„Radiojurnal” – Realizator: Mihaela Enache – Uniunea Europeană rămâne o destinație importantă pentru migranți, iar mobilitatea forței de muncă în interiorul pieței comune sporește și mai mult numărul celor care optează pentru țările cu economii mai dezvoltate. Bogdan Ispopescu are detalii despre cele mai recente date în domeniu publicate de Eurostat.
Reporter: În 2022, în Uniunea Europeană au venit 2,3 milioane de migranți, dar, în același timp, 1,1 milioane de europeni au emigrat în afara spațiului comunitar. Tot în anul 2022, 1,4 milioane de cetățeni ai Uniunii s-au mutat dintr-un stat comunitar în altul, iar 875.000 de persoane au aplicat pentru protecție internațională în spațiul comunitar pentru prima dată, o creștere de 63% față de 2021. În urma acestui fenomen și a mobilității, cea mai mare proporție de cetățeni de altă naționalitate o are Luxemburgul, unde 87% din populație provine din alte state. Mobilitatea pieței muncii arată că, în 2022, aproximativ 82.000 de persoane cu calificare înaltă din afara Uniunii au primit cardul albastru pentru a lucra în statele membre. Cele mai multe au fost eliberate în Germania, peste 63.000, în timp ce în România au fost acordate printre cele mai puține, doar 211 permise. Tot în 2022, statele membre au eliberat 421.000 de autorizări pentru ca cetățeni din afara Uniunii să studieze în spațiul comunitar. România a acordat puțin peste un procent dintre acestea, în speță 4.600./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 februarie)