EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Programul premierului Marcel Ciolacu:
■ ora 11:00 – Întrevedere cu doamna Kathleen Kavalec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România – la Palatul Victoria
■ ora 12:30 – Consultări cu reprezentanții Federației Sanitas – la Palatul Victoria
– Ministere
* Conferinţă de presă pe tema metodologiei de monitorizare a prescrierii şi de raportare a eliberării medicamentelor antibiotice şi antifungice de uz sistemic susţinută de Adriana Pistol, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii – ora 10:30, în Str. Cristian Popişteanu, nr. 1-3
* UNICEF în România organizează evenimentul de anunțare a candidaturii la titlul de „Localitate prietenă a copiilor” a municipiilor Bacău, Brașov și Moinești și comunelor Colonești și Corbasca – ora 11:00, la Sala Mare a ARCUB, Strada Lipscani, nr. 84-90. Participă ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, secretarul de stat Roxana Mînzatu – coordonator al Departamentului pentru Evaluare Integrată şi Monitorizarea Programelor Finanţate din Fonduri Publice şi Europene din Guvern, preşedintele Comisiei pentru Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, şi reprezentanta UNICEF în România, Anna Riatti
* Jud. Botoşani: Ministrul Culturii, Raluca Turcan, va efectua o vizită în județ, în perioada 25-26 ianuarie:
■ Printre evenimentele programate la Botoșani se numără ceremonia de înmânare a decorațiilor conferite de Președintele României, Klaus Iohannis, la propunerea Ministerului Culturii, respectiv Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani și Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani, care va fi urmată de o vizită la cele două teatre
■ Deplasarea Ministrului Culturii în județul Botoșani se va încheia în data de 26 ianuarie, cu vizite la Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, la Memorialul „Mihai Eminescu” din Ipotești și la Muzeul de Științele Naturii din Dorohoi
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 500 milioane lei
– Interne
* Miercurea Ciuc: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita – ora 11:00, la sediul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc
– Culte, Biserică
* Anul 2024 marchează o dată importantă în calendarul spiritual al bisericilor creștine din București: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștină. Acest eveniment ecumenic, care se desfășoară între 18 și 25 ianuarie, reprezintă un timp dedicat rugăciunii comune și meditației interconfesionale / intercreștine. Și în acest an, în capitala României, București, Bisericile se alătură acestei săptămâni speciale sub tema inspirată din Luca 10,27: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți.“ Din program:
- ora 17:00 – Gazda: Mănăstirea Caşin – Str. Alexandru Constantinescu. Predica: Biserica Reformată Calvină
– Juridic
* Revista Română pentru Protecția și Securitatea Datelor cu Caracter Personal (RRPSDCP) și Grupul editorial Universul Juridic, cu sprijinul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), al Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD), al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și al Colegiului Consilierilor Juridici București (CCJB), organizează, începând cu ora 9:30, Conferința „GDPR – Data Privacy Observer 2024” și cea de-a treia ediție a Galei Premiilor RRPSDCP. Evenimentul, care prefațează Ziua Europeană a Protecției Datelor (28 ian.), se va desfășura cu prezență fizică, pe parcursul a aproximativ 8 ore (10:00-18:00, cu pauză), în Aula Carol I a Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, fiind transmis și online, LIVE, la standarde profesionale, pe portalul premium al organizatorului, www.universuljuridic.ro
– Administraţie
* Şedinţa Consiliului Local Sector 2 – ora 16:00, online
* Arad: Şedinţa Consiliului Judeţean Arad – ora 11:00, online
* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Primăria Municipiului Oradea – ora 11:00, în sala 117
* Sibiu: Şedinţa Consiliului Judeţean Sibiu – ora 15:00, la sediul instituţiei, sala de conferinţe; transmisie în direct pe pagina de Facebook a instituţiei
– Economic
* Ministerul Finanţelor organizează un webinar pe tema implementării e-Factura, echipa MF/ANAF urmând să ofere sprijin personalizat, adaptat nevoilor şi întrebărilor specifice
* Romania Fashiontex – Târg Internaţional de Modă, Textile şi Accesorii din România – la Centrul Expoziţional Romexpo (25 – 27 ian.)
