendarul evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș:

■ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”

  • Expoziția temporară ,,The spirit of New York”, de artista Simona Molnar;
  • Expoziție de carte „Mica Unire, Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859”, la Casa Tineretului;
  • Expoziție de artă plastică „Mica Unire, Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859”, lucrări realizate de elevii Liceului de Arte Plastice Timișoara, Casa Tineretului.

■ Centrul Multifuncțional Bastion

  • Expoziția „Dan Buruleanu – 50 de ani de fotografie”.

■ Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș

  • Expoziția „Timp sacru”, Galeria Pod.

■ Muzeul Național al Banatului

  • Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
  • Expoziția „Logics and shapes”, Bastion Maria Theresia, parter;
  • Expoziția „Timișoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII”, mansarda B2, Bastion Maria Theresia;
  • Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”;
  • Expoziția „Arme care au făurit România”;
  • Tur ghidat gratuit „Poveștile armelor care au făurit România”, mansarda B1, Bastion Maria Theresia, ora 16:00.

■ Muzeul Național de Artă Timișoara

  • MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
  • Expoziția temporară „Brâncuși: surse românești și perspective universale”;
  • Expoziția temporară „Paralele. Timișoara/Novi Sad”;
  • Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”;
  • Expoziția temporară „Neoavangarda Timișoreană – concept și contextualitate”;
  • Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
  • Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
  • Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
  • Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”.

■ Muzeul Satului Bănățean Timișoara

  • Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
  • Expoziția în aer liber;
  • Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, Sala Pavilionară;
  • Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”, Sala Expozițională

 – Sport

* Meciuri din etapa a 14-a a Ligii Naţionale de handbal feminin

■ HC Zalău – CSM Bucureşti – ora 11:00, la Sala „Gheorghe Tadici” – Zalău

■ CSM Târgu Jiu – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – ora 17:00, la Sala Sporturilor – Târgu Jiu

* Meciuri în etapa a 14-a a Diviziei A1 la volei feminin

■ CSM Bucureşti – CSO Voluntari 2005 – ora 17:00, la Sala Polivalentă Elite Performance Sun Plaza Mall

■ CS Rapid Bucureşti – CSM Târgovişte – ora 17:00, la Sala Polivalentă Rapid – Bucureşti

■ CS Ştiinţa Bacău – CSM Corona Braşov – ora 17:00, la Sala Polivalentă ”Narcisa Lecuşanu” – Bacău

■ CSM Volei Alba-Blaj – FC Argeş – ora 18:00, la Sala Polivalentă Blaj

■ CSM Lugoj – CSU Medicina CNUE Târgu Mureş – ora 18:30, la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst-Ghermănescu”

* Meciuri în etapa a 14-a a Diviziei A1 la volei masculin

■ CSU Universitatea de Vest Timişoara – CS Unirea Dej – ora 16:00, la Sala Universitatea de Vest – Timişoara

■ CS Ştiinţa Explorări Baia Mare – SCM ”U” Craiova – ora 17:00, la Sala Polivalentă ”Lascăr Pană” – Baia Mare

■ CSA Steaua Bucureşti – CSM Arcada Galaţi – ora 18:00, la Sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul” – Bucureşti

■ SCM Zalău – CSM Constanţa – ora 18:00, la Sala Polivalentă ”Gheorghe Tadici” – Zalău

■ CSM Corona Braşov – CS Rapid Bucureşti – ora 19:00, la Sala Polivalentă ”Dumitru Popescu-Colibaşi” – Braşov

* Oradea: CSM CSU Oradea primeşte vizita echipei olandeze ZZ Leiden, într-un meci din Grupa N a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup – ora 19:00, la Oradea Arena

* Sfântu Gheorghe: ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe întâlneşte echipa turcă Fenerbahce Alagoz Holding, în Grupa A a Euroligii feminine de baschet – ora 19:00, la Sepsi Arena

* Timişoara: SCM Timişoara înfruntă echipa BC Vienna, în Grupa B a competiţiei masculine de baschet Alpe Adria Cup – ora 18:30, la Sala ”Constantin Jude”

* Skopje: Sportivi români participă la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 din Macedonia de Nord (24-28 ianuarie)

