Comisia Europeană cere României să transpună în legislația națională mai multe directive adoptate la nivel comunitar

Realizator: Mihaela Enache – Comisia Europeană cere României să transpună în legislația națională mai multe directive adoptate la nivel comunitar. Bruxellesul a trimis scrisori de notificare către București în cadrul unor proceduri de infringement în cinci domenii diferite, precum migrație, lupta împotriva fraudei financiare sau domeniul creditării bancare. Corespondentul RRA Bogdan Isopescu are detalii.
Reporter: O întârziere a României este includerea în legislația națională a celor mai noi reguli europene pentru atragerea forței de muncă înalt calificată din afara spațiului comunitar. Este vorba de directiva pentru Cardul albastru european, care vizează migrația legală către Uniunea Europeană. Transpunerea este cu atât mai importantă cu cât spațiul comunitar are deficit de forță de muncă înalt calificată. O altă întârziere o avem la transpunerea directivei privind furnizorii și contractanții de credite. Un alt caz este cel al directivei privind sistemul de comercializare a certificatelor de emisii și modificările de anul trecut, care se aplică în mai multe domenii, de la aviație și transport maritim până la clădiri; este vorba de mecanisme care au ca țintă reducerea emisiilor în toate domeniile. Un alt dosar al țării noastre vizează lupta împotriva metodelor prin care este evitată plata TVA. Directiva europeană a intrat în practică la 1 ianuarie anul acesta, iar România, Irlanda și Cipru nu au informat Comisia dacă au transpus-o în legislația națională. Un ultim dosar de infringement este în domeniul asigurărilor auto și al compensațiilor pentru victimele accidentelor, în cazul insolvenței asiguratorului./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 ianuarie)