* Dezbatere online „Gazele viitorului. Hidrogenul şi CO2 în energetica românească”, organizată de Asociaţia Energia Inteligentă – ora 11:00
* Minuta Şedinţei Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară din 12 ianuarie 2024 – ora 15:00
– Mediu
* Garda Naţională de Mediu îşi prezintă rezultatele activităţii din cursul anului 2023 – ora 10:00, la sediul Comisariatului General, Bd. Unirii nr. 78
– Istorie
* Institutul „Elie Wiesel” organizează programul cultural „Zilele Filmului – Memoria Holocaustului”, derulat în perioada 25-28 ianuarie, la Cinema Muzeul Ţăranului, în contextul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului:
■ începând cu ora 18:00, va avea loc deschiderea evenimentului la care sunt așteptați să participe reprezentanți ai Guvernului României, Administrației Prezidențiale și ai Corpului Diplomatic
* În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii românești, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București organizează conferința „Alexandru Ioan Cuza și geopolitica marilor puteri ale epocii”, care se va desfășura la ora 18:00, la sediul instituției. Prezintă: Dr. Constantin Corneanu, istoric, Prof. Dr. Constantin Hlihor, istoric. Coordonatorul proiectului: Aurora Fabritius
– Media
* Unul dintre cele mai importante jurii internaționale care acordă premii pentru producții audio-video, International Classical Music Awards (ICMA), ale cărui distincții sunt deseori numite “Oscarurile muzicii clasice”, se va reuni pentru prima dată în România, în perioada 25-28 ianuarie
– Cultură
* Concertul The Magic of Swing, susținut de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru – ora 19:00. Invitați: Jazz Roots Bucharest. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio, şi prin intermediul aplicaţiei Radio România, disponibilă pe dispozitive Android şi iOS
- Concertul îi va avea în public pe componenţii echipei naţionale de rugby a României
* Lansarea albumului „Pitoresc mediteranean în arhitectura Bucureştiului interbelic II” – ora 18:30, la Muzeul Hărţilor, Str. Londra nr. 39. La eveniment vor vorbi arh. Dragoş Popescu, şef de lucrări la Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură în cadrul U.A.U.I.M. Bucureşti şi autor al textelor din album, conf. univ. dr. arh. Mihaela Criticos, arh. Bruno Andreşoiu, coordonatorul proiectului, şi arh. Anda Zota, coordonator editorial
* „Nora” de Henrik Ibsen, spectacol creat de Chris Simion – Mercurian are premiera oficială – ora 19:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, în prezenţa Ellenei Horn, expert în dramaturgia celebrului scriitor norvegian Henrik Ibsen, şi a bordului Fundaţiei Ringebu Prestegard. „Nora” este o co-producţie Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Fundaţia Calea Griviţei şi Asociaţia Culturală Griviţa 53, co-finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Spectacolul face parte din proiectul SPIRIT GRIVITA 53 ce susţine demersul „GRIVITA 53 – primul teatru construit împreună” finanţat din granturile SEE 2014-2021, fonduri nerambursabile în cadrul programului RO-CULTURA
* Concert vocal-simfonic, de la ora 19:00, pe scena mare a Ateneului Român (25 – 26 ian.). În program Mieczyslaw Weinberg – Concertul în do minor pentru violoncel şi orchestră, op. 43, solist Enrico Dindo şi Wolfgang Amadeus Mozart – Recviem, KV 626. Solişti: Aurelia Florian – soprană, Antonela Barnat – mezzosoprană,
Andrei Petre – tenor, Beniamin Pop – bas. Dirijorul corului Iosif Ion Prunner
