Astzăi este Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, un eveniment marcat la nivel global în aproximativ 200 de state, într-o perioadă în care tot mai multe persoane cad victime ale înșelătoriilor online. Mai nou, infractorii cibernetici se folosesc ilegal și de inteligența artificială pentru a crea avataruri ale unor persoane publice reale. Sunt videoclipuri false denumite deepfake așa de bine realizate, încât păcălesc mulți oameni. Roman Mușat are detalii.
Reporter: La noi, chiar ieri, Banca Națională a avertizat asupra faptului că în ultima perioadă, pe mai multe platforme și rețele de socializare au apărut postări de tip deepfake, care îl implică pe guvernatorul BNR. Este vorba de videoclipuri care folosesc în mod fraudulos imaginea și vocea lui Mugur Isărescu, pentru a convinge publicul să facă investiții financiare pe o platformă inexistentă. BNR subliniază că instituția nu face recomandări și propuneri de investiții. Și Autoritate de Supraveghere Financiară a semnalat că persoane care susțin că reprezintă ASF propun telefonic investiții care implică transferuri de fonduri. Autoritatea îi avertizează pe cetățeni să nu dea curs sub nicio formă acestor invitații. Potrivit celor mai recente date, România se confruntă zilnic cu aproximativ 25.000 de atacuri cibernetice. Cel mai sigur mijloc pentru a ne proteja este să nu accesăm link-uri din surse necunoscute, să nu completăm date personale sau bancare pe platforme neautorizate și să nu dăm click pe postări din social media care promit diverse forme de câștig substanțial imediat. Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet, Directoratul Național de Securitate Cibernetică, Poliția Română și Asociația Română a Băncilor organizează, la centrul comercial Park Lake București, un nou concurs de educație digitală pentru copii și tineri, denumit „Clubul de siguranță online”. La finalul lecțiilor, tinerii își vor testa abilitățile de a reacționa corect la amenințările de pe internet și vor fi premiați pentru vigilență și pricepere, a afirmat Maria-Manuela Catrina, director adjunct al Directoratului Național de Securitate Cibernetică, invitată la emisiunea „Serviciul de noapte”, la Radio România Actualiăți./geftene/gpodea
RADOR RADIO ROMÂNIA – 6 februarie