Autor:Alexandru Balaci
Context
Cu 172 de ani în urmă, la 5 februarie 1852, era deschis publicului Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (Rusia), unul dintre cele mai mari şi vechi muzee din lume. Maiestuosul Palat de Iarnă, reședința țarului și a Dinastiei Romanovilor, construită pe malurile Nevei, este acum unul dintre cele mai mari muzee din lume. Împreună cu alte cinci palate, el face parte din structura Muzeului Ermitaj. Din complex mai fac parte Micul Ermitaj și Teatrul Ermitaj. Ermitajul a fost fondat în 1764, când Ecaterina a II-a a achiziționat 225 de tablouri ale principalilor reprezentanți ai artei Europei Occidentale. Muzeul numără azi peste 3 milioane de obiecte, dintre care numai o mică parte poate fi expusă în același timp. Se spune că, pentru a face un tur complet, ar fi necesari 11 ani. Clădirile ce adapostesc muzeul constituie unul dintre principalele ansambluri ale centrului Sankt-Petersburgului, ansamblu inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.
Ce se poate vedea la Ermitaj de la artă egipteană, la arta moderna și bijuterii.
De la curiozități, la colecții impresionante
Principalul edificiu al Muzeului Ermitaj este Palatul de Iarnă, construit de arhitectul Bartolomeo Rastrelli (1754-1762), în stil baroc, cea mai notabilă dintre lucrări în epoca de şedere principală ţarilor ruși. Sunt voci care spun că existenţa Muzeului Ermitaj se datorează lui Petru cel Mare, fapt adevărat însă în parte. Cu excepţia unor tablouri flamande, pe ţar nu îl interesau prea mult operele de artă, el fiind atras cu preponderenţă de obiectele rare, de curiozităţile naturale şi de ciudăţenile de orice fel. “Prima casă de iarnă” ridicată de Petru I a fost construită în 1711, pe malul canalului Zomniaia, cea de-a doua, pe locul actualului Teatru Ermitaj-ridicată de arhitectul G.I. Mattarnovi. În 1732, Bartolomeo Rastrelli a început construcţia celei de-a treia reşedinţe de iarnă, cu faţadele orientate către Neva şi Piaţa Palatului. O a patra construcţie, temporară, a fost ridicată tot de Rastrelli, în 1755, la intersecţia Bulevardului Nevski cu cheiul râului Mika (a fost demolată în 1762). Cea de-a patra variantă, care s-a păstrat până în zilele noastre, a fost construită între anii 1745 şi 1762 de acelaşi Rastrelli. Construcţia a fost ridicată în forma unui pătrat închis, prevăzut cu o curte interioară, iar faţadele îndreptate spre Neva, Amiralitate şi Piaţa Palatului. Impresionanta construcţie include:faţade luxuriante împodobite cu ornamente în relief, sculpturi decorative deasupra parapetelor, frontoane, grilaje cu arabescuri şi motive bogate.
Începând cu 1760, Palatul de iarnă a devenit reşedinţa împăraţilor ruşi. Între 1780 şi 1790, sălile de paradă, cu ferestrele care se deschid spre Neva, a fost reconstituită în stil clasic de către arhitecţii G. Quarenghi, I. E. Starov. Într-un nou corp, care lega Palatul de iarnă de Micul Ermitaj a fost amenajată Sala Gheorghievski. Adevărata autoare a înfiinţării muzeului a fost Ecaterina cea Mare, la mijlocul secolului al XVIII-lea. În 1764, lângă Palatul de Iarnă din Sankt Petersbug , ţarina porunceşte să i se construiască o reşedinţă retrasă, pentru recreere sau, altfel spus, un „Ermitaj„, în care să stea liniştită, înconjurată de câţiva prieteni şi admirând tablourile pe care le cumpăra de pe piaţa europeană. Ecaterina nu se pricepea prea mult la pictură, dar îi placea enorm să achiziţioneze tablouri: „Sunt doar o lacomă, nu o cunoscătoare„, spunea despre sine. Achiziţionarea de tablouri pentru palat a fost continuată în diverse oraşe din străinătate (Dresda, Paris, Roma) din diferite colecţii particulare. Pentru a reuni o colecţie capabilă să rivalizeze cu cele ale suveranilor sau înalţilor demnitari, Ecaterina a II-a i-a împuternicit pe ambasadorii ei să participe la licitaţii în ateliere din toată Europa.
Ţarina avea o relaţie apropiată cu renumitul enciclopedist Denis Diderot şi cu Frédéric-Melchior Grimm. Relaţia Ecaterinei cu Franţa enciclopediştilor va contribui la aducerea la numeroase opere franceze din secolul al-XV-lea, până în secolul XX. Cea mai mare colecţie datează din perioada ambasadorului Imperiului Rus la Paris şi apoi la Haga, prinţul Goliţîn. Prinţul a făcut posibilă achiziţia unei colecţii impresionante cum sunt cele ale lui Colbentz din 1769 şi cea a contelul Von Brühl din 1769. Acesta din urmă avea o colecţie numeroasă formată din capodopere aparţinând lui Rembrandt, Rubens, Cranach, Tiepolo şi Bellotto.