* Alba Iulia: „Începuturi” este tema de început de an a cercului de scriere creativă VERBUM la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba. Primul cerc din acest an va avea loc, de la ora 17:00, în sala de lectură a bibliotecii judeţene şi are ca temă de plecare în domeniul creaţiilor cuvântul „Începuturi”
* Arad: Romantikus – Concert simfonic susținut de Filarmonica de Stat Arad – ora 19:00, la Sala Palatului Cultural. Dirijor: Hermann Szabolcs. Solistă: Gódor Erzsébet (Ungaria) – țambal
* Piteşti: De la ora 19:00, Filarmonica Piteşti prezintă Gala de Operă/Concert Aniversar – Mozart-Verdi susţinută de orchestra Filarmonicii Piteşti, la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cătălin Toropoc, şi de soliştii din ţară şi străinătate. Soprana Alexandra Grigoraş (Italia), baritonul Adrian Marcan – Opera Naţională Bucureşti şi tenorul Andrei Manea – Opera Naţională Română Cluj-Napoca. Din Programul părţii întâi, dedicată lui Mozart: Uverturi şi Arii din operele Don Giovanni, Nunta lui Figaro, Răpirea din Serai. Partea a II-a: Verdi Arii, preludii şi uverturi din operele: Nabucco, La Traviata, Don Carlo, Bal Mascat. Evenimentul comemorează 268 de ani de la naşterea lui Wolfgang Amadeus Mozart şi 123 de ani de la trecerea în eternitate a lui Giuseppe Verdi
* Jud. Timiş: Calendarul evenimentelor culturale în organizarea instituțiilor CJ Timiș:
■ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziția temporară ,,The spirit of New York”, de artista Simona Molnar;
- Expoziție de carte „Mica Unire, Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859”, la Casa Tineretului;
- Expoziție de artă plastică „Mica Unire, Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859”, lucrări realizate de elevii Liceului de Arte Plastice Timișoara, Casa Tineretului.
■ Centrul Multifuncțional Bastion
- Expoziția „Dan Buruleanu – 50 de ani de fotografie”.
■ Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș
- Expoziția „Timp sacru”, Galeria Pod.
■ Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”
- Expoziția temporară ,,The spirit of New York”, de artista Simona Molnar;
- Întâlnire cu Simona Molnar, realizatorul expoziției ,,The spirit of New York”, ora 14:00.
Muzeul Național al Banatului
- Expoziția permanentă „Ștefan Popa Popa’s”, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția permanentă „Istoria militară a Banatului”, Bastion Maria Theresia, parter;
- Expoziția „Spațiile Oravitzan”, Bastion Maria Theresia, hol, etaj I;
- Expoziția „Logics and shapes”, Bastion Maria Theresia, parter;
- Expoziția „Timișoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII”, mansarda B2, Bastion Maria Theresia;
- Expoziția „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”;
- Expoziția „Arme care au făurit România”.
■ Muzeul Național de Artă Timișoara
- MNArT Open View: „Hyphen – Cratimă” de artistul Paul Neagu;
- Expoziția temporară „Brâncuși: surse românești și perspective universale”;
- Expoziția temporară „Paralele. Timișoara/Novi Sad”;
- Expoziție temporară „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”;
- Expoziția temporară „Neoavangarda Timișoreană – concept și contextualitate”;
- Expoziția permanentă „Artă Bănățeană și Artă Modernă Românească”;
- Expoziția permanentă „Artă Europeană” – Fondul Ormos Zsigmond;
- Expoziția permanentă colecția „Corneliu Baba”;
- Expoziția permanentă „Laborator restaurare-conservare”.
■ Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- Expoziția permanentă – ceramică, holul bibliotecii;
- Expoziția în aer liber;
- Expoziția „Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții”, Sala Pavilionară;
- Expoziția „Banatul Otoman – Restituiri culturale”, Sala Expozițională.
■ Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
- Spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, 3+, ora 10:00
– Sport
* Buzău: Partida Sport Club Municipal Gloria Buzău – HC Dunărea Brăila, în etapa cu numărul 14 a Ligii Florilor MOL la handbal feminin – ora 17:30, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”
– S-a întâmplat într-o zi de 25 ianuarie
* Cu 166 de ani în urmă (1858) „Marşul nupţial” de Felix Mendelssohn Bartholdy a devenit marşul popular al nunţilor, după ce a fost cântat la nunta regală a prinţesei Victoria a Marii Britanii cu prinţul Frederick William al Prusiei. Compozitorul german compusese acest marş în 1842, ca parte a muzicii de scenă pentru piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare
* Sunt marcați 165 de ani (1859) de când Alexandru Ioan Cuza adresa Puterilor garante o Notă diplomatică în care prezenta alegerea sa ca domn şi în Ţara Românească ca o expresie a voinţei politice a românilor pentru înfăptuirea unirii complete a Principatelor, declarând, în acelaşi timp, că împărtăşeşte dorinţa ţării de unire sub un prinţ străin, fiind gata să se retragă, dacă se găseşte o soluţie convenabilă ţării şi agreată de Marile Puteri (25.I/6.II)
* Se împlinesc 160 de ani (1864) de când era dat în folosinţă Spitalul Colentina din Bucureşti (construcţia a început în anul 1858, din iniţiativa Epitropiei Spitalului Pantelimon) (25.I/6.II)
* Se marchează 115 ani (1909) de când, la Opera de Stat din Dresda, avea loc premiera operei într-un act „Electra”, de Richard Strauss (libretul de Hugo von Hofmanstahl, după piesa lui Sofocle)
* Se împlinesc 105 ani (1919) de când Conferinţa de Pace de la Paris (18.I.1919 – 21.I.1920) accepta, la propunerea preşedintelui SUA, Woodrow Wilson, ca prim punct al ordinii de zi, crearea Ligii Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), care s-a produs în şedinţa plenară din aceeaşi zi. Statutul Ligii Naţiunilor, semnat de 31 de state fondatoare, printre care şi România, a fost adoptat în şedinţa plenară din 28.IV.1919, data oficială a înfiinţării Ligii fiind 10.I.1920. Ultima întrunire a Societății Națiunilor a avut loc în 12 aprilie 1946, la Geneva, cu participarea unor delegații din 34 de țări. La această ședință s-a discutat despre lichidarea Societății: bunurile valorau aproximativ 22.000.000 de dolari în 1946, inclusiv Palatul Păcii și arhivele Societății au fost dat Organizației Națiunilor Unite, fondurile de rezervă au fost înapoiate națiunilor care le-au furnizat, și datoriile Societății au fost rezolvate
* Sunt marcați 100 de ani (1924) de când orașul Chamonix (Franța) a găzduit ediţia inaugurală a Jocurilor Olimpice de iarnă, sub genericul „Săptămâna Internaţională a Sporturilor de Iarnă”, ea fiind recunoscută doi ani mai târziu ca prima Olimpiadă de iarnă (25.I.– 5.II)
* Se împlinesc 75 de ani (1949) de la crearea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), la Varşovia, de către şase ţări socialiste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS. Au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950, Mongolia – 1962, Cuba – 1972 şi RS Vietnam – 1978. CAER şi-a încetat oficial activitatea prin documentele semnate de statele membre la 28.VI.1991, la a 46-a sesiune, desfăşurată la Budapesta
* Tot 75 de ani se împlinesc (1949) de când, la Los Angeles, erau acordate primele Premii Emmy, pentru producţiile de televiziune, echivalentele Premiilor Oscar din cinematografie
* Cu 34 de ani în urmă (1990) era înfiinţată, la Bucureşti, Confederaţia sindicală „Frăţia” (Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România – CNSLR-FRĂŢIA)
* Acum 31 de ani (1993) apărea primul număr al cotidianului „Cronica română”; director-fondator, Horia Alexandrescu
* În urmă cu 31 de ani (1993) era semnat, la Bucureşti, Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare dintre România şi Polonia
* Acum 13 ani (2011) începea revolta egipteană care a culminat cu răsturnarea regimului lui Hosni Mubarak (1928 – 2020), la data de 11 februarie. Primele alegeri de după demisia lui Mubarak, care au fost organizate prin două tururi de scrutin pe 23 şi 24 mai şi pe 16 şi 17 iunie, au fost câştigate de islamişti. Hosni Mubarak, în vârstă de 83 de ani, a fost judecat, fiind acuzat că a ordonat uciderea demonstranţilor, în timpul revoltelor
