Comisia Europeană a anunţat luni că va decide dacă poate continua să finanțeze Agenția ONU pentru refugiații palestinieni – UNRWA – în urma acuzațiilor conform cărora membri ai personalului acesteia ar fi fost implicați în atacurile din 7 octombrie ale Hamas în sudul Israelului. Mai multe țări, inclusiv Germania, Italia, Țările de Jos și Finlanda, state membre ale UE, au întrerupt finanțarea pentru UNRWA după acuzațiile israeliene conform cărora 12 din cei 13.000 de angajați din Gaza ai agenţiei ar fi fost implicați în atacuri. Oficialii ONU i-au îndemnat să revină asupra suspendării finanțării, promițând că orice persoană dovedită a fi fost implicată în atacurile Hamas va fi pedepsită și avertizând că sunt în joc ajutoarele pentru aproximativ două milioane de oameni din Gaza. „Comisia Europeană va determina viitoarele decizii de finanțare pentru UNRWA în lumina acuzațiilor foarte grave”, se afirmă într-un comunicat al comisiei. „Comisia va revizui chestiunea în urma rezultatului anchetei anunțate de ONU și a acțiunilor pe care le va întreprinde”. În prezent, nu este prevăzută nicio finanțare suplimentară pentru organizație până la sfârșitul lunii februarie, a anunţat comisia. Comisia va încerca să pună în balanţă atât gravitatea acuzațiilor, cât și nevoia extremă de ajutoare umanitare pentru palestinienii din Fâșia Gaza și Cisiordania, a declarat un purtător de cuvânt. „Pe de o parte avem aceste acuzații extrem de grave și este evident că acestea trebuie investigate cu seriozitate și fără întârziere”, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt Eric Mamer. „În al doilea rând, UNRWA este un partener pentru ajutorul umanitar acordat palestinienilor din Gaza și Cisiordania. Recunoaștem pe deplin că ajutorul pentru palestinieni trebuie să continue”. (REUTERS – 29 ianuarie)/opopescu/ctuluc
RADOR RADIO ROMÂNIA (29 ianuarie)