Vineri, 26 ianuarie, se împlinesc 200 de ani de la moartea lui Théodore Géricault, important pictor și litograf francez, exponent al romantismului în pictură.
Jean-Louis-André-Théodore Géricault s-a născut la 26 septembrie 1791, la Rouen, în Franța, fiind fiul unui moșier și comerciant de tutun.
În anul 1796, familia Géricault se mută la Paris, iar Théodore frecventează Licée Royal, este pasionat de desen și de cai şi îşi doreşte să devină pictor.
Va studia în atelierul pictorului Carle Vernet (1758-1836), care se bucura de faima de mare specialist în pictura de cai.
În anul 1808, mama sa moare, iar averea moştenită îi va asigura o viaţă fără griji financiare.
Se va dedica în totalitate picturii, iar din 1810, ia lecții de la Pierre-Narcisse Guérin (1774-1833), elev al lui Louis David, loc unde îl va cunoaşte pe Eugène Delacroix. Géricault îşi creionează deja o viziune artistică care respinge culoarea fără viață, armonia şi minuţiozitatea, preferând spontaneitatea şi dinamismul.
Preferă să picteze în natură, iar pentru pasiunea lui din totdeauna, caii, va lucra la grajdurile de la Versailles.
În anul 1811, se înscrie la École des Beaux-Arts din Paris, iar în 1812, realizează prima sa operă importantă „Ofițer de vânători din garda imperială”, o reprezentare a victoriilor pe câmpurile de bătălie în timpul imperiului, tablou ce va fi expus la Salonul din Paris în același an. Va primi medalia de aur, ceea ce pentru un debutant va deveni sinonim cu un succes remarcabil. Lucrarea este expusă în prezent la Muzeul Louvre din Paris.
În 1814, pictează tabloul „Cuirasier rănit părăsind câmpul de luptă”, o continuare a temei lucrării din 1812, însă mai elaborată, cu culorile mai întunecate. Cele două lucrări vor atrage o atenţie specială la Salonul parizian din anul 1814.
Tot atunci, se îndrăgostește de Alexandrine-Modeste Caruel, tânăra soție a unchiului său, o poveste care va dura mai mulți ani și din care va rezulta un fiu, Hippolyte-Georges – o aventură care se va dovedi nu doar negativă pe plan artistic, dar şi scandaloasă prin prisma moravurilor vremii.
După abdicarea lui Napoleon, Géricault se înrolează printre muşchetarii regelui Ludovic al XVIII-lea.
În anul 1816, Géricault va pleca la Roma, pe proprie cheltuială, cu o escală de o lună la Florența, unde admiră colecțiile din Gallerie degli Uffizi, precum și monumentele funerare ale familiei de Medici realizate de Michelangelo.
La Roma, este tentat de studiul operelor lui Caravaggio, precum și de frescele lui Michelangelo din Capela Sixtină, de Rafael și de desenele lui Jean Auguste Ingres.
În 1817, pictează tabloul „Cal sălbatic oprit de sclavi”, expus acum la Musée des Beaux Arts din Rouen, în acelaşi an aflându-se din nou la Paris, unde va încheia lucrările la „Pluta Meduzei”, o lucrare izvorâtă din întâmplarea petrecută în iulie 1816, când fregata marinei regale „Meduza” se lovește de o stâncă în apropierea coastei de apus a Africii, iar naufragiaţii, 149 la număr, s-au îmbarcat pe o plută improvizată care va pluti în derivă timp de aproape două săptămâni, iar la final vor fi găsiţi în viaţă doar 15.
Rezultatul a fost un tablou care va fi expus la Salonul de la Paris din 1819 şi va suscita multe controverse. Însă „Pluta Meduzei” va aduce, cu certitudine, un moment de cotitură în pictură, atât prin prisma realismului scenei, prin gama de culori și prin jocul de lumini și umbre.