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ier. Grigorie Teologul, arhiepiscopul Constantinopolului; Sf. Ier. Bretanion, episcopul Tomisului (Calendarul Creştin-Ortodox 2024; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2024)
– Convertirea Sf. Apostol Paul (Calendarul Romano-Catolic 2024)
– Tu Bişvat – sărbătoare mozaică (a început după asfinţitul soarelui în ziua precedentă, 24 ianuarie)
– 1802: S-a născut Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător; adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei; promotor al învăţământului în limba română (m. 1877)
– 1828: S-a născut Ion Bălăceanu, om politic (participant la Revoluţia de la 1848 şi militant pentru unirea Principatelor), memorialist (a lăsat pagini inedite, de o certă valoare istorică) (m. 1914)
– 1844: S-a născut (la Apşa, azi în Ucraina) istoricul Ioan Mihaly (de Apşa); a desfăşurat o intensă activitate pentru afirmarea drepturilor românilor maramureşeni; preocupări şi în domeniile numismaticii, diplomaticii şi arheologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1901 (m. 1914) – 180 de ani
– 1888: S-a născut A.[braham] L.[eib] Zissu, prozator, eseist şi publicist; în timpul regimului legionar şi antonescian (1937-1944) este interzis ca publicist şi scriitor şi este închis, o vreme, la Târgu Jiu, de unde va fi eliberat în 1944; reînfiinţează Partidul Evreiesc, al cărui preşedinte de onoare fusese înainte de război; reactivează secţia din România a Congresului Mondial Evreiesc şi conduce Executiva Sionistă din ţară; pentru activitatea sionistă, este condamnat, în 1950, la închisoare pe viaţă şi eliberat după şase ani, beneficiind de graţierile ce au avut loc după moartea lui Stalin; emigrează, în 1956, în Israel, unde va muri câteva luni mai târziu (m. 1956, la Tel Aviv)
– 1897: S-a născut pictorul, graficianul, muralistul şi profesorul Catul Bogdan (m. 1978)
– 1898: S-a născut Grigore Eliescu, entomolog, silvicultor, naturalist şi profesor; contribuţii în ecologie şi în entomologia forestieră; odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetări Forestiere (1933), a pus bazele Laboratorului de protecţia pădurilor; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1975)
– 1911: S-a născut G. G. Ursu, istoric literar, poet şi memorialist (m. 1980)
– 1911: S-a născut (la Comrat, azi în R. Moldova) Alexandru Bârlădeanu, economist şi om politic; fost înalt demnitar comunist până în 1969; în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase”; membru al Consiliului FSN; preşedinte al Senatului în perioada 1990-1992; membru titular al Academiei Române din 1955, vicepreşedinte al acestui for (1992-1994) (m. 1997)
– 1911: S-a născut medicul chirurg Pius Brânzeu; activitate ştiinţifică concretizată în peste 200 de comunicări prezentate la congrese naţionale şi internaţionale; preocupări de filosofie a medicinei şi de etică medicală; scriitor şi pictor; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2002)
– 1931: S-a născut eseistul, prozatorul, ziaristul şi editorul Ion Hobana (pseudonimul lui Aurelian Manta Roşie); după mai multe cărţi pentru copii, publică povestiri şi exegeză SF, exegeză ufologică, numeroase antologii comentate de science fiction românesc şi străin (m. 2011)
– 1934: S-a născut Val (Valerian) Gheorghiu, pictor, critic de artă, prozator şi publicist (m. 2017) – 90 de ani
– 1935: S-a născut fiziciana Rodica Mănăilă; contribuţii în domeniul semiconductorilor; coautoare a unor brevete de invenţii; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 2002)
– 1935: A murit mitropolitul greco-catolic Vasile Suciu; datorită lucrărilor sale de teologie sistemică, este considerat cel mai reprezentativ teolog al Bisericii Unite din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1873)
– 1936: S-a născut Gabriel Dimisianu, critic literar, eseist, istoric literar şi publicist
