Premierul francez Gabriel Attal a declarat, joi, că Franța va introduce în legislație principiul „suveranității alimentare”, anunț făcut în contextul prezentării unor noi măsuri pentru a domoli protestele fermierilor pe fondul escaladării tensiunilor în țară și în Europa. Attal a făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că este nevoie de mai multe eforturi pentru a aborda preocupările fermierilor la nivelul UE, respectiv în ceea ce privește acordurile de liber schimb. Attal a spus că „este exclus” ca Franța să accepte acordul comercial Mercosur cu țările din America Latină și a precizat că Franța va intensifica controalele de siguranță asupra importurilor de alimente, în special pentru a se asigura că alimentele importate nu prezintă urme de pesticide care sunt interzise în Franța sau Uniunea Europeană și a spus că Franța va înceta să depășească reglementările UE privind pesticidele. „Nu are sens să interzicem pesticidele în Franța înainte ca astfel de decizii să fie luate la nivelul UE, vom pune capăt acestei practici, a precizat premierul. Attal a anunțat săptămâna trecută un prim lot de măsuri pentru a liniști fermierii – inclusiv renunțarea la un plan privind eliminarea treptată a subvențiilor pentru motorina folosită în scop agricol – dar sindicatele fermierilor au respins propunerile ca fiind insuficiente./cstoica/denisse
(REUTERS – 1 februarie)