Cea mai importantă colecţie datează din 1772, când au fost achiziţionate de la bancherul francez Pierre Crozat, pânze aparţinând unor maeştri precum: Rafael, Giorgione, Paolo Veronese, Van Dyck, Tintoretto, Fetti, Rubens sau Rembrandt. Ermitajul a a luat avânt: aripa cea mică pe care şi-o dorise Ecaterina s-a mărit de cinci ori, iar numele de Ermitaj s-a extins la toate cele cinci clădiri care îl compun azi. La etajul principal se aflau reşedinţa familiei ţarului şi pinacoteca dedicată artei antice. La parter se află antichităţile greceşti, romane şi renumitele obiecte de aur, iar la etajul al treilea celebrii impresionişti şi postimpresionişti din colecţiile Shukin şi Morozov, naţionalizate după revoluţia bolşevică.
În anul 1837, Palatul de iarnă a fost devastat de un incendiu, acest accident a dus la accelerarea lucrărilor pentru construcţia unui muzeu care să poate îngloba toate operele. Construcţia, denumită ulterior Noul Ermitaj, a fost ridicată între 1839 şi 1851, după proiectele lui Franz Karl Leo von Klenze, arhitectul Glipotecii şi Pinacaotecii din Monaco. Situat lângă Palatul de iarnă, Noul Ermitaj a fost armonizat cu aspectul palatului, prin decorarea cu sculpturi şi fresce a faţadelor şi cu reliefuri a interioarelor. Porticul cu zece figuri ale lui Atlas, situat în partea de sud, a devenit intrarea principală şi emblema Noului Ermitaj. Noul muzeu, inaugurat în 1852 era compus din cincizeci şi şase de lucrări și includea numeroase opere de artă plastică şi decorativă. Unele dintre cele mai cunoscute încăperi sunt Holul celor 20 de Coloane și Camera marelui Vas, unde este adăpostit un vas Kolyvan, înalt de 2,57 metri și cântărind 19 tone. Este făcut din jasp și a fost amplasat în clădire, înainte ca pereții să fie ridicați. Camera Atena, bibliotecă pe vremea țarilor, are un parchet decorat cu mozaic de secol IV descoperit la o veche biserică creștină din Chersonesos. Colecțiile de artă antică includ artefacte elene din mileniul III până în secolul al V-lea i. Hr. , artă romană și italiană din secolele IX i. Hr – IV Hr. Printre acestea se afla și renumitul Cameo Gonzaga, o piatră pretioasă gravată.
Sunt și obiecte din aur ale civilizației sciților, o imensă colecție provenită din culturile romane și etrusce, dar și o serie de obiecte deosebit de bine conservate de la poporul hun. Pot fi găsite, de asemenea, o colecție impresionantă a obiectelor ce amintesc istoria Siberiei, scrierile din secolele al IV-lea si al V-lea găsite în peștera Magao din China. Din secolele IV-III î.Hr. provine o importantă colecție de artefacte descoperite pe teritoriul Rusiei, care includ cel mai vechi covor țesut și un car de luptă din lemn, foarte bine conservate. Sub stricta supraveghere este permisă vizitarea galeriilor tezaur, acolo unde sunt bijuterii din secolul al IV-lea î.Hr., până în secolul nostru. Aici se poate vedea, printre altele, un ceas de aur din secolul al XVIII-lea, realizat de James Cox.
Picturile reprezintă capitolul cel mai extins, dar Ermitajul are în colecția sa și desene, mai mult de 50.000 de gravuri, stampe, litografii, acvaforte, dar mai are și o numeroasă colecție de obiecte de artă. Aceasta include obiecte de cult din secolul al XI-lea, până în secolul al XV-lea, obiecte emailate și sculpturi de fildeș din secolele XV-lea și al XVIII-lea. Colecția muzeului include și un număr mare de sticlării venețiene, germane și spaniole din secolele al XV-lea si al XX-lea, dar și o colecție de faianțe. Muzeul detine 14.000 de piese de porțelan din toate marile centre de manufactură, în special cel din Meissen și Sèvres. Printre marile colecții de artă figurează și importante colecții de țapiserii și mobilier.
