Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, vorbind astăzi la un pichet organizat lângă clădirea Guvernului de la Chișinău, a făcut apel la locuitorii republicii să iasă în masă la proteste împotriva puterii. După cum relataeză RIA – Novosti, acțiunea este organizată de susținătorii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (de opoziție). Manifestanții sunt nemulțumiți de politica economică a autorităților moldovenești și cer demisia guvernului țării. „Poate trebuie să ieșim cu toții în sfârșit la proteste. Poate trebuie să spunem în sfârșit că suntem împotriva acestei puteri. Dacă nu vom face acest lucru, nu va mai rămâne nimic din Moldova… Nu trebuie să permitem ca aici să fie soldați și avioane americane, europene și să destabilizeze situația din Transnistria. Noi trebuie să ne păstrăm neutralitatea”, a declarat Dodon. După cum a declarat acesta, așa haos în economia țării nu a fost din momentul independenței sale. „Nu am avut în guvern asemenea oameni neprofesioniști, incompetenți și trădători de țară. Republica noastră de astăzi este condusă de un grup infracțional organizat. Ei fură tot ce pot, distrug tot ceea ce au creat părinții noștri, bunicii noștri”, a subliniat fostul președinte./snicolau/schelaru
www.ria.ru – 7 februarie