PROTO THEMA: PPC – Coridor energetic în Europa de Sud-Est prin achiziții în România și Bulgaria

Planurile strategice ale companiei publice de electricitate din Grecia, PPC, includ extinderea în Bulgaria și în regiunea mai largă, unde Grupul își propune să aibă o capacitate instalată de 1,1 GW până în 2030

PROTO THEMA (Grecia), 27 ianuarie 2024 – Oportunitățile de dezvoltare ale PPC pe piața energetică din Europa de Sud-Est, cu accent pe achiziția din România (deja finalizată), dar și pe achiziții în Bulgaria (în curs de analiză) și pe coridoarele energetice ce urmează a fi dezvoltate prin modernizarea interconexiunilor dintre țările din regiune, ocupă o poziție centrală în noul plan de afaceri al PPC, prezentat săptămâna trecută de către președintele și directorul executiv al companiei, Georgios Stassis, în fața unui număr mare de analiști din Londra.
Potrivit noului plan de afaceri „pe lângă rolul crucial din Grecia și prezența puternică în România, planificarea strategică include și extinderea în Bulgaria și/sau în regiunea mai largă, unde Grupul își propune să aibă o capacitate instalată de 1,1 GW până în 2030”.
De notat că PPC deține prima poziție în producția, distribuția și furnizarea de energie electrică pe piața din Grecia, în timp ce în România este cel mai mare furnizor cu 3 milioane de clienți, deține poziția a doua în rețelele de distribuție și este cel mai mare producător de energie electrică din surse regenerabile de energie prin unități cu o capacitate de 597 megawați.
„Prin prezența sa în diferite zone geografice, Grupul PPC va reuși pe baza portofoliului său extins și complementar de surse regenerabile, în principal parcuri fotovoltaice și eoliene, o disipare a riscului, profitând de condițiile meteorologice diferite din fiecare regiune”, precizează compania. Potrivit prezentării planului de afaceri, beneficiul sinergiilor din Balcani este estimat la 50 de milioane de euro pe an.
Planul este susținut de consolidarea interconexiunilor în regiune pe măsură ce operatorul elen pentru transportul energiei electrice ADMIE implementează sau urmează să extindă interconexiunile existente sau să construiască noi interconexiuni cu toate țările de la granița de nord a Greciei. Recent, a fost pusă în funcțiune a doua interconexiune cu Bulgaria și au început discuțiile pentru construirea unei a treia interconexiuni.
Conform datelor în acest sens, comerțul transfrontalier de energie electrică în anul 2023 între România – Bulgaria a fost de 1,5 terawatt oră (TWh), Bulgaria – Grecia de 2,8 TWh și Grecia – Italia de 1,3 TWh. Un motiv determinant pentru fluxurile de energie în interconexiuni sunt diferențele semnificative de preț între piețele respective: prețul mediu al energiei electrice în România/Bulgaria în 2023 a fost de 104 euro pe megawat oră, în Grecia 119 euro, iar în Italia 127 euro. Creșterea importurilor/exporturilor de energie electrică are un beneficiu direct și pentru consumator, deoarece sursele interne mai scumpe sunt înlocuite cu importuri mai ieftine.
https://www.protothema.gr/economy/article/1460132/dei-energeiakos-diadromos-sti-notioanatoliki-europi-me-exagores-se-roumania-voulgaria/
Traducerea: Carolina Ciulu/RADOR RADIO ROMÂNIA