 – S-a întâmplat într-o zi de 24 ianuarie

* Cu 566 de ani în urmă (1458) Matei Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, era ales rege al Ungariei, cu sprijinul nobilimii mici şi mijlocii şi al trupelor de mercenari conduse de Mihail Szilágyi. Domnia sa (32 de ani) a fost una dintre cele mai strălucite din istoria Ungariei

* Acum 162 de ani (1862) se deschidea, la Bucureşti, primul Parlament al Principatelor Unite. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) proclama în mod solemn, în faţa Adunărilor Elective ale Moldovei şi Ţării Româneşti, reunite în şedinţă comună, „Unirea definitivă a Principatelor”, iar oraşul Bucureşti era desemnat capitala ţării (24.I/5.II)

* Sunt marcați 160 de ani (1864) de la apariția Legii privind înfiinţarea Curţii de Conturi, instituţie pentru verificarea şi controlul administrării şi mânuirii banilor publici. La cinci ani de la Unirea Principatelor Române, din anul 1859, „voind a da o garanţie mai mult Țării despre dorinţa Noastră, ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor însărcinaţi cu manipulația bugetului”, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă Legea pentru înființarea Curții de Compturi. Actul normativ a fost publicat, în aceeași zi, de 24 ianuarie, în Monitorul Oficial nr. 18 și poartă semnătura  Ministrului Secretar de Stat / Președinte al Consiliului de Miniștri, Mihail Kogălniceanu. Ca și astăzi, misiunea instituției privea exercitarea funcției de control asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și unităților sale administrativ-teritoriale (24.I/5.II)

* În urmă cu 142 de ani (1882) avea loc  înființarea, la București, a societății „Iridența Română”, care, din 1883, s-a numit „Carpați”. Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni

* Acum 133 de ani (1891) îşi începea activitatea în mod oficial Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor (Liga Culturală), înfiinţată la 17/29.XII.1890, la Bucureşti. Liga a desfăşurat o bogată activitate culturală şi politică de sprijinire a luptei poporului român de pe ambele versante ale Carpaţilor pentru unitatea sa politică, reuşind ca până în 1914 să-şi creeze numeroase secţii în majoritatea oraşelor din ţară şi în unele centre universitare din străinătate: Paris, Londra, Berlin, Anvers, Bruxelles ş.a. (24.I/5.II)

* În urmă cu 131 de ani (1893) apărea (bisăptămânal, până la 12/24.V.1902, cu întreruperi), la Bucureşti, revista umoristică şi literară „Moftul român”, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale (director) şi Anton Bacalbaşa (prim-redactor) (24.I/5.II)

* Acum 111 ani (1913) apărea (lunar, până în iulie 1917), la Vălenii de Munte, iar din 1915, la Craiova, revista literară „Drum drept”, sub conducerea lui Nicolae Iorga

* Cu 106 ani în urmă (1918), la Chişinău, Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă, a votat, în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, etapă importantă în calea unirii Basarabiei cu Ţara-Mamă. Consiliul Directorilor s-a dizolvat, puterea executivă fiind încredinţată unui Consiliu de Miniştri, sub preşedinţia lui Daniel Ciugureanu (24.I./6.II)

* În urmă cu 78 de ani (1946) Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat prima sa Rezoluţie, privind crearea Comisiei pentru energie atomică, care avea drept scop prezentarea unor propuneri referitoare la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă

* Se împlinesc 75 de ani (1949) de când Filiala Iași a Academiei Române şi-a început efectiv activitatea. Înfiinţarea a avut loc prin Decretul nr. 198 din 13 august 1948. Legea învăţământului din 1948 şi crearea noii Academii, a R.P.R., în acelaşi an, au determinat scoaterea din sistemul universităţilor a institutelor de cercetare ştiinţifică, înfiinţate în perioada interbelică în cadrul celor patru universităţi existente în România (Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi) şi organizarea lor ca institute independente, ele primind exclusiv sarcini de cercetare științifică. Dacă în Bucureşti, unde funcţiona sediul Academiei Române, institutele respective au devenit de sine stătătoare, având personalitate juridică până astăzi, în centrele universitare din Iaşi şi Cluj s-au înfiinţat Filiale ale Academiei Române, cărora le-au fost subordonate institutele de cercetare ştiinţifică, aflate până atunci în componenţa universităţilor din centrele respective

