Răzvan Moceanu
Luni, 5 februarie, se împlinesc 85 de ani de la moartea matematicianului Gheorghe Ţiţeica, întemeietor al Şcolii Româneşti de Matematică şi unul dinte fondatorii geometriei diferenţiale.
* * * * *
Gheorghe Ţiţeica s-a născut la Turnu Severin, la 4/16 octombrie 1873.
La vârsta de şase ani, Gheorghe Ţiţeica a fost înscris la grădiniţa germană din oraş, apoi a urmat şcoala primară la Turnu-Severin, obţinând, în fiecare an, premiul I.
Între anii 1885-1892, a urmat cursurile liceale la Craiova, fiind bursier în toată această perioadă. Din banii primiţi ca bursă, avea să-şi cumpere primele cărţi din biblioteca sa, care peste ani va număra peste 20.000 de volume.
Se mută, apoi, la Bucureşti, unde reuşeşte primul la examenul de bursă al Şcolii Normale Superioare, înscriindu-se şi la Facultatea de Ştiinţe, secţia matematici, din cadrul Universităţii din Bucureşti, frecventate în perioada 1892-1895. Dintre profesorii de acolo, cel mai mult l-a impresionat Spiru Haret, despre a cărui viață și operă va scrie mai târziu.
În anul 1895, începe să publice studii – un articol de geometrie, cu contribuţii personale, trimis revistei belgiene ”Mathesis” şi intitulat ”Résumé des propriétés concernant les triangles d’aire maximum inscrit dans l’elipse” (scris în colaborare).
Au urmat, în acelaşi an, nu mai puţin de 11 lucrări originale publicate.
Va începe să scrie şi în ”Gazeta matematică”, unde îi va fi publicat articolul de geometrie ”Relaţii între elementele unui tetraedru”.
În 1896, devine profesor titular la catedra de matematici a liceului din Galaţi, dar în toamna aceluiaşi an pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile.
Timp de doi ani, va studia la Şcoala Normală Superioară (1896-1897) şi la Facultatea de Ştiinţe.
În anul 1897, obţine licenţa în matematici la Sorbona, iar în 1899 avea să-şi susţină teza de doctorat cu titlul ”Asupra congruenţelor ciclice şi asupra sistemelor triplu conjugate” (”Sur les congruences cycliques et sur les systčmes triplement conjuguees”), devenind doctor în ştiinţe matematice.
În perioada cât a studiat la Paris, tânărul doctorand o cunoaşte pe Florence Thierin (1882-1965), fiica directorului renumitului institut Schewitz-Thierin, cu care leagă o strânsă prietenie şi apoi se va căsători. Familia Gheorghe şi Florence Ţiţeica a avut trei copii: Radu (1905-1987), Gabriela (1907-1987) şi Şerban (1908-1985). Toţi trei vor deveni renumiţi oameni de ştiinţă.
Va reveni, apoi, în ţară, unde preia, la Secţia de matematici a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, două catedre – Catedra de calcul diferenţial şi integral şi Catedra de geometrie analitică şi trigonometrie sferică -, renunţând totodată la catedra de la Liceul din Galaţi.
Gheorghe Ţiţeica este considerat un deschizător de drumuri în geometria diferenţială, ocupându-se îndeosebi de geometria diferenţială proiectivă a reţelelor şi congruenţelor, a introdus noi clase de suprafeţe curbe şi reţele, care astăzi îi poartă numele, fiind considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine, s-a ocupat de teoria deformării suprafeţelor, a introdus clasa curbelor strâmbe (”Curbele Ţiţeica”).
Din 1903 şi până în 1909 (an în care a fost ales membru corespondent al Academiei Române) a publicat 15 note şi memorii în publicaţia de mare renume a dărilor de seamă (Comptes Rendus) ale Academiei de Ştiinţe de la Paris ca şi în Buletinul Societăţii de ştiinţe din ţară. Acele memorii cuprind descoperirea unor suprafeţe care în literatura matematică poartă denumirea de ”suprafeţe Ţiţeica”.
În 1912 a luat parte la Congresul internaţional al matematicienilor de la Cambridge, iar în 1914 a făcut parte din Comitetul internaţional pentru fundaţia ”H. Poincaré”.
Încă din 1913 îşi îndreptase toată atenţia asupra teoriei reţelelor, descoperirile fiind publicate sub titluri precum: ”Reţele cu invarianţi egali”, ”Reţele cu invarianţi constanţi”, ”Reţele periodice”, ”Reţele şi congruenţe” etc. Până în anul 1913 publicase în reviste străine şi române de specialitate 115 note şi memorii privind cercetările sale din domeniul geometriei diferenţiale, iar faima sa trecuse demult hotarele ţării.
După Primul Război Mondial, Ţiţeica a fost invitat la toate manifestările ştiinţifice internaţionale de anvergură la care participau matematicieni din lumea întreagă.
Va fi numit profesor titular de geometrie analitică la Universitatea din Bucureşti, iar din 1927 a fost profesor şi la Institutul Politehnic din Bucureşti.
A redactat şi publicat manuale, precum ”Culegere de probleme” (1929), ”Curs de geometrie analitică” (1931), ”Curs de geometrie superioară” (1936).
A ţinut lecţii şi la Sorbona (în anii 1926, 1930, 1937), Bruxelles (în 1926) şi Roma (în 1937).
A colaborat la publicaţii de profil: „Gazeta matematică”, „Natura” (pe care a înfiinţat-o, în 1905, împreună cu G. Longinescu), „Mathematica” (pe care a înfiinţat-o, în 1929, împreună cu D. Pompeiu).
Dintre numeroasele cărţi şi studii ale sale amintim: „Aplicaţiuni ale transformării figurilor” (1896), ”Sur le systeme cyclique” (1898), ”Culegere de probleme de aritmetică, geometrie, algebră şi trigonometrie” (1901, în colaborare), ”Reţele conjugate pe o suprafaţă” (1901), „Sur certaines surfaces réglées” (1907), ”La courbure totale des surfaces réglées” (1909), „Reţele derivate” (1913), ”Sur les couples des surfaces applicables” (1915), „Deformarea unei clase de suprafeţe tetraedale” (1916), ”Vocabular matematic” (1923, în colaborare), ”Introduction ŕ la géométrie differentielle projective des courbes” (1931) ş.a.
Gheorghe Ţiţeica a fost preşedinte al Societăţii Matematice din România, al Societăţii Române de Ştiinţe, vicepreşedinte al Societăţii Politehnice din România, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Maryland, SUA (1930), al Societăţii de ştiinţe din Varşovia (1933) şi Ličge (1934), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Varşovia (1934).
A fost membru corespondent (ales la 25 mai 1909), devine apoi membru titular (de la 15 mai 1913) al Academiei Române. A fost, de asemenea, vicepreşedinte (11 iunie 1924 – 11 iunie 1925; 31 mai 1928 – 1 iunie 1929) şi secretar general (1 iunie 1929 – 5 februarie 1939) al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.
Gheorghe Ţiţeica a murit la 5 februarie 1939, la Bucureşti, la vârsta de 65 de ani, în plină activitate.
În anul 1958, fostul elev al profesorului, Mihail Botez, publica monografia ”Gheorghe Ţiţeica”, la Editura Tineretului din Bucureşti.
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, în onoarea sa, începând cu data de 7 august 2023, o monedă din argint cu tema 150 de ani de la naşterea lui Gheorghe Ţiţeica.
