Realizator: Mira Gomboş – Internarea de zi în spitale poate fi de minimum două ore, cu excepția serviciilor acordate pentru afecțiuni oncologice și hemato-oncologice. Sunt exceptate și cele acordate în camerele de gardă și în structurile de urgență din cadrul unităților spitalicești pentru care finanțarea nu se face din bugetul Ministerului Sănătății. Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunță, de asemenea, modificarea contractului cadru prin hotărâre de guvern, conform celor convenite la negocierile și consultările cu medicii de familie din urmă cu două săptămâni. Adriana Turea are detalii.
Reporter: Valorile negociate între reprezentanții medicilor și cei ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sunt de 12 lei per capita și 8 lei pe serviciu la medicii de familie, de 4,5 lei per serviciu în cazul medicilor din ambulatoriul de specialitate. De asemenea, s-a prevăzut explicit că în asistența medicală primară se decontează o singură consultație pe zi pentru o persoană, prin care este abordată în integralitate starea de sănătate a pacientului. Ca urmare a actului medical, doctorul eliberează toate documentele necesare pacientului, cum ar fi rețetele medicale, biletele de trimitere, recomandări. În asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru laboratoarele de analize, lista afecțiunilor pentru care analizele și investigațiile se pot efectua și după epuizarea valorii de contract se extinde cu boala cronică de rinichi; iar la medicina dentară, în semestrul întâi al acestui an, se va menține aceeași sumă orientativă lunară pentru medicii stomatologi ca în semestrul al doilea al anului trecut, respectiv 6.000 lei pe lună pentru medicul specialist./RADOR RADIO ROMÂNIA/rpatulea/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 ianuarie)