* Se marchează 40 de ani (1984) de când antreprenorul şi inventatorul american, Steve Jobs (1955-2011) şi inginerul american de origine poloneză, Steve Wozniak au cucerit piaţa prin lansarea unui model revoluţionar Macintosh, primul computer comercial din lume. Carcasa acestuia conţinea un monitor de 9 inch (23 cm) şi venea împreună cu o tastatură şi un mouse. „Debutul” Machintosh a fost anunţat de faimoasa reclamă de 1,5 milioane $, regizată de Ridley Scott. Această reclamă este considerată un eveniment crucial pentru succesul Apple

* Acum 38 de ani (1986) avea loc inaugurarea oficială a primei părţi a celei de-a doua magistrale a metroului bucureştean (IMGB-Piaţa Unirii)

* Cu 34 de ani în urmă (1990) apărea Decretul-lege 40/24.I.1990 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) privind adoptarea noului imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române” („Un răsunet”), pe versuri de Andrei Mureşanu şi muzica lui Anton Pann. Conform Constituţiei României, imnul este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului. Ca urmare a unei hotărâri a Senatului României, începând din 1998, la 29 iulie se sărbătoreşte, anual, „Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!” (la 29.VII.1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te române”)

* Acum 14 ani (2010) râșnoveanca în vârstă de 15 ani, Crina Coco Popescu, a escaladat cel mai înalt vârf al Oceaniei, Carstensz Pyramid (4884 m) din Indonezia, devenind astfel cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat acest munte. Recordul anterior era deținut de americanca Samantha Larson care a urcat pe acest vârf în 2007, la vărsta de 18 ani

Aniversări – Comemorări

– Sf. Francisc de Sales, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2024). NOTĂ: La 26 ianuarie 1923, Papa Pius al XI-lea l-a proclamat pe Francisc de Sales (n.21.VIII.1567 – m.28.XII.1622) patronul jurnaliştilor şi al scriitorilor, „al tuturor catolicilor care, prin publicaţii sau ziare ori alte scrieri ilustrează, promovează sau apără învăţătura creştină”

– Începe, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Tu Bişvat (25.I.)

– „Ziua Unirii Principatelor Române” – sărbătoare naţională; Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sau „Unirea Mică” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român (- 165 de ani). După ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, de către Adunarea Electivă a Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, este ales şi domn al Ţării Româneşti, de către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti. Ţelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România

– „Ziua Academiei de Poliţie” (stabilită de Senatul Academiei de Poliţie la 24 ianuarie 1996); a fost aleasă această dată deoarece Academia poartă numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care are şi meritul de a fi înfiinţat primele formaţiuni de poliţie modernă şi primele formaţiuni de pompieri

– 1847: S-a născut actorul Ioan Anestin (m. 1919)

– 1849: S-a născut Gheorghe Cârţan („Badea” Cârţan), ţăran autodidact din Ţara Făgăraşului, care a luptat întrega sa viaţă pentru independenţa românilor din Transilvania şi pentru unirea lor cu Vechiul Regat; a răspândit cărţi româneşti în satele transilvănene; a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român (m. 1911) – 175 de ani

– 1874: S-a născut filosoful Grigore Tăuşan; lucrări de istoria filosofiei şi de etică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1952) – 150 de ani

– 1889: S-a născut (la Boboştiţa, Albania) Victor Eftimiu, dramaturg, poet, prozator, memorialist şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1972) – 135 de ani

– 1901: S-a născut (într-o familie de macedoromâni, în Bitolia-Monastir din Macedonia) medicul Florica Bagdasar, fondatoare a specialităţilor de Sănătate Mintală şi a Neuropshiatriei Copilului şi Adolescentului în România; prima femeie ministru din România, la Ministerul Sănătăţii (1946-1948) şi singura femeie care a reprezentat România dupǎ Al Doilea Rǎzboi Mondial în delegaţia la Conferinţa de pace din 1946 de la Paris (m. 1978)

– 1904: S-a născut violoncelistul şi profesorul George Cocea (m. 1989) – 120 de ani