Dimensiunile lucrării sunt impresionante, 491 cm x 716 cm, iar pentru realizarea ei, pictorul şi-a luat misiunea în serios, a cercetat cazul, a intervievat doi dintre supravieţuitori, ba chiar a vizitat spitale şi o morgă pentru a studia culoarea muribunzilor şi a cadavrelor. Lucrarea este considerată reprezentativă pentru romantismul francez şi o sursă de inspiraţie pentru alţi artişti de renume, precum Delacroix, Manet sau Courbet şi poate fi admirată, în prezent, la Muzeul Luvru din Paris.
În anul 1820, Géricault se află în Anglia alături de prietenul său, litograful Charlet, iar „Pluta Meduzei” este prezentată la Egiptian Hall. Aici aprecirea este unanimă, iar pe mai departe, Géricault tinde să se familiarizeze cu pictura engleză, fiind atras de lucrările lui John Constable și William Turner.
În 1821, pictorul se întoarce la Paris, însă perioada va coincide cu tot mai dese perioade de depresie.
Tot atunci pictează „Derby la Epsom”, expus acum la Muzeul Louvre din Paris.
Pe de altă parte, stilul de viaţă bazat pe excese şi mondenitate al pictorului îl va aduce pe acesta în pragul falimentului.
În plus, în 1822, artistul cade de câteva ori de pe cal, iar consecinţele pentru sănătatea sa vor fi catastrofale. Va trece prin numeroase operații, iar în cele din urmă verdictul medicilor este crunt: leziunea iremediabilă a coloanei vertebrale şi condamnarea la imobilizare totală. În pofida acestui aspect, va realiza gravuri, litografii și tablouri reprezentând cai de curse.
În acelaşi an, va realiza picturile „monomanilor”, după ce primește o propunere neașteptată pentru o lucrare originală din partea doctorului Étienne-Jean Georget (1795-1828), medic specialist în boli mintale. Acesta crease o teorie a „monomaniei”, pe care a definit-o ca „nebunie parțială bazată pe o singură obsesie”, iar în cartea pe care o scria, medicul avea nevoie de ilustrații potrivite.
Astfel că Géricault va picta portretele mai multor bolnavi internați în spitalul Salpêtrière: un monoman pedofil, o bolnavă cu mania obsesivă a jocurilor de noroc, o bolnavă care personifică invidia etc, însă, din nefericire, doar o parte din remaracabilele lucrări se vor păstra până în prezent.
La finalul anului 1823, starea sănătății sale devine gravă.
Théodore Géricault moare la 26 ianuarie 1824, la doar 32 de ani. Este înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, iar piatra funerară este realizată de Antoine Étex în 1840.
Géricault a venit pe lume la doi ani după izbucnirea Revoluției Franceze, iar anii de tinerețe corespund perioadei războaielor napoleoniene. Artistul este martor al unor vremuri de răscruce, când o lume învechită se prăbușește și cedează locul unei noi epoci care se naște, astfel că şi creația sa marchează transformările istorice ale unei epoci marcate de contradicții, constituind un preambul al realismului în pictură.
Personalitatea remarcabilului pictor francez a fost popularizată în ţara noastră prin intermediul volumului „Théodore Géricault” scris de George Oprescu, publicat la Editura Meridane în anul 1968.
La licitația anuală de artă care a avut loc la 1 ianuarie 2024 la Saint-Valery-en-Caux, o tradiție foarte așteptată în regiunea Normandia, au fost prezentate 354 de loturi estimate la sume cuprinse între 50.000 și 60.000 de euro. O lucrare a lui Théodore Géricault, intitulată „Entrance to the Adelphi Wharf”, realizată la Londra în 1821 şi care a fost descoperită, din întâmplare, în Saint-Valery-en-Caux, în Seine-Maritime, după mai bine de 150 de ani, în dormitorul unei cameriste, a fost estimată la 30.000-40.000 de euro. Lucrarea, care este un laviu, un termen tehnic pentru acuarele într-un singur ton, folosit ca desen pregătitor pentru o gravură, a fost adjudecată pentru suma de 158.000 de euro, de cinci ori mai mult decât estimarea sa.
