Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că este aproape de obținerea unui acord cu reprezentanții Sanitas

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că este aproape de obținerea unui acord cu reprezentanții Sanitas, mare parte din revendicările acestora urmând să fie rezolvate.

El a precizat că, într-adevăr, există discrepanțe în salarizarea personalului care lucrează în spitale, cei din TESA având în continuare salarii foarte mici. Alexandru Rafila a precizat că trebuie găsită o variantă pentru majorarea veniturilor acestora, iar performanța profesională să fie un criteriu.

În această dimineață, Federația Sanitas pichetează sediul Ministerului Sănătății, iar Federația Solidaritatea Sanitară a precizat că membrii săi vor fi în fața Ministerului Muncii. Revendicările acestora țin în principal de nivelul salariilor și calitatea actului medical./geftene/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 februarie