AHK România anunță rezultatele schimburilor comerciale bilaterale pe anul 2023, preluate de la Biroul Federal de Statistică al Germaniei, Destatis.
Schimburile comerciale între Germania și România au însumat anul trecut 40,8 mld. EUR, România ajungând pe locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei, o urcare de trei poziții față de anul precedent. Creșterea volumului schimburilor comerciale comparativ cu anul 2022 este de 6,3%. Importurile din România s-au ridicat la 19,4 mld. EUR (+ 9,8%), iar exporturile Germaniei către România au atins 21,5 mld. EUR (+3,3).
„Observăm că România a urcat în topul partenerilor comerciali ai Germaniei. Acest fapt ne arată că dinamica relațiilor bilaterale de comerț între cele două țări se menține, în ciuda numeroaselor provocări. România reușește să convingă multe companii germane că este un amplasament de afaceri atractiv. Sunt interesate în special acele companii care doresc să-și sporească reziliența față de lanțurile internaționale de aprovizionare, precum și cele care caută un amplasament investițional inovator pentru cercetare și dezvoltare în Europa”, spune Sebastian Metz, Director general și membru în Consiliul Director al AHK România.
Cu acest volum al schimburilor economice Germania rămâne primul partener comercial al României.
Despre Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără peste 600 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Laitmotivul AHK 2024: Innovation Drives the Future
Inovația este forța motrice a progresului. Ea ne schimbă viața și ne modelează viitorul, oferind soluții pentru provocările locale și globale. Inovație înseamnă creștere economică și creșterea nivelului de trai – dar și tehnologii de ultimă generație, transformare și adaptare la situații noi. De aceea dedicăm acest an temei „Innovation Drives the Future”. AHK România joacă deja un rol central în promovarea inovării în cadrul comunității de afaceri româno-germane, prin susținerea activă a cooperării în diferite domenii inovatoare, precum și a politicilor economice orientate către inovare.