Eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg urmează să reafirme importanţa sprijinului ferm şi unit al Uniunii Europene pentru Ucraina

Eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg urmează să reafirme azi importanţa sprijinului ferm şi unit al Uniunii Europene pentru Ucraina, în special în situaţia actuală, când ajutorul suplimentar din partea Statelor Unite rămâne incert, din cauza disputelor politice din Congresul american.

O rezoluţie în acest sens va fi supusă la vot în următoarea sesiune plenară, după cum transmite redactorul RRA, Oana Bâlă:

Reporter: Eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan a declarat, la o întâlnire cu jurnaliștii români, că recentul acord al Uniunii Europene, privind pachetul de sprijin în valoare de 50 de miliarde de euro, destinat Ucrainei, va ajuta această țară să își poată acoperi cheltuielile de primă necesitate.

Siegfried Mureșan: E bine că Ucraina are acum predictibilitate pe termen lung. Această decizie europeană era necesară și pentru ca administrația americană să aibă o șansă în plus de a convinge majoritatea din Congresul Statelor Unite de a aproba planul de finanțare propus de președintele Biden, de finanțare a Ucrainei.

Reporter: Deputații europeni vor discuta astăzi cu președinții Consiliului European și Comisiei Europene despre rezultatele ultimelor summituri ale Uniunii, axate pe revizuirea intermediară a bugetului european pe termen lung 2021-2027 și pe ajutorul financiar pentru Ucraina./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 6 februarie