Realizator: Mira Gomboș – Premierul Marcel Ciolacu se declară optimist în privința evaluării pe care Fondul Monetar Internațional o va face României. În context, el a explicat că țara noastră are încă probleme cu atingerea unui jalon din Programul Național de Redresare și Reziliență, întrucât Comisia Europeană consideră că avem un nivel prea scăzut al impozitării întreprinderilor mici și mijlocii.
Marcel Ciolacu: S-au luat anumite măsuri, în primul și în primul rând pentru că ele au fost trecute în PNRR. Ele sunt trecute în jalonul 206, care este în cererea de plată numărul 3, și deja au venit anumite semne de întrebare, și am mai anunțat public că este o problemă cu jalonul 206, cu microîntreprinderile, fiindcă Comisia încă consideră că nu am luat toate măsurile pentru a închide această zonă unde ei consideră că este o impozitare mult prea lejeră pentru o țară de mărimea României. De obicei, acel sistem de sistem de impozitare se face în zona de offshore. Sper să am capacitatea, cum am avut și până acum, să merg la Comisie, să explic că atât poate suporta România în acest moment./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 27 ianuarie)