– 1938: S-a născut Şerban Stati, eseist şi traducător din literatura italiană; după 1990, membru al corpului diplomatic: ataşat cultural (1991-1997) şi apoi ambasador (1997-2002) al României la Roma (m. 2018)
– 1944: S-a născut artistul plastic Victor Foca – 80 de ani
– 1944: S-a născut interpretul de muzică populară Ion Dolănescu; deputat PRM în legislatura 2000-2004 (m. 2009) – 80 de ani
– 1946: S-a născut scriitorul Radu Ulmeanu
– 1953: S-a născut Nicolae Botgros, dirijor din Republica Moldova; în 2014, a fost decorat de Președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria B – „Muzică”, în calitatea sa de director artistic și prim dirijor al Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, iar în data de 29 martie 2021, a fost decorat, alături de alte personalități, cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, de către președintele României Klaus Iohannis
– 1954: A murit (în închisoarea Sighet) Ioan Gh. Pelivan, militant de seamă al mişcării de eliberare naţională din Basarabia, om politic, publicist, apărător şi promotor al limbii române, animator al vieţii culturale; unul dintre membrii Sfatului Ţării; datorită lui, Bălţi a fost primul judeţ din Basarabia care în 1918 s-a pronunţat pentru Unirea Basarabiei cu România; deţinut politic (n. 1876, în satul Răzeni, jud. Lăpușna, R.S.S. Moldovenească) – 70 de ani
– 1956: S-a născut Laurenţiu Damian, regizor de film documentar şi de ficţiune, scenarist de ficţiune, critic de film şi profesor; preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România (din 2013), reales la data de 8 mai 2017
– 1962: S-a născut interpreta de muzică uşoară Marina Florea
– 1964: S-a născut scriitorul, poetul și ziaristul Ciprian Chirvasiu (m. 2018) – 60 de ani
– 1974: S-a născut înotătoarea Carla Negrea-Troner; a reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 1992 și la cele din 1996 şi a câştigat, de-a lungul carierei, peste 400 de medalii naţionale şi internaţionale; din 1997 este antrenor – 50 de ani
– 1977: A murit scriitorul Ion Istrati (n. 1921)
– 1992: A murit fizicianul Aretin Corciovei; fondatorul Şcolii de teoria corpului solid în România; lucrări teoretice de fizică nucleară şi de studiu al feromagnetismului; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1930)
– 1996: A murit pianista Maria Fotino (n. 1913)
– 2012: A murit actorul Emil Hossu (n. 1941)
– 2013: A murit Aristide Ionescu, luptător anticomunist, deţinut politic şi iniţiator al simpozionului „Experimentul Piteşti – reeducarea prin tortură” (n. 1921)
– 2017: A murit Nicolae Lupan, scriitor, realizator emisiuni radio, jurnalist, luptător anti-comunist şi anti-sovietic; fondator şi animator al Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina”, cu sediul la Bruxelles şi Paris (1975-2008), primul preşedinte al acestei asociaţii înfiinţată la Bucureşti în ianuarie 1990 (n. 1921, Cepeleuţi, judeţul Hotin, Regatul României)
– 2018: A murit Neagu Djuvara, memorialist, jurist, diplomat, filolog, filosof al istoriei, jurnalist, romancier şi profesor; stabilit din 1947 în exil, a militat în diverse organizaţii ale diasporei româneşti; în 1990 s-a întors în ţară (n. 1916, într-o familie de origine aromână)
– 2018: A murit Horia Davidescu, regizor, personalitate a teatrului românesc de animație; cel dintâi director al Teatrului pentru copii și tineret „Colibri” Craiova (1955-1984) (n. 1921)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Lansarea unui „dialog strategic” cu sectorul agricol de către Comisia Europeană
– Bruxelles: Reuniunea informală a miniștrilor europeni de interne dedicată problemelor migrației și luptei împotriva crimei organizate
– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind situația din Haiti
– Strasburg: Conferință de presă anuală susținută de președintele Curții Europene a Drepturilor Omului, Siofra O’Leary
– Roma: Rugăciunea comună a Papei Francisc și a Arhiepiscopului de Canterbury
– Tuvalu: Alegeri legislative
– Paris: Consiliul Constituțional se pronunță cu privire la legea imigrației
– Beijing: Vizită a preşedintelui uzbek Şavkat Mirzoiev (până pe 25 ian.)
