Gruparea palestiniană Hamas a răspuns la o propunere care vizează eliberarea ostaticilor rămași în Fâşia Gaza și o încetare susținută a luptelor, a declarat premierul Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani. „Aș dori să informez mass-media că am primit un răspuns din partea Hamas în ceea ce privește cadrul general al acordului cu privire la ostatici. Răspunsul include unele comentarii, dar, în general, este pozitiv. Cu toate acestea, având în vedere caracterul sensibil al circumstanțelor, nu vom aborda detaliile”, a spus Mohammed bin Abdulrahman Al Thani marţi la Doha, în cadrul unei conferințe comune de presă cu secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken. Premierul Qatarului a mai spus că a fost transmis răspunsul Israelului și a adăugat: „Suntem optimiști”. Secretarul american urmează să ajungă marţi seara în Israel./mbaciu/asalar
(CNN INTERNATIONAL – 6 februarie)