Un oficial de rang înalt al ONU condamnă atacul Israelului asupra unui centru de instruire al organizaţiei în Fâşia Gaza

Un oficial de rang înalt al ONU a declarat că bombardarea unui centru vocaţional de instruire din Fâşia Gaza, soldată cu moartea a nouă palestinieni şi rănirea altor 75, demonstrează o desconsiderare flagrantă faţă de regulile războiului. Incidentul a atras Israelului critici şi din partea Casei Albe.

Philippe Lazzarini – directorul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi Palestinieni – a declarat că a fost o zi îngrozitoare. El a insistat că centrul care adăpostea aproape 800 de persoane strămutate era marcat clar, iar coordonatele acestuia fuseseră transmise autorităţilor israeliene.

Departamentul de Stat al SUA a criticat atacul, reiterând apelurile la protejarea civililor, a lucrătorilor umanitari şi a centrelor de asistenţă. În pofida presiunilor tot mai mari pentru încetarea focului, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a reafirmat că războiul din Gaza va continua până când gruparea Hamas va fi eliminată./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 ianuarie