– 1905: S-a născut actorul Grigore Vasiliu Birlic (la naştere a fost înregistrat ca Grigore Vasiliu; porecla de Birlic a căpătat-o după succesul considerabil obţinut cu rolul principal dintr-o piesă veselă ce purta acest titlu) (m. 1970)

– 1905: A murit Nicolae Ionescu, publicist (redactor la ziarul „Étoile du Danube”, care apărea la Bruxelles, şi la „Tribuna României”) şi om politic liberal (deputat şi senator; ministru al afacerilor străine între anii 1876 şi 1877); s-a distins şi ca un remarcabil orator; membru fondator al Societăţii Academice Române, vicepreşedinte al acestui for între anii 1889 şi 1892 (n. 1820)

– 1907: S-a născut Mihai Berindei, trompetist, saxofonist, conducător de formaţii de jazz şi critic muzical (m. 1992, în Germania)

– 1909: A murit mitropolitul ortodox Iosif Gheorghian; a tradus numeroase lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (n. 1829) – 115 ani

– 1909: A murit Petre S. Aurelian, economist, agronom şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1896-1897); autor al teoriei complexului economiei naţionale; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte de mai multe ori şi preşedinte al acestui for (1901-1904) (n. 1833) – 115 ani

– 1916: S-a născut pictoriţa şi graficiana Wanda Sachelarie-Vladimirescu (m. 2008)

– 1921: S-a născut Sorana Coroamă-Stanca, regizor, profesor, dramaturg, critic teatral şi publicist; soţia lui Dominic Stanca, scriitor şi actor (m. 2007)

– 1928: A murit Mihail Pherekyde, avocat, diplomat şi om politic liberal; preşedinte al Adunării Deputaţilor în mai multe rânduri şi al Senatului; unul dintre fondatorii şi apoi liderii PNL; a deținut mai multe portofolii ministeriale între 1876-1926, fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui I.C. Brătianu (n. 1842). NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a decesului 24.I.1926

– 1932: S-a născut actorul Silviu Stănculescu (m. 1998)

– 1932: S-a născut actriţa Leonie Waldman-Eliad, o legendă a cântecului evreiesc din România; vreme de 67 de ani a slujit Teatrul Evreiesc de Stat (m. 2015)

– 1935: S-a născut József Haller, grafician, sculptor, pictor şi scenograf; timp de 40 de ani a fost pictor scenograf la Teatrul de Tineret şi de Păpuşi Ariel, unde a conceput decorurile, costumele şi păpuşile a peste 120 de piese (m. 2017)

– 1937: S-a născut Sofia Şincan, om de radio și televiziune; creatoarea Programului 3 al Radiodifuziunii Române, pe care l-a condus timp de aproape 20 de ani

– 1942: S-a născut jurnalistul şi profesorul Ferenc Vasas; coautor al primului manual de jurnalism din România (m. 2015)

– 1944: S-a născut interpretul de muzică uşoară şi actorul Cristian Popescu; a dat voce multor personaje, datorită talentului deosebit de a reproduce voci – 80 de ani

– 1945: S-a născut Silviu Angelescu, critic literar, romancier, folclorist, profesor universitar de etnologie şi folclor

– 1946: S-a născut Daniela Gruşevschi, artist decorator

– 1949: S-a născut ÎPS Andrei Andreicuţ (prenumele la naştere: Ioan), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului; membru de onoare al Academiei Române din 2021 – 75 de ani

– 1950: S-a născut interpreta de muzică uşoară Stela Enache

– 1953: S-a născut matematicianul și profesorul universitar Dan-Grigore Timotin; membru corespondent al Academiei Române din 2022

– 1968: S-a născut ÎPS Varsanufie (numele de mirean: Valentin Gogescu), arhiepiscopul Râmnicului (din 8.VI.2014); fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (2001-2014)

– 1976: A murit Emil Bodnăraş, om politic comunist; a participat, din partea PCR, la pregătirea şi înfăptuirea actului de la 23 august 1944; ministru al forţelor armate (1947-1956), vicepreşedinte (1954-1965) şi prim-vicepreşedinte (1965-1967) al Consiliului de Miniştri (n. 1904)

– 1990: A murit Leon Kalustian, eseist, memorialist şi ziarist de origine armeană; în 1949 a fost arestat de autorităţile comuniste (n. 1908)

