Un studiu recent susţine că 245.000 de supravieţuitori ai Holocaustului sunt încă în viaţă

La aproape 80 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, există aproximativ 245.000 de supraviețuitori ai Holocaustului în viață în peste 90 de țări, potrivit unui nou studiu demografic publicat marți. Potrivit Claims Conference, un grup de organizații evreiești, 119.300 dintre aceştia trăiesc în Israel, în timp ce 38.400 locuiesc în Statele Unite și 21.900 în Franța.
„Aproape toți supraviețuitorii actuali erau copii în timpul persecuției naziste, care au supraviețuit lagărelor, ghetourilor, fugii și ascunzărilor”, se spune în raport, subliniind că tocmai copiii erau cei care aveau „cele mai slabe șanse de a supraviețui”.
Cu o vârstă medie de 86 de ani, supraviețuitorii se află „într-un moment al vieții în care nevoia lor de îngrijire și servicii crește”, a declarat Gideon Taylor, președintele Claims Conference, adăugând că „este timpul să ne dublăm atenția” faţă de această populație în scădere”. Acest „raport demografic mondial privind supraviețuitorii evreilor ai Holocaustului” a fost întocmit prin încrucișarea mai multor baze de date, în special din programele de compensare și asistență pentru supraviețuitori gestionate de Claims Conference.
Claims Conference a fost creată pentru a ajuta supraviețuitorii să primească despăgubiri în urma acordului din septembrie 1952 dintre Germania de Vest și Israel. La sfârșitul acestui acord, Germania de Vest a fost de acord să plătească mai mult de trei miliarde de mărci la momentul respectiv. Prin acest gest, tânăra RFG s-a alăturat comunității națiunilor după cel de-al Doilea Război Mondial, Shoah și exterminarea a șase milioane de evrei.
De atunci, guvernul german a plătit peste 90 de miliarde de dolari pentru a „repara” suferința și pierderile victimelor persecuției naziste, în urma negocierilor conduse de Claims Conference. Printre supraviețuitori, cei care au fost reținuți în lagărele de concentrare primesc plăți în curs de desfășurare, în timp ce aceia care au fugit de regimul nazist primesc despăgubiri unice. (www.20minutes.fr – 23 ianuarie)/rcostea

RADOR RADIO ROMÂNIA (25 ianuarie)