– Viena: Ministrul maltez de externe, Ian Borg, prezintă priorităţile preşedinţiei din 2024 a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care va fi asigurată de ţara sa
– Madrid: Ministrul spaniol de finanțe, Maria Jesus Montero, vorbeşte la forumul economic de la Madrid
– Spania: Începerea negocierilor între guvern şi partenerii sociali privind reducerea timpului de lucru
– Frankfurt: Conferință de presă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind politica monetară în zona euro
– Moscova: Se așteaptă verdictul în procesul adversarului naționalist rus Girkin
– Kyoto, Japonia: Verdict privind incendierea unui studio de animație din Kyoto în 2019
– Atmore, SUA: Alabama execută un prizonier prin inhalare de azot, o premieră în Statele Unite
– Egipt: Sunt marcați 13 ani de la începutul revoluției egiptene, o serie de proteste populare în masă care au dus la demisia președintelui Hosni Mubarak
– Espoo, Finlanda: Nokia prezintă rezultate din trimestrul IV
– Istanbul: Decizia băncii centrale privind ratele dobânzilor
– Washington, DC: Sunt publicate date privind PIB-ul anului 2023 (prima estimare)
– Angoulême: Festivalul internațional de benzi desenate (25 – 28 ian.)
– Kuala Lumpur: Festivalul hindus Thaipusam
– Antibes, Franța: Licitația super-yacht-ului Stefania confiscat de la un miliardar din Belarus
– Kiev: Numirea fotbalistului Andrei Șevcenko în funcția de șef al Federației ucrainene de fotbal
– În spațiu: Sonda Peregrine a Astrobotic Technology, companie privată americană care dezvoltă tehnologie robotică spațială pentru misiuni lunare și planetare, urmează să aselenizeze
Aniversări – Comemorări
– 1586: A murit pictorul şi graficianul german Lucas Cranach „cel Tânăr” (n. 1515)
– 1627: S-a născut Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (m. 1691)
– 1736: S-a născut Joseph-Louis Lagrange, matematician şi astronom francez; a pus bazele mecanicii analitice şi ale calculului variaţiilor (m. 1813)
– 1759: S-a născut poetul scoţian Robert Burns (m. 1796) – 265 de ani
– 1837: S-a născut Tomioka Tessai, pictor și caligraf din Japonia imperială; este considerat ultimul artist important din tradiția Bunjinga și unul dintre primii artiști majori ai stilului Nihonga (m. 1924)
– 1874: S-a născut William Somerset Maugham, romancier, nuvelist şi dramaturg englez (m. 1965) – 150 de ani
– 1882: S-a născut Virginia Woolf (nume la naştere: Adeline Virginia Stephen), scriitoare, critic literar şi editor britanic; una dintre cele mai mari romanciere ale secolului al XX-lea; reprezentantă de seamă a curentului modernist (m. 1941)
– 1886: S-a născut Wilhelm Furtwängler, dirijor şi compozitor german (m. 1954)
– 1911: S-a născut regizorul de film german Kurt Maetzig, cofondator al companiei de producţie cinematografică din Germania de Est (m. 2012)
– 1913: S-a născut compozitorul, dirijorul, muzicologul şi pianistul polonez Witold Lutoslawski (m. 1994)
– 1917: S-a născut (la Moscova) Ilya Prigogine, chimist, fizician şi filosof belgian de origine rusă; s-a consacrat îndeosebi studierii termodinamicii proceselor de neechilibru; în ultimii 25 de ani ai vieţii s-a consacrat editării unor lucrări cu conţinut situat la limita dintre ştiinţele matematice şi cele filosofice; Premiul Nobel pentru fizică în 1977 (primul belgian distins cu acest premiu); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 2003)
– 1921: S-a născut fizicianul american Samuel T. Cohen, inventatorul bombei cu neutroni (m. 2010)
– 1926: S-a născut Youssef Chahine, regizor de film, producător, actor şi scenarist egiptean; considerat una dintre figurile cele mai importante ale cinematografiei arabe (m. 2008)
– 1928: S-a născut Eduard Şevardnadze, politician şi diplomat georgian; preşedinte al Georgiei (oct. 1995 – nov. 2003), ministru al afacerilor externe al URSS (1985-1990), calitate în care a jucat un rol esenţial în încheierea războiului rece; este unul dintre părinţii spirituali ai doctrinei lui Gorbaciov, „perestroika”, fenomenul care, în final, a dus la căderea comunismului în Europa de Est; anterior, în perioada 1972 – 1985 a fost prim-secretar al Partidului Comunist Georgian (m. 2014)