– 2006: A murit istoricul Gheorghe Platon; cercetări şi lucrări referitoare îndeosebi la istoria modernă a României; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1926)

– 2010: A murit regizorul de teatru şi film Horea Popescu (n. 1925)

– 2013: A murit umoristul, scenaristul şi regizorul Dan Mihăescu; realizator de emisiuni de divertisment, a lucrat aproape 30 de ani în Televiziunea Română (n. 1933)

– 2018: A murit matematicianul și profesorul Ion D. Ion; cercetări în domeniile: algebra necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor (n. 1935)

– 2021: A murit violonista Angela Gavrilă-Dieterle; în 1978 părăsește țara și, până în 1983 (când s-a retras din activitatea artistică), este prima femeie, din lume, concert maestru al unei orchestre („Maggio Musicale Fiorentino”, condusă de Riccardo Mutti) (n. 1947)

– 2021: A murit pictorul Florin Stoenescu, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (n. 1953)

– 2022: A murit artista plastică și profesoara universitară Teodora Stendl; opera sa artistică cuprinde lucrări de pictură, tapiserie, desen, colaj, grafică, adeseori răsplătite cu importante premii naționale și internaționale; soția pictorului Ion Stendl (n. 1938)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bosnia şi Herţegovina: Vizita preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, însoţită de prim-miniştrii Olandei, Mark Rutte, şi Croaţiei, Andrej Plenkovic, pentru a se întâlni cu preşedinţia colegială bosniacă şi cu reprezentanţi ai societăţii civile

– Bruxelles: Reuniunea informală a miniștrilor justiției și afacerilor interne din cadrul UE (24 – 26 ian.)

■ Anvers: Lansarea Alianţei portuare europene pentru combaterea traficului de droguri şi a criminalităţii organizate, cu participarea miniştrilor justiţiei şi afacerilor interne din UE

– Bruxelles: Prezentarea de către Comisia Europeană a unui pachet de măsuri pentru securitatea economică

– Luxemburg: Publicarea unui raport al Curţii de Conturi Europene privind poluarea provocată de autovehicule

– Bangkok: Președintele german, Frank-Walter Steinmeier va vizita Thailanda, la invitația prim-ministrului Srettha Thavisin (24 – 26 ian.)

– Franţa: Adunarea Naţională începe dezbaterea proiectului de lege privind includerea dreptului la avort în Constituţie

– Ucraina/Polonia/Germania: Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, se întâlneşte cu prim-ministrul Ucrainei, Denis Şmâhal, la frontiera comună a ţărilor lor, apoi merge în Germania, pentru o întâlnire cu cancelarul Olaf Scholz

– Luanda, Angola: Vizita secretarului de stat american Antony Blinken (24 – 26 ian.)

– Manila: Secretarul de Finanțe al Filipinelor Ralph Recto susține o conferință de presă cu agențiile fiscale și vamale

– Astana: În Kazahstan are loc o nouă rundă de consultări pe tema conflictului sirian

– Varșovia, Polonia: Fermierii protestează împotriva afluxului „necontrolat” de produse alimentare ucrainene

– Madrid: Târgul Internațional de Turism de la Madrid (FITUR) (24 – 28 ian.)

– Buenos Aires: Grevă națională în Argentina la apelul sindicatului CGT împotriva măsurilor guvernamentale ale lui Javier Milei

– Cupertino, SUA: Evenimente de marcare a 40 de ani de la lansarea de către Apple a primului computer Macintosh

– Ottawa: Anunțul ratei cheie al Băncii Canadei

– New York: Tesla – rezultate din trimestrul IV

– San Francisco: Netflix – rezultate din trimestrul IV

– Bruxelles: Zona euro – Indicele PMI compozit flash pentru ianuarie – S&P Global

– Londra: Indicele PMI flash compozit al Regatului Unit pentru ianuarie

– Bangkok, Thailanda: Verdictul Curții Constituționale în dosarul reformistului Pita Limjaroenrat

– Londra: Premiera mondială a comediei de spionaj „Argylle” de Matthew Vaughn, cu Bryan Cranston și Dua Lipa

– Franţa: Academia Cesar anunţă nominalizările pentru premiile sale din 2024

– Gérardmer, Franța: A 31-a ediție a Festivalului Internațional de Film Fantastic Gérardmer (24 – 28 ian.)

