Context
Într-o zi de 26 ianuarie 1948, vedea lumina zilei Iuliu Merca. Avea să devinî compozitor, chiarist, basist şi vocalist de blues şi rock; împreună cu Ştefan Boldijar a înfiinţat formaţia „Semnal M” în anul 1977 (m. 1999).
A absolvit Şcoala tehnică de pielărie, încălţăminte
La 1 mai 1965, a fost bătut de un poliţist (pe atunci miliţian), pentru că a cântat în Piaţa Păcii în limba engleză. Îşi aminteşte cu mândrie de perioada Cromatic, când alături de el s-a aflat un mare chitarist solo Sorin Tudoran.
Pe atunci (1969, 1970) Iuliu Merca sau Gyula, cum i se spunea, cânta la bas şi vocal, iar la tobe s-a însoțit cu Dani Greţiu şi apoi Puiu Haţeganu. Au lucrat în secret, fără concerte timp de 8 luni. În 1971/1972 a ajuns la Mondial, mutându-se la Bucureşti. În toamna lui 1976 pune bazele trupei, după o discuție cu Ștefan Boldijar, purtată în prezența lui Mimi Găzdac (Varga), in restaurantul „Scoica” din Jupiter din vara aceluiași an. Încep repetițiile, la Cluj-Napoca: Iuliu Merca, Ștefan Boldijar, Liviu Hrișcu (ex. Mondial), Constantin Sălăgean și Tavi Popovici. Formația capătă nume: Semnal. În toamna ’77: se înregistrează single-ul care conține piesele „Moara” și „Durata”. În anul urmator, 1978, apare primul album: „Trenul cursă de persoane Apahida – Cluj-Napoca”. Tavi Popovici, Costi Sălăgean și Liviu Hrișcu părăsesc trupa și formează „Semnal Cluj” (alteori scrisă ca „Semnal S”); au fost înlocuiți de Paul Masgras și Ică Ioan Moca, iar formația de bază își ia denumirea definitivă de „Semnal M”.
Iarna anului 1978 aduce un membru nou, ce avea să influențeze decisiv stilul trupei: George „Ghiță” Ciolac (claviaturi). Impresariatul este asigurat de către sibianul Iuliu Șuteu (care anterior prestase același gen de activitate în contul trupei Phoenix și care ulterior va avea un rol decisiv în promovarea trupei Holograf).
El va aduce multe angajamente pentru Semnal M. În 1979, vine bateristul sibian Radu Parvu. În această formulă, formația face turnee lungi prin țară și în URSS. Cântă pe litoral, înregistrează la radio piesele „Hora” și „Urare” și apare cu piesa „La mijloc de pădure” în filmul muzical „Melodii la Costinești”.
Radu Parvu părăsește formația și înființează grupul Riff, împreună cu Adi Ordean și Florin Grigoraș, grupul având succes în turnee împreună cu Semnal M.
1979 toamna: turneu de 2 săptămâni în Iugoslavia
Anul următor aduce o schimbare de fond, cooptarea lui Solomon „Saci” Francisc ca toboșar și prieten al formației. Se înregistrează al 2-lea album, „Cântece transilvane”. Piesa care a cunoscut cel mai mare succes, „Bal la Apahida”, a figurat chiar și în topul „tradițional” din Japonia, constituind un reper al stilului muzical etno din România. Paul Masgras părăsește definitiv țara, cu destinația Statele Unite ale Americii. În vara lui 1981, pe litoral, apare în trupă Dorin Ciobică – chitară-vocal; pentru o scurtă perioadă îl suplinește pe Merca, plecat la Cluj cu probleme personale. În ’82, pentru o perioadă, trupa se „rupe”, cei care pleacă fiind Ciolac, Solomon și Boldijar. Componența se reface la timp pentru terminarea înregistrărilor la „Planeta visurilor noastre”. Urmează noi turnee și o vară petrecută pe litoral. De asemenea, sunt înregistrate noi piese: „Urare”, „Tânăra dimineață”.
Urmează marele succes „La fereastra ta”
Iarna anului 1983 aduce cu sine despărțirea de Ghiță Ciolac, care pleacă în Germania. Este cooptat un nou membru, Dumitru „Teacă” Căpușan. Se înregistrează „Desculț în iarbă” și „Ecou”.’83 – ’84: turnee + litoral. „Teaca” părăsește formația, căsătorindu-se și stabilindu-se la Craiova. În vara lui 1984, Semnal M activează la barul Aladdin din Venus în formula: Iuliu Merca (voce, chitară), Ștefan Boldijar (voce, chitară bas), Dorin Ciobâcă (chitară), Molnar Francisc (baterie).
La finele lui 1985 Ștefan Boldijar se retrage din formație. Intre 86′ și ’88, Semnal M activează în formula: Iuliu Merca, Francisc Solomon, Dorin Ciobică, chitara bas fiind preluată de suceveanul Vasile Purice.
Au loc turnee – maraton; în toamna lui 1986 se „cântă” aproape 90 de zile, cu două reprezentații pe zi. Din staff-ul turneului fac parte, alternativ: Riff, Timpuri Noi, Ducu Bertzi, George Nicolescu, regretatul Călin Nemeș, Ilie Micolov și Laura Stoica, pe care Merca o descoperă la un festival din perioada respectivă.
După revoluție, până în 1994, formația evoluează în formula de trio: Iuliu Merca, Francisc Solomon (toboșar) și Ștefan Boldijar.
Apoi, în 1995, este cooptat Ștefan Nagy la baterie
1996 aduce cu sine un nou album, „Povești la gura sobei”. Este urmat de alte turnee, iar vara se cântă din nou pe litoral. Se alătură trupei Dan „Capră” Cozma (chitară, vioară, claviaturi, voce), profesor de muzică în Germania. În 1998, formația susține un turneu în Germania, iar în același an li se alătură chitaristul Florin Ștefan din Baia Mare(ex-4Given). Anul următor se cântă din nou pe litoral, la Costinești. Pe 27.07.1999, la 13:49, Iuliu Merca, membrul fondator, compozitor, chitarist se stinge din viață, îndurerând profund scena artistică românească.
(Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://andreipartos.ro /de-vorba-cu-stelele-iuliu-merca-a/
https://clujulcultural.ro /ziua-in-care-a-plecat-un-mare-artist-remember-iuliu-merca/