– 1931: S-a născut actorul american Dean Carroll Jones (m. 2015)
– 1938: S-a născut Vladimir Vîsoţki, actor, poet şi muzician rus; considerat cel mai celebru bard rus al secolului XX (m. 1980)
– 1938: S-a născut Etta James (nume real: Jamesetta Hawkins), cântăreaţă americană de blues şi jazz şi R&B (m. 2012)
– 1942: S-a născut (în Mozambic) Eusebio da Silva Ferreira, legenda fotbalului portughez; a fost numărat între primii zece în lista cu cei mai buni 50 de jucători din secolul al XX-lea, realizată de Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului (m. 2014)
– 1943: S-a născut Tobe Hooper, regizor de film, scenarist şi producător american; a contribuit la dezvoltarea cinematografului american schimbând radical industria filmului horror (m. 2017)
– 1947: S-a născut spaniolul Angel Nieto, multiplu campion mondial la motociclism (are un palmares de 13 titluri mondiale la clase diferite) (m. 2017)
– 1947: A murit mafiotul american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone (care a inspirat numeroase filme artistice) (n. 1899)
– 1949: S-a născut Sir Paul M. Nurse, genetician și biolog britanic; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină în 2001, pentru descoperirea, împreună cu omul de știință american Leland H. Hartwell și cu biochimistul britanic Tim Hunt, a reglatorilor cheie ai ciclului celular – 75 de ani
– 1954: S-a născut scriitorul israelian David Grossman; cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea Palestinei ca stat – 70 de ani
– 1958: S-a născut scriitorul şi regizorul italian Alessandro Baricco
– 1959: S-a născut actorul și regizorul italian Toni Servillo, de patru ori câștigător al Premiului David di Donatello pentru cel mai bun actor principal și de două ori al Premiului Academiei Europene de Film, pentru cel mai bun actor – 65 de ani
– 1963: S-a născut tenorul italian Marcello Giordani, unul dintre cei mai mari cântăreți ai lumii; a înființat Fundația „Marcello Giordani” pentru a sprijini tinerii cântăreți (m. 2019)
– 1967: A murit baritonul italian Ettore Bastianini (n. 1922)
– 1978: S-a născut politicianul Volodîmîr (sau Volodimir) Oleksandrovici Zelenski, președintele Ucrainei (din mai 2019), fost comediant, scenarist, producător de filme; fondator, director artistic și lider al Studiîa Kvartal-95, companie de producție de emisiuni de televiziune și concerte
– 1978: S-a născut Preafericitul Părinte Rastislav (numele de mirean: Ondrej Gont), Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia (din 2014)
– 1990: A murit Ava Gardner, actriţă de film americană (n. 1922)
– 2009: A murit Eleanor Francis „Glo” Helin, astronom american, investigator principal al programului de urmărire a asteroizilor din apropierea Pământului (NEAT) al Laboratorului de propulsie cu reacție al NASA; descoperitoare prolifică a unor planete minore, asteroizi (903 la număr) și a mai multor comete; este creditată drept descoperitoarea obiectului cunoscut acum deopotrivă ca asteroidul 4015 Wilson–Harrington, și cometa 107P/Wilson–Harrington; asteroidul 3267 Glo a fost denumit în onoarea sa (n. 1932) – 15 ani
– 2013: A murit producătorul de film neozeelandez Lloyd Phillips; prima persoană din Noua Zeelandă care a câştigat un premiu Oscar (în 1981, în calitate de producător al scurtmetrajului „The Dollar Bottom”) (n. 1949, în Africa de Sud)
– 2015: A murit cântăreţul grec Demis Roussos (nume real: Artemios Ventouris-Roussos); faimos pentru cântecele de dragoste, era supranumit „doctorul inimilor” (n. 1946)
– 2016: A murit soprana franceză Denise Duval (n. 1921)
– 2017: A murit actriţa americană de televiziune Mary Tyler Moore; a fost o deschizătoare de drumuri cu producţia de televiziune „Mary Tyler Moore” din anii 1970-1977, show-ul fiind primul în care personajul principal a fost o „femeie de carieră” şi unul dintre primele care a avut ca scenarişti mai multe femei (n. 1936)
– 2017: A murit actorul britanic John Hurt (nume complet: Sir John Vincent Hurt) (n. 1940)
– 2018: A murit Claribel Alegría (nume real: Clara Isabel Alegría Vides), jurnalistă și scriitoare din Nicaragua (n. 1924)