– Franţa: Prezentări de modă haute-couture: Jean Paul Gaultier

– Shenzhen, China: Fotbal – meci amical, Al-Nassr – Shanghai Shenhua

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Educaţiei” este marcată din 2019 (- 5 ani), potrivit Rezoluţiei adoptate de Adunarea Generală a ONU la 3 decembrie 2018, în cadrul Reuniunii globale a educaţiei care s-a desfăşurat la Bruxelles, Belgia (3-5 dec. 2018). Adoptarea Rezoluţiei 73/25 „a demonstrat voinţa politică neclintită de a sprijini acţiunile eficiente pentru educaţie incluzivă, echitabilă şi de calitate pentru toţi, fără de care ţările nu ar reuşi să atingă obiectivul egalităţii de gen şi să rupă ciclul sărăciei care lasă în urmă milioane de copii, tineri şi adulţi neşcolarizaţi”. NOTĂ: „Ziua internaţională a educaţiei”, proclamată de UNESCO, a fost marcată, începând cu anul 1994, odată cu „Ziua profesorului”, la 5 octombrie, pentru a celebra semnarea, la 5.X.1966, a „Recomandării UNESCO privind statutul profesorilor”. În ţara noastră se sărbătoreşte și „Ziua învăţătorului” la 5 iunie, pe baza Legii nr. 289/2007, în ziua de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr (n.5.VI.1779 – m.17.IX.1823), întemeietorul învăţământului modern românesc

– „Ziua Mondială a Culturii Africane și Afrodescendenților”; desfășurată în fiecare an la 24 ianuarie, această zi celebrează numeroasele culturi vibrante ale continentului african și ale diasporei africane din întreaga lume și le promovează ca o pârghie eficientă pentru dezvoltare durabilă, dialog și pace. Ca o sursă bogată a moștenirii comune a lumii, promovarea culturii africane și a afrodescendenților este esențială pentru dezvoltarea continentului și pentru umanitate în ansamblu. UNESCO a adoptat data de 24 ianuarie drept Ziua Mondială a Culturii Africane și a Afrodescendenților la cea de-a 40-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO din 2019 (- 5 ani). Această dată coincide cu adoptarea Cartei pentru Renașterea Culturală Africană în 2006 de către șefii de stat și de guvern din Uniunea Africană. Sărbătorirea acestei zile urmărește, de asemenea, să promoveze ratificarea și punerea într-o aplicare cât mai largă a acestei Carte de către statele africane, întărind astfel rolul culturii în promovarea păcii pe continent

– 41 d.H: A fost asasinat împăratul roman Caligula (Caius Julius Caesar Germanicus), proverbial pentru cruzimea şi extravaganţa hotărârilor sale (n. 12 î.H.)

– 1679: S-a născut filosoful german Christian Wolff (m. 1754) – 345 de ani

– 1705: S-a născut cântăreţul italian de operă (sopranist) Farinelli (numele real: Carlo Broschi) (m. 1782)

– 1732: S-a născut Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg, editor, inventator, ceasornicar, muzician, politician francez; părintele literar al celebrului Figaro, personajul central al trilogiei „Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro” şi „Mama vinovată” (m. 1799)

– 1776: S-a născut E.T.A. (Ernst Theodor Amadeus) Hoffmann, scriitor şi compozitor romantic german (m. 1822)

– 1791: A murit sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (n. 1716)

– 1848: S-a născut Vasili Ivanovici Surikov, pictor rus cunoscut pentru picturile sale istorice prezentând episoade din secolul al XVII-lea și din perioada medievală a Rusiei (m. 1916)

– 1851: A murit compozitorul italian Gaspare Luigi Spontini (n. 1774)

– 1852: A murit Ján Kollár, poet, arheolog, om politic şi om de ştiinţă slovac (n. 1793)

– 1883: A murit compozitorul german de operă Friedrich von Flotow (n. 1812)

– 1888: S-a născut Hedwig (Vicki) Baum, prozatoare austriacă, stabilită în SUA din 1931 (m. 1960)

– 1901: S-a născut Jean Roche, medic şi biochimist francez; cercetări originale în domeniul hormonilor tiroidieni şi în biochimia proteinelor; membru de onoare străin al Academiei Române (1965) (m. 1992)