Frământări ale istoriei
În Primului război mondial, o parte din Palatul de iarnă a devenit spital. Un moment decisiv al Revoluției din octombrie a avut loc în această clădire, atunci când bolșevicii i-au arestat pe membrii guvernului Kerinski. Multe colecții private ale nobililor ruși, ca aceea a familiei Strogonov, Scheremetiev, Iousoupov și Șouvalov au fost confiscate în folosul Ermitajului.După venirea la putere a bolșevicilor, muzeului imperial i s-a dat numele de Muzeul Statului și clădirile Palatului de iarnă au devenit săli de expoziție, fiind deschise publicului larg. Primii ani ai revoluției au fost, în special la Sankt-Petersburg, marcați de dorința de a sensibiliza publicul în fața culturii Europei de Vest. Primul ministru al educației ales după Revoluția din octombrie a primit și denumirea de “comisariatul public al Luminilor”; această stare de spirit lua naștere, de asemenea, și în peisajul Ermitajului. La scurtă perioadă dupa revoluție, Palatul de iarnă a fost consacrat lecturii, expozițiilor și proiectărilor de film. Prima expoziție permanentă a antichităților egiptene a fost deschisă în 1920; în 1922, Ermitajul era în întregime deschis publicului, intrarea rămânând gratuită timp de 5 ani. Până la jumătatea anilor ’30, un muzeu al Revoluției din octombrie a fost instalat în Palatul de iarnă, alături de muzeul Ermitaj.
În anii ’20 au avut loc negocieri îndelungate în ceea ce privește cedarea anumitor piese din colecțiile Ermitajului Muzeului moscovit Pușkin. S-a ajuns la o înțelegere în anul 1927: au fost transferate 700 de picturi ce erau conservate în depozitul muzeului. Mai târziu, 70 de opere majore expuse în Ermitaj au mai fost transferate, printre ele aflându-se Minerve de Veronese și Le Combat de Joseph contre les Amorites de Nicolas Poussin.În primul plan cincinal al URSS-ului, ministrul de comerț exterior a decis vânzarea unei părți din colecțiilor de artă ale Muzeului de Stat prin intermediul organizației Anticariat, fondată în 1925. Între 1928 și 1933, negustorii de artă ai muzeelor Matthiesen (Berlin), Colnaghi (Londra) și Knoedler (New York) au cumpărat 2.880 de picturi din colecția Ermitajului. Printre acestea se numărau 250 de opere majore și alte 50 de picturi de o anumită valoare.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și apoi al asediului din Leningrad, Ermitajul a fost una dintre țintele armatei germane. Armata a primit ordine explicite de a nu cruța orasul, iar acesta a fost supus, timp de mai mulți ani, la bambardamente aeriene și terestre ce au avut ca rezultat o distrugere devastatoare a Leningradului. Clădirile Ermitajului au fost lovite de 17 obuze de artilerie și două bombe lansate din avion. O parte din colecții a fost pusă în adăpost în beciurile muzeului, iar cealaltă parte a fost trimisă în Ekaterinburg. În acea vreme, 12.000 de persoane trăiau în muzeul Ermitaj, pentru a prezerva colecțiile, iar în măsura posibilităților să limiteze pagubele produse de bombe, dar și de frig. Prima expoziție a colecțiilor rămase în muzeu a fost deschisă la puțin timp după sfârșitul asediului, pe 7 noiembrie 1944. Redeschiderea oficială a muzelului împreună cu întregile sale colecții a avut loc pe data de 5 noiembrie 1945. Reparațiile pagubelor cauzate de asediu au durat mai mulți ani.
În 1948, o mare parte din colecția muzeului din Moscova dedicat artelor Occidentului a fost transferată Ermitajului. În ea erau operele a doi mecenați ai perioadei țariste, Serghei Ivanovici Ștciuchin și Ivan Abramovitci Morosov. Majoritatea operelor Ermitajului din secolul al XX-lea, în special tablourile lui Pablo Picasso, provin din acestă colecție. Aceste tablouri n-au putut fi expuse decât după moartea lui Stalin. De asemenea, tablourile care fuseseră furate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de către Wehrmacht și apoi recuperate de către Armata Roșie, au fost încredințate Ermitajului. Dupa anul 1990, câteva dintre tablouri au fost restituite proprietarilor legitimi, iar altele au fost expuse în săli speciale.
După 1996, Ermitajul este trecut în patronajul președintelui Rusiei
Din 1990, muzeul dispune de o mai mare autonomie, deși încă are probleme financiare: astfel în 1996 muzeul a cerut echivalentul a 60 de milioane de dolari statului; i se promit 40 și primește, într-un final, 18. Ermitajul face parte, alături de Teatrul Balșoi și Biblioteca Lenin, din principalele proiecte puse sub protecția UNESCO în Rusia. Astăzi, muzeul a devenit pentru turiști principala atracție a Rusiei. O cooperare pe termen lung a avut loc între Ermitaj și Muzeul Guggenheim. Țările de Jos susțin muzeul din punct de vedere financiar și tehnic. În anul 2004, Ermitajul a deschis o anexă în Amsterdam, cât și un muzeu Guggenheim Ermitaj la Las Vegas în colaborare cu muzeul Guggenheim. Un proiect similar a avut loc la Londra ce a condus la creearea unor săli de expoziție ale Ermitajului în cadrul Institutului de Artă Courtauld.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/topic/Hermitage-museum-Saint-Petersburg-Russia
https://historia.ro/sectiune/general/ansamblul-arhitectural-ce-compune-muzeul-ermitaj-578724.html
