Fiji – Fostul premier Frank Bainimarama a fost arestat

Fostul prim-ministru din Fiji, Frank Bainimarama, a fost arestat și pus sub acuzare pentru abuz în funcție în perioada exercitării mandatului de premier. Potrivit anchetatorilor, dl Frank Bainimarama a aprobat contracte privind furnizarea de servicii tehnice la un spital fără a urma procedurile legale. Corespondentul BBC transmite că Frank Bainimarama a ajuns la putere în urma unei lovituri de stat și a condus țara timp de 16 ani, până în 2022, când a pierdut alegerile generale. Anchetatorii susțin acum că, în 2011, când era la putere, dl Bainimarama a ocolit procedurile legale și a aprobat un contract privind efectuarea de servicii tehnice la un spital. Fostul procuror general din Fiji, Aiyaz Sayed-Khaiyum, și fostul ministru al Sănătății, dr Neil Sharma, au fost de asemenea puși sub acuzare pentru comiterea unor infracțiuni colaterale în acelaș dosar. În luna octombrie a anului 2023, dl Bainimarama și fostul comisar al Poliției au fost achitați într-un alt dosar în care erau acuzați de implicare într-un dosar în care erau formulate plângeri la adresa Poliției./cstoica/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 februarie)