– 1902: S-a născut Jean Fayard, scriitor și jurnalist francez care a câștigat Premiul Goncourt în 1931 (m. 1978)

– 1917: S-a născut Ernest Borgnine (nume la naştere: Ermes Effron Borgnino), actor american de film şi televiziune (m. 2012)

– 1920: A murit Amedeo Modigliani, pictor şi sculptor italian (n. 1884)

– 1926: S-a născut Georges Lautner, regizor, scenarist, actor, producător francez (m. 2013)

– 1928: S-a născut actorul francez de film Michel Serrault (m. 2007)

– 1933: S-a născut Claude Préfontaine, comediant canadian (m. 2013)

– 1939: S-a născut compozitorul american Bill Dees (cel care a compus piesa, devenită celebră, „Oh, Pretty Woman”) (m. 2012) – 85 de ani

– 1941: S-a născut Neil (Leslie) Diamond, cântăreț, compozitor, muzician și actor american; cu 38 de melodii în Top 10 al celebrului Billboard (topul oficial al industriei muzicale din SUA), Diamond a vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial, făcându-l unul dintre cel mai bine vânduți muzicieni ai tuturor timpurilor

– 1945: S-a născut pictorul suprarealist elveţian Rudolf Hasler (m. 1999, la Barcelona, unde locuia din 1969)

– 1950: S-a născut (în Alger) actorul francez de film Daniel Auteuil

– 1953: S-a născut violistul, violonistul şi dirijorul rus Yuri Abramovici Başmet

– 1960: A murit pianistul şi dirijorul elveţian Edwin Fischer; unul dintre cei mai apreciaţi pianişti ai secolului al XX-lea (n. 1886)

– 1961: S-a născut Nastassja Kinski, actriţă de film și fost model de origine germană

– 1962: A murit pictorul, sculptorul, scriitorul și pedagogul francez André Lhote (n. 1885)

– 1965: A murit Sir Winston Churchill, om politic britanic; ministru în repetate rânduri din 1906; şeful guvernului de coaliţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1940-1945) şi al guvernului conservator între anii 1951 şi 1955; scriitor; Premiul Nobel pentru literatură în 1953 (n. 1874)

– 1983: A murit regizorul american de film George Cukor (n. 1899)

– 2003: A murit industriaşul italian Giovanni Agnelli, fost preşedinte al grupului „Fiat”, considerat un adevărat „monarh” al industriei de automobile italieneşti (n. 1921)

– 2011: A murit Bernd Eichinger, producător de filme, scenarist şi regizor german (n. 1949)

– 2012: A murit Theo Angelopoulos regizor, scenarist, producător şi actor grec de film (n. 1935)

– 2012: A murit actorul american James Farentino (n. 1938)

– 2013: A murit scriitorul american Richard G. Stern (n. 1928)

– 2015: A murit prezentatorul american de televiziune Joe Franklin, considerat inventatorul formatului TV de tip talk-show; a fost inclus în Cartea Recordurilor Guiness pentru talk-show-ul cu cea mai mare perioadă de difuzare (43 de ani) (n. 1926)

– 2016: A murit matematicianul american Marvin Minsky, unul dintre pionierii inteligenţei artificiale (n. 1927)

– 2018: A murit cântărețul şi compozitorul britanic Mark E. Smith; membru al trupei post-punk britanice „The Fall” (n. 1957)

– 2021: A murit actorul american de televiziune Bruce Kirby (numele real Giovanni Bruno Quidaciolu) (n. 1925)

– 2021: A murit Arik Brauer, cântăreţ, compozitor, pictor, grafician, dansator, scenograf și profesor austriac; reprezentant al Şcolii Vieneze de Realism Fantastic (n. 1929)

– 2021: A murit actriţa, regizoarea, scenarista şi producătoarea suedeză Gunnel Lindblom (n. 1931)

– 2022: A murit, în SUA, Olavo Luiz Pimentel de Carvalho, cunoscut sub numele de Olavo de Carvalho, jurnalist și eseist brazilian, care a activat în domeniile istoriei filosofiei, religiei comparate și istoriei revoluțiilor (n. 1947)